Insula albă

0
12


(1944)

Insula albă cu cedrii umbroşi şi cu viţe bogate,
Insula-n care străbunii trăit-au în veacuri uitate,
Doar pescăruşii o ştiu, căci pe albe frânturi de coloane
Scutură aripa lor în amurg, luminoase broboane;

Şi, când se duc să se culce în templul Athenei fecioare,
Sfâşie pânza uitării, ţesută pe sfinte odoare.
Locul e plin de mireasma sfioasei aducei aminte.
Fete se uită-n fântână de-şi strâng cingâtorile-n ţinte.

Poartă cununi de viorele în părul cu luciu de rază.
Flacără-n ochii lor umezi – dorinţa iubirii e trează.
Când se coboară la mal, să se scalde fecioarele-n mare,
Apa senină se trage-n adâncuri şi valul tresare.

Spuma, uşoară dantelă, le mângâie-n treacăt piciorul.
Lakon pescarul le vede, – şi-l arde în inimă dorul.
Toarce Hrysothemius firul subţire şi nited de lână.
Vântul de seară cu cântecul mării în taină se-ngână.

Iese din umbră de cedrii cu ochii-n lumină, Comata.
Când o cuprinde, s-anină de el, ca o trestie, fata.
Tras-am în mare o luntre-aşternută cu mândre covoare.
Hai să căutăm printre valuri, pe marea cu spumele-n floare,

Insula-n care bătrânii trăit-au în veacuri uitate,
Insula albă cu cedrii umbroşi şi cu viţe bogate.

“Poezii”, Zorica Laţcu Teodosia – Maica Teodosia