Iisus Hristos în istoria şi viaţa omenirii

0
234

Iisus-Hristos1Ce a însemnat şi cum a fost integrată în istorie persoana Mântuitorului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne spune Părintele Ilarion V. Felea:

«… Iisus Hristos – ieri şi azi şi în veci este acelaşi» (Evrei 13,8)
S-a spus, s-a scris şi aşa se învăţa cu destulă stăruinţă că Iisus Hristos nici nu a existat ca om, ca persoană istorică; că Iisus Hristos este „întemeietorul legendar al religiei creştine”, un nume scos din poveşti, ca Moş Crăciun, Făt-Frumos, Qerilă, Sfarmă-Piatră şi Strâmbă-Lemne sau alte nume care preînchipuie o idee oarecare, ca dărnicia, bunătatea, vitejia, frigul, puterea şi altele. Uşor a spune, dar imposibil a dovedi.
Este Iisus Hristos un nume de legendă, sau o persoană istorică?
Pentru ca să poţi dovedi că Iisus Hristos este un nume de legendă, trebuie mai întâi să distrugi mărturiile care strigă şi ne arată că Iisus Hristos este şi persoană istorică. Întâi de toate trebuie să distrugi Vechiul Testament şi un popor întreg, care două mii de am înainte de era noastră a trăit în aşteptarea Mesiei. Împreună cu acest popor şi cu istoria lui, mărturie a existenţei lui, trebuie să distrugi şi profeţii lui, oamenii cei mai de seamă pe care i-a dat acest popor înainte de Hristos.
Ca să araţi că Iisus Hristos nu este o persoană istorică trebuie să distrugi o ţară întreaga. Palestina, cu întreagă istoria şi geografia ei (precum şi o parte din Talmud): să distrugi Nazaretul, unde a trăit Maica Domnului, să distrugi Vifleemul unde S-a născut Mântuitorul, să distrugi Iordanul în care S-a botezat, să distrugi lacul Ghenizaret, cu localităţile din jurul lui, pe unde a predicat Iisus Evanghelia; să distrugi Ierusalimul, unde a murit şi a înviat; să distrugi Muntele Taborului ş Muntele Măslinilor pe care S-a urcat cu ucenicii Săi, care toate sunt mărturii istorice şi geografice despre existenţa Lui, până în ziua de astăzi.
Ca să arăţi că Iisus Hristos este o persoana legendară, trebuie să distrugi numele şi opera celor 12 apostoli, pe Petru, pe Andrei, pe Ioan şi Iacob din Betsaida – de pe malul Ghenizaretului, să distrugi numele şi opera Apostolului Pavel care a predicat Evanghelia din Ierusalim până în Spania, în capitale şi în sfaturi de-ale înţelepţilor, ca Atena, Corintul, Efesul şi Roma; să distrugi numele de persoană şi mărturia istorică a tuturor apostolilor care, atunci când erau prigoniţi şi bătuţi pentru Hristos, răspundeau: “Noi nu putem să nu grăim cele ce am văzut şi am auzit (F. Ap. 4,20); faţa şi faptele Lui pe care le-am văzut cu ochii noştri; cuvintele Evangheliei Lui pe care le-am auzit cu urechile noastre.
Ca să arăţi că Iisus Hristos este o persoană de legendă, trebuie să distrugi Evanghelia, cartea despre viaţa şi lucrarea Lui istorică, până astăzi neîntreruptă; cartea cu cele două înşirări ale generaţiilor dinainte de Iisus Hristos, una coborâtoare de la Avraam până la Iisus Hristos (Matei 1,1-17) şi a doua suitoare de la Iisus Hristos până la Adam (Luca 3;23-38 ); care tocmai aceasta vor să ne arate, că: Iisus Hristos a fost şi om. Om adevărat şi Dumnezeu adevărat; cartea din care, spre deosebire de toate celelalte cărţi de temelie ale religiilor, legenda este cu grijă şi cu totul înlăturată încă de la început: «Iară Duhul arătat grăieşte, că în vremiie cele de apoi se vor depărta unii de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile cele
Drăceşti, ale celor care întru făţărie grăiesc minciuni”.

Hristos, Domnul, în istorie martori şi mărturisiri

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ