Înțelesul luminii în Noul Testament

0
111

luminaLumina este considerată claritatea naturală sau artificială, care face să se vadă obiectele. În sens propriu, lumina care vine de la soare este caracteristică zilei. În sens figurat, lumina este caracteristică lui Dumnezeu și a celor ce trăiesc în El. De foarte multe ori soarele, ca luminator al lumii fizice este luat drept simbol și termen de comparație pentru lumina dumnezeiască. Omul are nevoie de exemple pe măsura capacității sale de înțelegere. În sens propriu poate fi și lumina răspândită de Mântuitorul sau de sfinți, lumină nematerială, dar vizibilă când vrea persoana respectivă (Matei 17, 2). Termenul apare în Noul Testament atât în sens fizic, dar mai ales în sens spiritual.

De cele mai multe ori, termenul e folosit în sens spiritual sau figurat. Astfel, Dumnezeu este lumină și dătător de lumină cerească sau cosmică (Iacov 1, 17; I Ioan 1, 5; Apocalipsă 18, 23), iar Hristos este lumina lumii (Matei 4, 16; Ioan 1, 4-5) și împărtășește lumina Sa. Ioan Botezătorul este numit lumină de către Hristos – Lumina oamenilor (Ioan 5, 35), iar Apostolii sunt lumina lumii (Matei 5, 14). Pavel e „lumina neamurilor”, ales și trimis ca să le aducă de la întuneric la lumină, prin învățătura Evangheliei propovăduite de el și de ceilalți Apostoli. Creștinii adevărați, trăitori, sunt ei înșiși ca „fii ai luminii și ai zilei” și lumină în lume, luminând nu prin propovăduire, ci „fără cuvânt”, prin viața lor exemplară „în Hristos” și prin faptele lor bune care atrag la slăvirea lui Dumnezeu  (I Petru 2, 12), umblând mereu în lumină (Ioan 12, 35-36). Legea și Evanghelia sunt „lumina celor din întuneric” a neamurilor (Romani 2, 19).

Creștinii, spre a fi lumină în lume, trebuie să fie îmbrăcați în Hristos și înarmați cu „armele luminii” sau „armele lui Dumnezeu”, care sunt faptele bune izvorâte din harul Duhului Sfânt dobândit la botez împreună cu strădania lor (Romani 13, 12), spre a putea sta împotriva diavolului (Efeseni 6, 11). De asemenea, se vorbește și de „lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu în inimi” (II Corinteni 4, 6). Este și o „lumina cerească”, spirituală, care s-a materializat pentru Saul prigonitorul, după care acesta s-a convertit, sau cea pentru Petru, în temniță. Există lumina cerească rezervată moștenirii sfinților întru slavă și „Lumina nemuririi” și a vieții veșnice, pe care o va da Hristos Biruitorul morții care este însăși Viața (Ioan 11, 25), „Cel ce singur are nemurire și locuiește întru lumina cea neapropiată” (I Timotei 6, 16) sau „în lumina cea neînserată”. Satana, amăgitorul, se preface în „înger de lumină” spre a amăgi pe cei neîntăriți (II Corinteni 11, 14).

Așadar, în Noul Testament nu numai Dumnezeu este  Lumină, ci și fiecare om care se angajează în lupta credinței este considerat ca fiind lumină, însă nu o lumină autonomă, care-și trage sursa de lumină din el însuși, ci „lumina Domnului” iluminat de slava Celui care, singur, este Lumina adevarată.

Mihai Parfeni

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ