Inima lui Hristos

0
41

inima1„Seara-i sălaș de plângere, iar dimineața de bucurie.” (Psalmi 29, 5)

Zorile se apropie. Orice încercare pe care ne-o trimite Domnul este asemenea unui semn al încrederii pe care ne-o poartă. N-ar trebui oare ca acest gând să ne facă să iubim încercările? „În Tine au nădăjduit părinții noștri… și tu i-ai izbăvit; în tine au nădăjduit și n-au fost rușinați” (Psalmi 21, 4-5). Această încredere este legătura vie dintre sufletul omului și Dumnezeu. El este „bun cu cei ce-L cheamă în ziua necazului și-i cunoaște pe cei ce se tem de El.” (Naum 1,7).

Noi nu vom cuteza să căutăm sau să cerem încercări și nici să ne rugăm să fim izbăviți de ele. Trebuie doar să umblăm cu smerenie înaintea lui Dumnezeu, în desăvârșită unire cu El, să așteptăm ca El să ne dea sau să ne ia încercările, cum și când găsește de cuviință să o facă.

Am putea trage învățăminte din amărăciunile copilașilor noștri. O mamă iubitoare se întreabă, atunci când copilul începe să plângă, dacă acesta îi va spune de ce plânge, dezvăluindu-i acest mic secret. Așteaptă să vadă ce se întâmplă, iar dacă copilul își caută alinare în alte brațe, mama suferă, este gata să ia totul asupra sa și să țină ascunsă în inimă amărăciunea micuțului său. Cel mai sigur liman pentru o inimă omenească îndurerată este inima lui Hristos, rănită, însângerată pentru mântuirea noastră.

Toate încercările, toate rănile, atunci când ne vin de la mâna Sa iubitoare, nu au alt rost decât acela de a ne apropia de Dânsul. O vom găsi pe Maria, cea care și-a ales partea cea bună (Luca 10, 42) mereu la picioarele Mântuitorului, „ascultându-I cuvântul” (Luca 10, 33). La picioarele Lui ca să-și găsească alinare ca să-I slujească; sufletul ei tânjea mereu și în toate după Iisus.

„Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu” – Ed. Cartea Ortodoxă

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ