Imnul dragostei

0
1152

imnul-dragostei-iubireaÎnvăţătura şi viaţa creştină în întregime se întemeiază pe dragoste. În acest sens, existenţa lumii şi a omului nu ne-o putem explica decât în virtutea dragostei dumnezeieşti. De asemenea, mărturisim că Dumnezeu este Iubire având încredinţarea faptului că El, fiind Treime de Persoane, pe toate le lucrează cu iubire. Şi noi, oamenii, suntem chemaţi la asemănarea cu Dumnezeu în iubire, adică la a lucra toate mânaţi fiind de puterea dragostei de Dumnezeu şi de semeni.

Pericopa apostolică aflată în I Cor. 13;1-8, cunoscută îndeobşte sub numele Imnul dragostei, se înscrie în rândul acelor pasaje biblice care nu sunt „cu anevoie de înţeles”. Întâlnim în Sfânta Scriptură şi îndeosebi în epistolele Sfântului Apostol Pavel multe pasaje care, fără îndoială, necesită explicaţii suplimentare, lămuriri, comentarii. Imnul dragostei însă nu. Citindu-l, nu stârneşte în mintea noastră întrebări deoarece nu ai cum să nu constaţi simplitatea expunerii şi totodată evidenta ei.

Imnul dragostei – de ce este citit la Maslu şi nu la Cununie?

Totuşi, un semn de întrebare legat de acest pasaj, are în vedere maniera în care a fost asimilat acesta în cultul creştin. Nu de puţine mi-a fost dat să mă întreb cum de nu şi-a aflat locul, Imnul dragostei, în cadrul Tainei Cununiei? De ce Biserica nu a rânduit să le pună înainte tinerilor, încă de la începutul căsătoriei importantă şi specificul dragostei aşa cum Sfântul Apostol Pavel, ni le prezintă în cunoscutul pasaj?

Răspunsul ni-l oferă chiar pericopa apostolică, aparţinând tot Sfântului Apostol Pavel, care se citeşte în cadrul Tainei Cununiei, Efeseni 5; 20-33, în care se face referire în mod evident la dragostea dintre bărbat şi femeie, între soţ şi soţie, în asociere cu cea dintre Hristos şi Biserica: „Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea [… ] bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe şine se iubeşte. Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica”.

Toate cele puse pe seama dragostei în Imnul dragostei rămân valabile în cazul familiei creştine, numai că în pasajul din Efeseni ni se arată un aspect particular al dragostei, specific familiei.

Regăsim însă cunoscutul imn al dragostei în rânduiala Tainei Sfântului Maslu, citit în cadrul celui de-al treilea Apostol. Locul în care Biserica a rânduit ca Imnul dragostei să fie citit în cultul divin public ne arată caracterul universal al acestui pasaj, că unul ce face referire mai ales la dragostea creştină faţă de aproapele. Taina Maslului în întregime are un caracter tămăduitor, atât la nivel sufletesc cât şi trupesc, de întărire în credinţă, nădejde şi dragoste. Pericopele apostolice, cele evanghelice, precum şi rugăciunile citite, întăresc acest aspect. Dragosta creştină apare aici cu atât mai necesară, în raport cu suferinţa şi nevoile aproapelui.

În alt Apostol citit la Maslu se spune în acelaşi sens: „Fraţilor, datori suntem noi, cei tari, să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu căutăm plăcerea noastră; ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire”. La ce oare ar putea face referire acel „noi, cei tari” dacă nu la tăria intru dragoste, credinţa şi nădejde, la tăria statorniciei în virtuţi. Iată, aşadar, cum Imnul dragostei îşi află locul său binemeritat în cadrul Sfântului Maslu, că unul ce pune în evidenţă puterea tămăduitoare a dragostei.

Nu avem pretenţia că Sfântul Apostol Pavel a spus în aceste opt versete totul despre dragoste. Acest sentiment, despre care aflăm tot din Scriptură că este „cel mai mare”, cel mai important, a fost de mii de ani versificat de poeţi, cântat de muzicieni, pictat de artişti, explicat de filosofi, fără a fi epuizat. Dragostea este o realitate ce nu poate fi trăită şi prin urmare nici tratată exhaustiv. Avem însă pretenţia că Sfântul Apostol Pavel a surprins în acest pasaj esenţa dragostei.

Dacă la început spuneam că Imnul dragostei nu este „cu anevoie de înţeles”, trebuie să recunoaştem cu sinceritate că, din păcate, este „cu anevoie de trăit”. Toţi resimţim sub o formă sau alta, în unele împrejurări, puţinătatea dragostei în noi faţă de ceilalţi şi în ceilalţi faţă de noi. De aceea, ar trebui să citim cât mai des această mărturie despre dragoste a Sfântului Apostol Pavel. Ba chiar să o învăţăm pe de rost, rostind-o că pe o rugăciune în toate momentele în care conştientizam că am căzut din adevărata dragoste.

Însă, cel mai important, este faptul că Imnul dragostei nu trebuie să rămână numai un reper pentru noi, numai „cuvintele Apostolului Pavel”, ci să devină propriile noastre cuvinte, propria noastră mărturie izvorâtă din adâncul inimii:

1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţa, nu cauta ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabda.
8. Dragostea nu cade niciodată. (Imnul dragostei – I Cor. 13;1-8)

Sursa: crestinortodox.ro

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Banner 2 la suta

LĂSAȚI UN MESAJ