În Biserică suntem toţi una, iar Hristos este capul

0
41

Capul Bisericii este Hristos, iar noi oamenii, creştinii, suntem trupul. Spune Apostolul Pavel: El este capul trupului, al Bisericii (Col. 1,18). Biserica şi Hristos sunt una. Trupul Bisericii se hrăneşte, se sfinţeşte, trăieşte cu Hristos. Acesta este Domnul, atotputernicul, atotcunoscătorul, Cel ce pretutindenea este şi pe toate le plineşte, sprijinitorul nostru, prietenul nostru, fratele nostru. Stâlpul şi temelia Bisericii. El este Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul, temelia, totul. Fără Hristos nu există Biserica. Mirele este Hristos, iar mireasă – fiecare suflet.

Hristos a unit trupul Bisericii cu cerul şi cu pământul; cu îngerii, cu oamenii şi cu toate făpturile, cu întreaga zidire a lui Dumnezeu, cu animalele şi cu păsările, cu fiecare floricică sălbatică, cu fiecare insectă. Astfel, Biserica a devenit plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi (Efes. 1,23), adică a lui Hristos. Toate în Hristos şi cu Hristos. Aceasta este taina Bisericii

Hristos Se descoperă în unirea dintre noi şi în iubirea Lui, în Biserică. Biserica nu sunt numai eu, ci şi voi împreună. în trupul Bisericii sunt cuprinşi toţi. Suntem toţi una, iar Hristos – capul. Un trup, trupul lui Hristos: Voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare fiecare în parte (I Cor. 12, 27). Suntem toţi una, pentru că Dumnezeu este Tatăl nostru şi este pretutindeni. Când trăim aceasta, suntem înlăuntrul Bisericii. Aceasta cere Domnul în rugăciunea Sa arhierească, ca toţi să fie una, pentru toate mădularele Bisericii. Ei, aceasta numai prin har o poate înţelege cineva. Trăim bucuria unităţii, a iubirii. Şi devenim una cu toţi ceilalţi. Nu există ceva mai frumos!

Lucrul de căpătâi este să intrăm în Biserică. Să ne unim cu semenii noştri, cu bucuriile şi cu tristeţile tuturor. Să-i simţim ai noştri, să ne rugăm pentru toţi, să ne doară pentru mântuirea lor, să ne uităm pe noi înşine. Să facem totul pentru ei, precum Hristos pentru noi. înlăuntrul Bisericii devenim una cu fiecare nenorocit şi îndurerat şi păcătos.

Nimeni nu trebuie să vrea să se mântuiască de unul singur. Este o greşeală a se ruga cineva pentru sine, ca să se mântuiască el. Pe ceilalţi trebuie să-i iubim, şi să ne rugăm să nu se piardă nimeni, să intre toţi în Biserică. Acest lucru este de preţ. Cu dorirea aceasta trebuie să plece cineva din lume, pentru a merge la mănăstire sau la pustie.

Când ne separăm pe noi înşine, nu suntem creştini. Creştini adevăraţi suntem atunci când simţim adânc că suntem mădulare ale tainicului trup al lui Hristos, ale Bisericii, într-o necurmată legătură a iubirii. Atunci când simţim adânc că suntem mădulare ale tainicului trup al lui Hristos, ale Bisericii, într-o necurmată legătură a iubirii. Atunci când trăim uniţi în Hristos, adică atunci când trăim unitatea înlăuntrul Bisericii Sale, cu simţământul că suntem una. Pentru aceasta, Hristos Se roagă Tatălui ca toţi să fie una. O spune şi o repetă, iar Apostolii stăruie asupra acestui lucru pretutindeni. Este adâncimea cea mai mare, cel mai înalt înţeles pe care îl are Biserica. Aici se află taina: să se unească toţi precum un singur om în Dumnezeu. O altă asemenea religie nu există. Nici o religie nu spune astfel de lucruri. Spun ceva, dar nu această taină, această subţirime a tainei pe care o cere Hristos, zicându-ne că aşa trebuie să devenim, că voieşte să fim ai Lui.

Suntem una chiar şi cu oamenii care nu sunt aproape de Biserică. Ei sunt departe din neştiinţă. Să ne rugăm ca Dumnezeu să-i lumineze şi să-i schimbe, ca să vină şi ei la Hristos. Noi vedem lucrurile omeneşte, ne mişcăm în alt fel şi socotim că Îl iubim pe Hristos. Însă Hristos, Care plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi (Matei 5, 45), ne spune: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri (Matei 5, 44). Să ne rugăm să fim toţi împreună, toţi împreună în Dumnezeu. Atunci, dacă trăim aceasta, vom dobândi roade pe măsură, vom fi toţi în dragoste şi în unire.

Pentru oamenii lui Dumnezeu nu există depărtare, chiar dacă se află la mii de kilometri unii de alţii. Oriunde ne-am afla, suntem toţi împreună. Oricât de departe s-ar aña aproapele nostru, trebuie să-i venim în ajutor. Pe mine mă sună nişte semeni de-ai noştri dintr-o localitate de pe ţărmul Oceanului Indian; localitatea se numeşte Derban – dacă o pronunţ bine – este în Africa de Sud, la două ore depărtare de Johannesburg. Au trecut pe aici chiar zilele acestea; însoţeau un bolnav care trebuia dus în Anglia, şi au venit să le citesc o rugăciune. Am fost foarte mişcat.

Atunci când ne leagă Hristos, nu mai există distanţe. Când voi pleca din această viaţă va fi mai bine. Voi fi mai aproape de voi.

Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele – Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu