Iertarea şi împăcarea ca sfinţire a omului şi a lumii

0
226

iertareaOmul este o fiinţă cosmică, menită să fie preot al întregii creaţii: ’’L’ homme est appele a etre le petre de la creation. C’ est pour cela qu’il a ete fait et de cela qu’il a ete dechu. Son caracteresacerdotal tient a son role , qui est de dominer la creation non pars pour lui-meme, mais en vue de la faire entrer en communion avec le Createur”.

Vocaţia liturgică a omului nu se referă doar la săvârşirea Sfintei Euharistii şi a Sfinte Liturghii ci la datoria omului de a lua întreaga creaţie în mâinile sale pentru a o elibera de moarte prin comuniunea cu Dumnezeu. Existenţa omului are o relevanţă  istorică şi cosmică. Conform teologiei ortodoxe universul întreg alcătuie o‚ liturghie cosmică’’, omul fiind chemat să slujească în calitate de fiinţă euharistică.

Omul este liturghisitorul lumii deoarece el este legat în mod ontologic de lumea natural. În Sfânta Liturghie omul poartă lumea în sine ’’ în adevărat sens al cuvântului’’. Atunci când omul nu trăieşte conform menirii sale, el pierde legătura cu Dumnezeu şi devine distrugătorul lumii. Liturghia este modalitatea de a gusta din bunătăţile paradisului şi ale Împărăţiei Lui Dumnezeu. Liturghia înseamnă înnoirea lumii prin  depăşirea păcatului şi prin îndumnezeire harică a omului. Liturghia este ’’sfinţirea timpului şi a istoriei’’. Omul nu este deci responsabil numai pentru sine, pentru viaţa sa proprie, ci şi pentru întregul univers. Dacă el trăieşte în mod liturgic şi euharistic, atunci el devine un rug aprins, sfinţit de Dumnezeu şi sfinţitor în lume şi în societate. Dacă omul trăieşte sub robia egoismului şi a păcatului , atunci el închide creaţia în închisoarea individualismului şi a morţii. În loc să fie o fiinţă deschisă dialogului, împăcării, o fiinţă ospitalieră, omul marcat de păcat îşi pierde sensibilitatea şi frumuseţea  spirituală devenind din ce în ce mai opac, mai închis mai rigid şi insensibil.

Prin existenţa liturgică omul îşi depăşeşte egoismul trăind în armonie cu chemarea de a fi chip a lui Dumnezeu pe acest pământ. Liturghia înseamnă depăşirea individualismului, viaţa în comuniune  cu Dumnezeu, cu lumea şi cu aproapele . Această viaţă liturgică prin puterea şi harul Duhului Sfânt îl transformă pe om într-un adevărat’’ locaş templul al Duhului Sfânt’’. Omul a fost creat pentru a realiza legătura dintre creaţie şi Creator în modul Sfintei Liturghii. Creaţia poate fi salvată numai prin Sfânta Liturghie, numai prin legătura cu Dumnezeu.

Omul este deci un microcosmos menit să fie legătura vie dintre Creaţie şi creator. Trăind în mod Liturgic omul este un preot al creaţiei, responsabil pentru soarta lumii. Prin existenţa liturgică omul devine o fiinţă liberă, comunicativă, iubitoare. El depăşeşte frica de celălalt, de străin şi de individualismul său creator şi individualismul său egoist.

Creştinul este chemat să fie creştin în tot locul şi în tot ceasul, adică nu numai duminica la Sfânta Biserică.Părintele Prof. Ion Bria vorbea despre ’’liturghia de după liturghie’’. Viaţa noastră întreagă trebuie să devină o liturghie în faţa lui Dumnezeu

Atunci când omul trăieşte în mod liturgic, el este interesat de sfințenia lui Dumnezeu, de frumuseţea virtuţilor de transformarea sa personală şi a lumii întregi într-un rug aprins al comuniunii de iubire.

Nu putem fi creştin fără Sfânta Liturghie, fără existenţa din şi pentru Dumnezeu.

”Pe urmele iubirii. Contribuţii trinitare la o cultură a comunicării simţitoare”, Daniel Munteanu

 

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ