Inima omului centru de sinteză și taină a vieții

0
146

image2you_ru_20729_62d01_1305024443Problema inimii este pasionată, tulburătoare și neelucidată de cunoașterea umană. Filocaliile subliniază acest caracter de taină al inimii omenești, ca de altfel al întregii vieți omenești și al omului însuși. Obiectul analizei acestei literaturi duhovnicești sunt adâncurile și abisurile vieții sufletești și religioase, legate de mister. Taina omului este, în ultima analiză, taina inimii sale și a bogatului ei univers.

În antropologia creștină ascetică, inima este sinteza și centrul ființei umane, a funcțiilor și a facultăților spirituale omenești. Adâncul ei, consideră Sfântul Marcu Ascetul, este mintea, tronul sau locul în care Se sălășluiește prin Botez, Hristos Domnul și Duhul Sfânt. Inima iarăși este numită de acești părinți: „centrul nostru cel dinlăuntru”, spre deosebire sau în contrast cu „omul cel dinafară”, care este trupul.

Inima exprimă în sinteza filocalică, întreaga ființă umană. Fie că vor să delimiteze o funcție a aparatului psihic uman, fie că vor să definească global constituția omenească, Părinții filocalici o numesc „inimă”.

Dacă până la Părinții Isihaști, accentul cădea pe rolul inimii de sediu al sentimentelor și al voinței sau cel mult de organ al unei cunoașteri imperfecte, isihasmul asociază inima cu noțiuni teologice înalte precum „chip al lui Dumnezeu”, loc al îndumnezeirii.

Sfinții Părinți ai Filocaliei, între care Sfântul Marcu Ascetul și Sfântul Diadoh al Foticeii, iar mai apoi tradiția isihastă sinaită și athonită, subliniază mereu ideea potrivit cărora inima se identifică cu „abisurile ontologice ale ființei noastre în care, ca într-o sfântă a sfintelor, într-un templu sau biserică a Duhului Sfânt, Se sălășluiește de la Botez, în chip tainic, Hristos”.

Fiind de natură spirituală, inima se află la hotarul dintre Dumnezeu și noi „Inima este profunzimea indefinibilă a trupului și a sufletului, în ea mintea omului se poate adânci în adâncurile lui Dumnezeu. Omul întreg este legat de Dumnezeu prin inima și mintea, această rădăcină a sufletului care își are sediul în El”. „Inima devine în spiritualitate răsăriteană, loc al sinelui uman, al eului, dar nu izolat, solidar, autarhic, ci al sinelui ca facultate sintetizatoare a întregului dinamism uman, legat de transcendent”.

„Inima duhovnicească a creștinului ortodox”, Părintele Hristofor Panaghiotis

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ