Înşelătorii s-au primejduit groaznic

0
40

images3Într-o vreme, mergând Sf. Iacob la un sat, s-au apropiat în calea sa nişte săraci, care cereau de la dânsul milostenie pentru îngroparea unui mort ce se afla zăcând  chiar în acea cale. Iar omul acela nu era cu adevărat mort, ci se prefăcea; căci acei  săraci, văzând de departe pe Episcopul venind, au poruncit unuia dintr-înşii, ca să se prefacă mort, ca printr-un meşteşug ca acesta să capete mai multă milostenie de la Episcop.

Deci Arhiereul le-a dat cuviincioasa milostenie şi pentru cel mort s-a rugat, ca să i se ierte păcatele şi sufletul lui să se rânduiască cu dreapţii, apoi s-a dus în calea sa. Depărtându-se Sfântul, prietenii celui prefăcut mort, îi ziceau să se scoale, iar el nu s-a scula; căci acum murise cu adevărat şi zăcea fără suflet. Deci văzând săracii cum că minciuna lor s-a adeverit, au alergat după Sfântul şi ajungându-l au căzut la picioarele lui, mărturindu-şi păcatul şi aruncând pricina asupra sărăciei; deci se rugau ca să-i ierte păcatul şi să se întoarcă în trup sufletul mortului.

Iar făcătorul de minuni, asemănându-se Domnului, Celui mult îndurat, i-a ascultat  şi cu rugăciunea ce a făcut, a întors sufletul şi a înviat mortul. Aceasta precum mi se pare, se aseamănă cu minunea Sfântului Petru, care a dat morţii celei năpraznice pe Anania şi Safira care se sfătuiseră să mintă împotriva Dhului Sfânt, şi să ascundă preţul ţarinei. Pentru că şi Sfântul Iacov, celui ce şi-a tăinuit duhul său, şi cu minciuna se prefăcuse mort, i-a luat sufletul Sfântul Petru.  Cunoscând furtişagul, descoperindu-i aceasta Sfântul Duh, a dat pedeapsă de moarte asupra celor ce furase; iar Iacov neştiind vicleşugul, căci cu minciuna se prefăcuse mort săracul acela, prin rugăciune i-a luat viaţa. Petru , pe  Anania  şi Safira care muriseră, nu i-a izbăvit, pentru că atunci era trebuinţă de asprime, ca şi ceilalţi să aibă frică; Iar Iacov având darul apostolesc, prin moarte a pedepsit câtva timp, apoi iarăşi a mângâiat prin întoarcerea vieţii acelui om.

„Oglinda duhovnicească”, de Protos. Nicodim Măndiţă

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ