Victor Yila: Eu în România am renăscut; cred că am prins ultimul tren din viața mea

0
90

Actorul-VICTOR-YILAZiua Națională a României are semnificații profunde și pentru cei care nu s-au născut pe aceste meleaguri, dar pe care viața i-a adus aici. Mulți spun cu mândire că au învățat să simtă românește și au ajuns să numească țara de adopție “acasă”. Născut în Congo, dar devenit cetățean român, Victor Yila mărturisește că în România a renăscut. Aici se simte împlinit, având o familie frumoasă, dar și o carieră de succes. 

Actor, cântăreț și profesor la Facultatea de Construcții din București, Victor Yila se declară mândru de tot ceea ce a realizat, fie pe scenă, fie la catedră. Pentru el, România reprezintă o mare șansă. ”De fapt, aici m-am descoperit ca om matur, aici am învățat tainele vieții. (…) Cred că am prins ultimul tren din viața mea — România”, afirmă Victor Yila, într-un interviu acordat Agerpres.

Agerpres: Când ați avut dumneavoastră prima întâlnire cu România? Care a fost prima impresie? 

Victor Yila: Prima întâlnire cu România a fost mai de multișor, în preajma anilor ’90, și impresia a fost cam ciudată, pentru că am întâlnit o Românie care era deșirată de comunism și mi-a lăsat o impresie proastă pentru că pe stradă nu vedeam decât o singură mașină, Dacia. Nu vedeam decât Dacia peste tot, toată lumea avea aceeași mașină. Asta mi-a adus aminte de copilăria mea când tatăl meu ne ducea cu mașina la grădiniță și acela era un Renault care era foarte asemănător cu Dacia 1310.

Ce v-a plăcut în acea perioadă cel mai mult în România? 

Ce mi-a plăcut în România a fost felul de a fi al oamenilor, românii, prin căldura lor sufletească, și cum te primesc.

Dar ce nu v-a plăcut? 

Nu mi-au plăcut deloc gropile din București, de exemplu. Primul contact a fost Bucureștiul și era un oraș cu multe gropi și în unele zone era și o mizerie de nedescris, de câteodată mă gândeam că sunt tot în Africa.

Ce v-a determinat să luați hotărârea de a vă muta în România? 

Familia. După ce am cunoscut o fată, mi-am întemeiat o familie, am făcut un copil și m-am gândit că cel mai bine era să mă mut aici pentru că România îmi oferea mai multe perspective de afirmare.

Cât de greu a fost să vă adaptați în România? 

Primul factor care mi-a îngreunat existența, între ghilimele, în România, a fost factorul climatic — și anume iarna — și când spun iarna înțeleg inclusiv frigul. Eu, fiind născut și crescut la temperaturi de peste 30 de grade, cam tot timpul anului, îmi era foarte greu să mă acomodez aici la minus 10, minus 15 grade.

Cum v-ați acomodat în România cu meseria de actor? 

Cum spunem noi, românii, “Cine știe cunoaște!”. Știi meserie, te descurci. La teatru mi-a fost foarte ușor, pentru că am avut parte de niște actori mari, de mare talent, care m-au primit foarte bine la Teatrul de Comedie din București, și i-aș numi pe regretatul actor și prietenul meu Iurie Darie, Cornel Vulpe, Marian Râlea, Ștefan Iordache — cu care am colaborat când a avut și el colaborări la Teatrul de Comedie—, adică m-au ajutat foarte mulți ca să intru în această meserie cu profesionalism.

Sunteți și profesor. Cum vă descurcați cu elevii? 

Eu mă descurc destul de bine în calitatea mea de profesor la Facultatea de Construcții. De fapt, meseria mea de profesor și cea de actor se cam potrivesc. Sunt meserii care, dacă pot să spun așa, se mărită, pentru că eu, când sunt la facultate, de abia aștept să ajung seara pe scândură, la teatru, în fața publicului, iar când termin de jucat teatru pe scenă, abia aștept a doua zi să mă reîntâlnesc cu studenții mei. Deci, este o mișcare continuă, ceea ce îmi dă sentimentul că nu mă pot plictisi niciodată.

În weekend de abia aștept să mă produc pe scenă, pentru că, nu-i așa, am devenit de vreo zece ani și cântăreț. Și acolo am publicul meu mai ales când cânt muzică populară românească, folclor autentic, cu diverse melodii super cunoscute, cum ar fi “M-a făcut mama oltean”, “M-am născut la Moldova”, “Au pornit olteni la coasă”, “Zi-i Vasile, zi-i”, “Mărie și Mărioară”, “Mărioară de la Gorj”, deci e un public și acolo minunat care mă îndrăgește și mă simt minunat când sunt cu ei. Este o meserie frumoasă.

La mine la ore vin studenți care nu fac parte din grupa cu care sunt la intervalul de timp respectiv. De regulă sunt vreo 20-25 de studenți, dar când mă uit în sală sunt vreo 40-50. Vin din afară studenți care nu sunt ai mei, vin să vadă cum predau, pentru că eu combin, când simt că studenții se plictisesc, mai trântesc un banc, mai fac o glumiță și asta îi amuză foarte tare, și se duce vorba și oamenii vin să mă vadă. Cei care m-au văzut cu o zi înainte la televizor cu grupul Vouă, unde am interpretat un rol, vin a doua zi să mă vadă cum sunt la catedră, cu cravată, cu sacou. Oamenii nu înțeleg, sunt curioși să mă vadă și se întreabă: Cum e? La televizor e glumeț, la teatru face asta, iar a doua zi e la facultate. Cum e? Și oamenii vin să mă cunoască, să vadă cum mă desfășor și pot să spun fără modestie că mă descurc de minune și sunt foarte mândru de ceea ce fac și ceea ce realizez atât pe scena teatrului, cât și la catedra din sala de curs.

Cât de greu v-a fost să învățați limba română? 

Limba română e o comoară, e o limbă frumoasă. Tot ce e frumos foarte ușor se învață. Pe mine m-a ajutat foarte mult o altă limbă, limbă latină, și anume limba franceză care îmi este limbă maternă. E adevărat — limba franceză ca și limba română sunt cele două limbi cu gramatică dată dracului. Eee, am reușit să prind sau să deslușesc tainele gramaticii limbii române. Această limbă, pe care o vorbim acum, am învățat-o la Pitești timp de un an academic, concret 8-9 luni, fiind o școală foarte bună iată că pot vorbi fără să am nicio problemă această limbă.

Cum și când v-ați hotărât să cereți cetățenia română? 

Cetățenia română am luat-o în 2007, când, după o așteptare de 5-6 ani, am fost nevoit, între ghilimele, pentru că hotărându-mă să mă stabilesc în România era musai să iau și cetățenia română pentru că altă formă de ședere în România pentru mine nu prea mai exista. Drept urmare, am făcut un dosar care a fost examinat și admis, după care am fost convocat să dau examen, un examen chiar în toată legea românească, cu de toate — geografia țării, imnul, istoria, Constituția țării și așa mai departe. Am fost ascultat de șapte judecători, deci un examen foarte, foarte greu. Cred că mai ușor luam cetățenia americană. (râde — n.r.) Vorbesc foarte serios!

Ce mai țineți minte din tot ce ați învățat pentru acel examen? 

Mai țin mine, spre exemplu, evenimentul (…) 1 Decembrie, când s-a făcut ultima unire, 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, Ziua Unirii. Bine, pe timpul comunismului, pe timpul lui Ceaușescu, era altă dată, nu era 1 Decembrie Ziua României, era 23 August, care a fost altă poveste. Mai țin minte că la cetățenia română m-am contrazis cu judecătorii când am ajuns la capitolul intonării imnului României. A fost întrebarea: Cum se numește imnul? Am zis: ”Deșteaptă-te, române!”. De cine e scris? E, aici ne-am împotmolit. Eu spuneam că două persoane au participat, ei spuneau o singură persoană. Eu spuneam: Nu, unul a scris și unul a compus muzica, respectiv Mureșan și Anton Pann, ceea ce se pare că ei, cei șapte judecători, nu știau, din păcate. Nu eram eu mai deștept, eram mai pregătit pentru examen. Și la articolul 1 din Constituția României, unde scria că “statul român este un stat unitar, indivizibil”, și eu am intrat la mai multe, cu cererea maghiarilor care vor autonomie, și aici ne-am încontrat, pentru că eu eram de partea Constituției, că nu aveau dreptul să ceară autonomie într-un stat care este protejat de articolul 1 din Constituție. Eu știam că singura limbă este limba națională, și anume limba română. Aici maghiarii cereau predarea la instituțiile de stat de studii superioare în limba maghiară, care nu este limbă națională. Este limba lor, mă rog, problemele etnice sunt cu totul altceva, dar să nu le confundăm cu problema națională, iar limba națională, din punctul meu de vedere, este și rămâne limba română. Și aici mi-a rămas în minte discuția cu judecătorii.

De ce vă este cel mai dor din țara natală? 

Îmi e dor de pământul meu, de pământul nostru, de pământul negru. Cea mai bună pâine vine din pământ negru. D-aia se și spune că cea mai bună pâine vine din pământ negru. Dar, mai în glumă, mai în serios, noi spunem că eu nu o pot mânca fiindcă risc să-mi mușc degetele. Îmi e dor și de prietenii din copilărie, îmi este dor de pomul ăla uriaș pe care l-am plantat eu când eram mic. Avem în curtea noastră un mare avocado, un pom de avocado, care produce și acum o grămadă de avocado, și îmi este dor de toată copilăria asta. Dar m-am obișnuit și m-am acomodat în România.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră România? 

România pentru mine este o a doua țară, pentru că eu în România am renăscut. De fapt, aici m-am descoperit ca om matur, aici am învățat tainele vieții, pentru că România mi-a oferit un acoperiș, undeva unde pot să stau, să nu mă plouă, să nu mă ningă. România mi-a oferit niște copii frumoși, o nevastă moldoveancă frumoasă. România pentru mine este o mare șansă. Cred că am prins ultimul tren din viața mea — România.

Ana Grama

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ