Iile – porți spre infinit

0
101

ieO excepţională expoziţie, deschisă  la Galeria de Artă şi Design Galateca, aduce în atenţie – până pe 12 iulie- poveştile unui important element de port tradiţional – IA- ce continuă să fie liant între generaţii. Este vorba despre proiectul cultural „Ia. Poartă spre infinit”, realizat de Galeria de Artă şi Design Galateca, aflat sub înaltul patronaj al E.S. Dna. Ulla Väistö, Ambasador al Finlandei în România şi inspirat de comunitatea La Blouse Roumaine.

Expoziţia include şi un colaj de fotografii etnografice din Africa, Sud-America, Ţările Scandinave, India, Orientul Apropiat, Tibet, Indonezia, China, Vietnam… mărturie vie a faptului că semnele cusute pe ia românească se regăsesc în culturile tuturor civilizaţiilor străvechi. Astfel, IA, adevărată pecete identitară, arhetip vestimentar al femeii acestor locuri, înseamnă conectare cu trecutul, cu viitorul şi, totodată, prin limbajul universal al semnelor ei, cu comunităţile tradiţionale ale lumii…

Expuse într-un sistem de oglinzi paralele care le multiplică infinit imaginea, iile îşi dezvăluie, una câte una, povestea. Până pe 12 iulie şi ia ta poate fi una dintre ele, pentru că, în fiecare zi, cea de-a douăsprezecea ie va fi alta.

Una dintre minunatele ii expuse la Galateca îi aparţine Corinei Bedreagă, PR la Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul -Vâlcea. „Este prima ie cusută de bunica mea din partea mamei, Leana lu’ Onică Voicu, din satul Mreneşti, Comuna Creţeni, Judeţul Vâlcea, pe când era doar un copil. În vremea adolescenţei mele, atunci când căutările sunt de orice fel, am găsit-o aşezată timid într-un <<gardilop>> (aşa îi zice bunica şifonierului) ticsit cu lucruri frumoase şi vechi. De aici a pornit pasiunea mea pentru aceste lucruri, dar şi dorinţa de a strânge ii şi nu numai. Cusătura este una simplă, râurile sunt transpuse în coloane din cruciuliţe (<<muşte>>) cu arnici roşu, pe pânză de bumbac. Se vede că străbunica Dumitra (Mama Mitra) a fost un sfetnic bun. Am început această călătorie cu şapte ii, şapte poveşti, o cifră cu un îndemn ascuns. Şi ea continuă şi astăzi, mult mai hotărât!”, mărturiseşte Corina Bedreagă.

Sursa: jurnalul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ