Imagini frumose, adevăruri triste: marea Aral va seca

0
152

mareaCunoscută ca fiind una dintre cele mai mari mări interioare ale Terrei, Marea Aral a început să sece, iar frumoasele imagini surprinse din satelit descriu parcă un tablou abstract.

Marea Aral avea o suprafață de 67.000 de kilometri pătrați și furniza o șesime din necesarul de pește al Uniunii Sovietice, potrivit National Geografic. Toate acestea până în 1960, când a fost construit un complex sistem de irigații care cuprindea  peste 30.000 de kilometri de canale, zeci de baraje și mai bine de 80 de rezervoare. Însă sistemul, care ar fi trebuit să irigie culturile de bumbac și grâu din imediata apropiere,  s-a dovedit a fi complet ineficient. Mai mult a provocat dispariția a milioane de pești și numeroase probleme economice și ecologice.

Această nouă imagine a Mării Aral, situată la granița dintre Kazahstan și Uzbekistan a fost creată cu datele radar transmise de satelitul Sentinel -1A a Agenției Spațiale Europene (ESA), informează Live Science.

Imaginea combină, de fapt, trei scanări distincte: porțiunile roșii sunt datele transmise la 17 octombrie 2014, cele verzi sunt informații din 28 decembrie 2014 iar cele albastre din 14 februarie 2015. Culorile amestecate  reprezintă schimbările dintre aceste evenimete.

Zona întinsă, închisă la culoare, din partea stângă arată locul unde apa este încă prezentă. Există, de asemenea, o „pată bumerang” în colțul din dreapta jos, despre care oficialii ESA spun ca este locul unde apa dintr-un râu curge spre fundul secat al mării.

Imaginea surprinde și câteva indicii ale vieții umane, printre care un drum pe partea exterioară a fundului mării, care poate fi identificat în partea stângă jos. Punctele din imediata apropiere sunt structuri antropice neidentificate.

Satelitul Sentinel-1A, a fost lansat în spațiu anul trecut, în cadrul programului Copernicus, pe 3 aprilie, pentru a oferi date meteorologice, și a surprinde imagini de înaltă rezoluție atât pe timpul zilei cât și pe timpul nopții.

Emanuela Popa

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ