Înjurăturile şi drăcuitul

0
27

Un om avea prostul obicei de a înjura şi a drăcui la orice pas. Fiind însă creştin, ca toţi românii, simţea el că acest obicei nu-i bun şi nu-i pe placul lui Dumnezeu, dar nu se putea lecui.

Un vecin de al său îl întrebă într-o zi, cam de câte ori drăcuie şi înjură de dimineaţa, de când se scoală, şi până seara când se culcă.

— Păi, de ce să mint, cred că n-am păr în cap de câte ori greşesc. Atunci vecinului îi veni în minte un gând bun şi-i zise:

— Măi Ioane, şi aşa nu prea te duci tu la biserică decât din an Paşte, iar de spovedit cred că de ani de zile n-ai mai făcut-o, închipuie-ţi că preotul nostru duhovnic ţi-a dat canon după mărturisire, ca de câte ori greşeşti şi drăcui sau înjuri, să-ţi smulgi câte un fir de păr de pe cap.

Ion făgădui şi se ţinu chiar de cuvânt. Dar, văzând de la o vreme că părul din cap i se cam răreşte, se lăsă definitiv de obiceiul cel rău şi merse la vecin să-i mulţumească pentru sfatul dat.

Vecinul îi zise, dojenindu-l cu glasul său blând:

— Vezi vecine Ioane, de dragul părului te-ai lăsat de răul obicei de a înjura şi a drăcui. Cu atât mai mult trebuie să faci acest lucru de dragul lui Dumnezeu, Căruia îi place să ne audă grăind numai lucruri frumoase şi folositoare.

Pr. Valeriu Dobrescu, ,,Istorioare moral-religioase’’, Editura Icona, Arad, 2016