Intrarea Maicii Domnului în Biserică sau Ovidenia. Tradiţii și superstiţii, la români

0
88

În calendarul popular, ziua intrării Maicii Domnului în Biserică mai este numită şi Ovidenie, Obrejenie sau Vovidenie. Care este înţelesul numelui Ovidenie, Vodivenie ori Ovedenie?

Cuvântul Ovidenie provine din termenul slav “Vovedenie”, semnificând ,,introducere sau aducere’’, ce a căpătat în popor o conexiune cu verbul ,,a vedea” (prin intermediul cuvântului ,,vedenie”). În acest fel, s-a ajuns să se spună că Ovedeniile se ţin pentru că în această zi s-a vădit (văzut) lumea pe care Dumnezeu a vestit-o la Blagovestenie (Buna Vestire). Din acest motiv, ziua intrării în biserică a Maicii Domnului este consacrată ochilor care văd şi luminii ce rupe întunericul. (diane.ro)

Sărbătoarea, numită Ovidenia, Obrejenia sau Vovidenia corespunde în calendarul popular cu celebrarea unei divinităţi a lupilor, Filipul cel Şchiop sau Filipul cel Mare. Despre acesta se spune că ar fi fost pedepsit de Dumnezeu pentru că s-a abătut de la dreapta credinţă. Similar, la bulgari ziua de 21 noiembrie (Văvedenie Bogorodic’no, Vălceata Bogorodiţa –

Maica Domnului a lupilor, Kuţulan) era ultima zi consacrată lupilor, în special unui lup şchiop (corespondentul Gădineţului Şchiop din bestiarul românesc), conducătorul haitei.
Ovidenia este considerată în popor o zi magică, în care se deschid cerurile, şi se vede casa lui Dumnezeu, iar animalele vorbesc şi numai cei curaţi la suflet pot vedea ,,dincolo”, pot înţelege graiul animalelor şi sunt martorii unor miracole.

O trăsătură caracteristică a acestei sărbători este metafora luminii, prezentă în legende, credinţe şi superstiţii. În popor, sărbătoarea este asociată cu simbolurile luminii: candela, lumânarea, focul şi soarele. Pentru reuşita copiilor, candela trebuie să fie aprinsă în căminul fiecărui credincios, iar focul să ardă în cămin toată noaptea. Acum se aprind lumânări despre care se crede că nu se vor stinge niciodată pe lumea cealaltă, iar lumina lor va călăuzi sufletele celor adormiţi.

În noaptea de Ovidenie se aprinde şi se veghează o lumânare lungă şi încolăcită în sens invers acelor ceasului. Mărimea lumânării reprezintă dimensiunea simbolică a anului calendaristic, iar semnificaţia obiceiului este moartea şi renaşterea ce survin odată cu încheierea unui ciclu şi începerea altuia nou, înnoirea timpului.

De la Ovidenie s-au născocit praznicele. Cei cărora le-au murit copiii se roagă la Ovedenie să le dăruiască şi lor copii şi să le trăiască. Femeile fac praznice şi dau de pomană lumina de veci (care nu se va stinge niciodată pe lumea cealaltă), pentru cei morţi fără lumânare la căpătâi (au murit de moarte năprasnică, înecaţi etc.).

Tradiţia spune că pentru cei care au murit fără lumânare şi care nu şi-au aflat liniştea sufletului trebuie duse la biserica lumânări cam cât „statul omului”, care vor arde toată noaptea lângă altar şi vor lumina calea celor care au plecat spre lumea cealaltă. Se dau de pomană oale de lut sau căni cu apă sau bragă, lumânare aprinsă şi colăcel. Se prepară alimente specifice, care protejează de rău şi aduc belşug: vărzari, plăcinte, covaşă (o fiertură din mălai şi făină de grâu fermentată, uneori transformată în turtă).

În Moldova s-a păstrat încă obiceiul ca în ziua de Ovidenii să se prepare celebrele vărzări (plăcinte cu varză) şi poalele-n brâu umplute cu dovleac. La praznice se dau de pomană bucate de post şi fiindcă Biserica a rânduit ca pe 21 noiembrie să fie dezlegare la peşte se dau de pomană şi bucate din peşte. Aceste pomeni se mai fac printre altele și pentru ca vacile să fie lăptoase, iar laptele smântânos.

Pentru sănătatea şi sporul casei, obiceiurile legate de această zi sunt numeroase. Cei care au probleme cu ochii sfinţesc cu această ocazie un prosop cu care, umezit cu apă, se vor şterge la ochi. Se mai spune că de Ovidenie ologii s-ar putea vindeca, iar celui ce lucrează i se poceşte unul sau ambele picioare. Această sărbătoare se ţine cu sfinţenie de către femei, pentru protejarea de boli a celor din casă. În această zi ,,s-a vădit’’ lumea pe care Dumnezeu a blagoslovit-o la Blagovestenie. De aici credinţa că aceasta se ţinea pentru vedere.

Ca orice sărbătoare, Ovidenia prilejuieşte şi anumite practici în tradiţia populară. În noaptea premergătoare acestei zile se pune apă într-o strachină, de care se lipeşte o lumânare aprinsă. De cu seară, oamenii fac o sută de mătănii, la miezul nopţii o altă sută şi

în zorii zilei alta, apoi se spală cu apa din strachină pentru sănătatea trupului şi pentru ferirea de răutăţile omeneşti. Există superstiţia că dacă pui la icoane un vas cu apă şi aprinzi o lumânare, apa poate fi bună de leac în diverse boli. În dimineaţa zilei de 21 noiembrie, bătrânele luau din livadă o creangă cu 7 prune, una cu 7 mere şi una cu 7 alune, pe care le păstrau în cămară, despre care spuneau că sunt bune de friguri în tot anul.

Alte practici populare, protective sunt: nu se pune mâna pe piepteni, bărbaţii nu îşi schimbă cămăşile, femeile nu spală rufe, nu cos, nu împletesc Pâinea nu se taie cu cuţitul, ci se rupe. Tradiţia spune că atunci când credincioşii respectă această sărbătoare, în anul următor vor avea hambarele pline şi belşug în gospodărie.

Importanţa acestei sărbători este foarte mare şi în această zi nimeni nu trebuie să muncească, mai ales că, vorba moldovenilor: ,,Ovidenia o ţin până şi turcii”. De la Ovidenii şi până la Sfântul Gheorghe, femeile nu mai au voie să bată rufele la râu cu maiul, pentru că pe cei înecaţi, Maica Domnului nu-i poate scoate cu volocul ce-l face din fuiorul de la Bobotează.

Când femeile bat rufele în această perioadă, cei înecaţi se duc tot mai la fundul apei. Pentru protecţia vitelor împotriva animalelor sălbatice se interzice orice activitate legată de prelucrarea lânii şi pieilor de animale. Pentru ca anul să fie plin de bucurie și spor, oamenii trebuie să respecte cu sfinţenie această sărbătoare

În această zi, copiii pun crengi de măr în vase cu apă. Acestea, ţinute în lumină şi căldură, înmugu resc şi înfloresc, şi sunt folosite în noaptea de Anul Nou drept sorcove. ,,Să nu uităm căîn colindele româneşti se cântă, în plină iarnă, despre florile dalbe, flori de măr, sau despre măruţ, mărgăritar.

Dacă am fi cu luare aminte la colinde, nu am avea cum să nu ne întrebăm ce măr ar putea face în decembrie flori dalbe? Şi de ce măr? Pentru că strămoşii noştri ştiau de la bătrânii lor că acea nuieluşă a Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă aceea înflorea până de Naşterea Domnului, înseamnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dăruit crenguţa, flori dalbe. (Adrian Cocoşilă)

E bine ca oamenii certaţi să-şi ceară iertare şi să se împace în această zi de Sfânta Sărbătoare.

Se mai spune că în dimineaţa de Ovidenii înfloreşte Iarba fiarelor, o plantă miraculoasă, care înmoaie fierul şi deschide orice lacăt.

Potrivit credinţei populare, urmează o perioadă în care forţele malefice se vor descătuşa, de aceea în această zi femeile încep să ungă cu usturoi ferestrele, uşile şi locurile de culcare, ca să nu se lipească de casă farmecele, căci de la Ovidenii îşi încep lucrarea şi vrăjitoarele care în această noapte ,,văd cel mai bine’’, fac farmece, descântă, ghicesc viitorul, adâncind misterul unui timp magic, în care totul este posibil. ,,Vrajitoarele’’, ,,fermecătoarele’’ satului românesc din vechime nu au nicio legătură cu ceea ce desemnează astăzi aceşti termeni. Ele erau depozitarele înţelepciunii pământului, un fel de şamani care cunoşteau puterea vindecătoare a plantelor, aveau leac pentru tot felul de boli, dădeau sfaturi, tămăduiau, rezolvau situaţii limită.

Ca toate celelalte sărbători solare de peste an, Ovidenia stă sub puterea focului, proiecţie a soarelui pe Pământ, iar în noaptea de ajun se pot vedea cum ard focuri albastre, acolo unde sunt comori ascunse. Stă sub semnul ,,vedeniei’’, atunci când fetele caută să afle chipul ursitului în oglinda fântânii, la lumina albă a unei lumânări. Stă sub semnul iertării celor morţi fără lumânare, pentru care bucovinencele se trezesc înainte de răsăritul soarelui şi aruncă un vreasc în foc. (jurnalul.ro)

În Ajunul de Ovidenii se noroceşte anul următor; dacă cerul este înstelat şi senin, anul care vine va fi rău, iar dacă-i moină (nu ger sau promoroacă) anul va fi bun. Dacă în această zi va fi senin, soare, atunci vara va fi secetoasă, de va fi nor şi linişte, peste an vor fi epidemii. Dacă ninge la Ovidenii, va fi iarnă grea. Cum va fi vremea de Ovidenie aşa va fi toată iarna. (revistafelicia.ro)

De Ovidenie, la Suceava, breasla cizmarilor îşi sărbătoreşte hramul la Biserica “Adormirea Maicii Domnului”, de pe Hărbărie, în cartierul Iţcani. Credincioşii participă la slujba de cinstire şi preţuire a meşterilor cizmari, care-şi menţin cu onoare organizarea de breaslă de 200 de ani, şi care duc mai departe tradiţia acestei sărbători, dar şi la pomenirea tuturor celor care au făcut parte din breasla cizmarilor din Suceava. Deşi, tot mai puţini, cizmarii vin an de an, pe 21 noiembrie, la hramul lor iar tradiţia se pare că nu se pierde.

În Suceava, la începutul anilor ’70, se înregistrau peste 500 de membri ai breslei. Steagul original, „semn de jertfă, de întărire” a breslei cizmarilor din Suceava, se află acum la Muzeul Bucovinei, meşterii cizmari având o replică a acelui steag, pe care, simbolic, îl scot cu cinste, în fiecare an, din biserică. Steagul cizmarilor suceveni are pe una din feţe icoana Maicii Domnului, iar pe cealaltă pe Sf. Gheorghe.

Unul dintre breslaşi povesteşte că după ce steagul original a fost predat la muzeu, „breasla cizmarilor a comandat, în anul 1984, un alt steag, plătind atunci pentru confecţionarea lui suma de 3.000 de lei”. Biserica Adormirea Maicii Domnului este ctitorită în anul 1639 de călugăriţele Nastasia şi Anghelina, pe locul în care, la 1395, boierul Iaţcu (Iaţco) din Mavrovlahia a ridicat mica mănăstire Panaghia din Iţcanii Vechi, prima mănăstire de călugăriţe din Moldova.

Dumnezeu să binecuvânteze meseria onestă, este mesajul care stă scris pe un document al breslei cizmarilor. Lumânarea din ceară de albine avea, iniţial, în anul 1883, de când datează, 1,80 metri, iar acum, după ce a fost aprinsă an de an de continuatorii tradiţiei cizmarilor, doar în ziua Ovideniei, Vovidenia sau Obrejenia, mai are mai puţin de 80 de centimetri. În fiecare an, se pomenesc numele membrilor breslei, se împart colăcei şi se dă de pomană, se scot în procesiune steagul breslei şi lumânarea, semn că cizmarii nu lasă ca timpul să şteargă tradiţia. (svnews.ro)

Într-una din lucrările sale, Ion Ghinoiu spune că ,,Ovidenia, împreună cu Filipii de Toamnă, Noaptea Strigoilor, Sântandrei, Sânnicoară formează în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie un scenariu ritual de renovare a timpului, probabil Anul Nou Dacic’’.

În această perioadă Biserica, prin sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică ne îndeamnă să ne pregătim pentru a fi milostivi, la darul lui Dumnezeu pentru noi arătat în Iisus Hristos, să răspundem şi noi cu daruri şi astfel vom simţi şi noi aşa cum spune Sf. Maxim Mărturisitorul că sufletul fiecărui creştin trebuie să fie în acelaşi timp fecioară şi mamă. Fecioară prin curăţie şi credincioşie sau fidelitate faţă de Dumnezeu păstrând dreapta credinţă şi mamă prin naşterea de virtuţi. Sufletul curat şi bun curăţit prin rugăciune prin spovedanie şi luminat prin Sfânta Împărtăşanie devine născător de virtuţi, de fapte bune şi astfel noi simţim în viaţa noastră bucuria Maicii Domnului de a fi deodată fecioară şi maică, de a fi credincioasă, ascultătoare în smerenie faţă de Dumnezeu şi de a naşte pe Hristos şi de a-L arăta lumii. (PF. Daniel)

Să ne ajute, aşadar, Bunul Dumnezeu, să înţelegem aşa cum a spus PF. Daniel, că: ,,Maica Domnului este icoană vie a Bisericii nu numai pentru femei, ci şi pentru bărbaţi pentru că sufletul fiecărui creştin care se sfinţeşte prin post, rugăciune şi milostenie este asemănător cu sufletul şi viaţa Maicii Domnului. De aceea la sfârşitul evangheliei de astăzi Mântuitorul spune: ,,Fericiţi sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl împlinesc’’, adică fericiţi sunt cei care ascultă evanghelia şi pun în practică, în viaţă, ceea ce este îndemn sfânt la vieţuire curată şi fapte bune în Sfânta Evanghelie spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire’’

Cristina Toma