Iertarea păcatelor

0
43

71617_vindecarea-slabanoguluiÎn numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfânta Evanghelie este vestea cea bună despre credinţă. Despre credinţa în cine, în ce? Despre credinţa în Adevăratul Dumnezeu! De ce are nevoie această lume care este plină de vicii, plină de dumnezei mincinoşi, plină de rătăciri, plină de învăţături mincinoase? Decât cine este omul mai înrobit în această lume? Decât ţânţarul? Da. Decât musca? Da. Şi mai departe, deplină neputinţă. Totul este mai puternic decât omul în această lume. Pe primul loc este mai puternic decât el păcatul, decât el este mai puternic răul, decât el este mai puternică moartea, decât el este mai puternic diavolul. Omule, cum te simţi în lumea în care păcatul este mai puternic decât tine, în care orice rău este mai puternic decât tine, orice patimă este mai puternică decât tine. Tu nu eşti în stare să te aperi. Atunci când te afli in păcat simţi un chin în suflet, o deprimare, o tristeţe, ş1 deseori nu ştii ce se întâmplă cu tine, întru tine.

Nouă, de obicei, ne place să privim în lume, în jurul nostru, dar uităm să aruncăm o privii noi înşine, în lumea lăuntrică, care este cu mult mai profundă decât această lume exterioară, cu mult mai interesantă, cu mult mai importantă pentru noi. Atunci când un Sfânt a privit inima omenească în toată lărgimea şi profunzimea ei, a zis: „Inima omului este o mare şi un abis nesfârşit şi neţărmurit”. În el sunt cele mai felurite specii de vietăţi, cele mai felurite specii de creaturi. Ce trebuie să facă omul cu sine, cu inima sa? Să o cureţe de toată necurăţia. Câtă luptă, câtă tărie îţi trebuie, câtă putere!

Sfânta Evanghelie de astăzi ne vorbeşte despre acest chin al omului în această lume şi despre această tărie a sa. Iată, prietenii celui grav bolnav l-au adus pe pat ca să-l pună înaintea Făcătorului de minuni Iisus din Nazaret. În jurul său – mulţime de popor, în niciun fel nu puteau să se apropie. Atunci prietenii au desfăcut acoperişul casei unde era Domnul şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul înaintea Sa, se spune în Sfânta Evanghelie. Şi Domnul, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale (Matei 9, 2; Marcu 2, 5). Învăţătorii vicleni, care L-au urmărit pe Domnul Hristos să-L prindă în vreun păcat, au cugetat în sine: Acesta îl huleşte pe Dumnezeu, căci numai Dumnezeu poate ierta păcatele, se spune în Sfânta Evanghelie. Şi Iisus, văzând gândurile lor, îi întreabă: Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? (Matei 9, 5; Marcu 2,9)

Mântuitorul i-a pus pe un jeratic cumplit. Şi una şi alta este greu să-i zici unui paralitic; a-i spune paraliticului: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă, cine poate, cine are tărie, cine are putere? Iar în al doilea rând, pentru a-i spune: Iertate îţi sunt păcatele, ai nevoie de o putere şi mai mare. Toţi cei din Vechiul Testament cunoscuseră din învăţăturile Sfinţilor Proroci că numai Dumnezeu poate dezlega păcatele, Dumnezeu este Cel ce dezleagă păcatele. Domnul arată că El este şi Dumnezeu, că El este Acela Care iartă păcatele şi tămăduieşte orice boală. Atunci când i-a spus slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta şi, sculându-se, a mers acasă (Matei 9, 6-7; Marcu 2, 11-12), poporul spunea uimit: Niciunde nu s-a văzut aceasta printre oameni (Marcu 2, 12). Ce putere a dat Dumnezeu oamenilor! Nu unor oameni necunoscuţi, prietenilor, ci aici, printre voi, în mijlocul vostru, este Dumnezeu, Care poate să ierte păcatele. Eu şi tu putem să iertăm păcatele. Dar cine poate să dezlege păcatele, să ierte păcatele din sufletul omului? Aceasta înseamnă să alungi moartea din sufletul omului, să alungi diavolul din sufletul omului, aceasta înseamnă să fii tare şi puternic ca Dumnezeu. Iată, Domnul a arătat aceasta prin această minune dublă: în primul rând a făcut o minune văzută, tămăduindu-1 pe paralitic de greaua lui boală, Domnul arătând astfel că a săvârşit într-adevăr şi a doua minune – i-a iertat păcatele.

Astfel a descoperit Domnul întreaga taina a venirii Sale în această lume pământească, a spus pentru ce a venit în această lume pământească. Pentru ce? Ca să îndepărteze păcatul din om, din firea omenească, ca firea omenească să o umple de Viaţă veşnică. Numai pentru aceasta a venit Domnul în această lume. Aceasta este lucrarea cea mai mare, lucrarea lui Dumnezeu, lucrarea pe care nimeni dintre oameni nu o poate face: să-i ierte omului păcatele, să dezrădăcineze din om toate păcatele, să cureţe sufletul său şi să-l arate fără de păcat, nemuritor şi sfânt, plin de putere dumnezeiască. Iată, aceasta o săvârşeşte numai Domnul, şi cum face aceasta ne spune Sfânta Evanghelie de astăzi, Vestea cea Bună.

El a lăsat această putere, această tărie Bisericii Sale, prin Sfinţii Săi Apostoli, atunci când în ziua învierii, biruind moartea, a înviat şi S-a arătat înaintea ucenicilor cu trupul înviat… El le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi (Ioan 20,22-23). Iată aceste puteri, iată tăria care a lăsat-o Domnul Bisericii Sale, ca să izbăvească lumea de păcat, ca să izbăvească lumea de moarte, ca să izbăvească lumea de orice rău şi de orice diavol. Cu alt prilej, Domnul dăduse Sfinţilor Săi ucenici, Apostolilor, aceeaşi putere, tuturor deodată, grăind: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în Cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în Cer (Matei 18, 18). Astfel, Vestea cea Bună de astăzi, Sfânta Evanghelie de astăzi, ne spune taina venirii lui Hristos în această lume şi taina fiecăruia dintre noi. Noi suntem oameni în această lume nu ca să fim sălaş păcatului, răului şi morţii, ci Vieţii Veşnice, credinţei în Adevăratul Dumnezeu. Care este scopul credinţei în Hristos în această lume? Se spune în Sfânta Evanghelie: Sfârşitul credinţei noastre este Viaţa veşnică. Sfârşitul credinţei noastre este Viaţa veşnică. Mântuirea sufletului (1 Petru 1, 9; 1 Ioan 5, 13)- iată, acesta este sfârşitul credinţei noastre. Izbăvirea sufletului de moarte, izbăvirea sufletului de mândrie , izbăvirea sufletului de rău, de păcat şi de diavol, câştigarea vieţii celei fără de moarte a sufletului în împărăţia lui Dumnezeu. Ce ţel măreţ, ce ţel dumnezeiesc şi înaintea ta, şi înaintea mea, şi înaintea fiecărei făpturi omeneşti. Căci Domnul a venit pentru fiecare dintre noi, pe nimeni nu a uitat, pe nimeni nu va uita.

Dar de ce avem eu şi tu nevoie? Dumnezeu S-a pogorât în această lume, iată-L aici împreună cu noi în Biserica Sa. Ce să facem eu şi tu? Să avem credinţă în El, aceasta este ceea ce cere de la noi, să credem în El, în Singurul Dumnezeu Adevărat (Ioan 17, 3). Ce ne dăruieşte această credinţă? Ne dăruieşte iertarea păcatelor, ne dăruieşte izbăvirea de moarte, izbăvirea de iad, şi ne asigură Viaţa veşnică în lumea aceasta şi în cealaltă. Credinţa în Singurul Dumnezeu cel Adevărat – ce este aceasta? Când suntem creştini drepţi, când este omul creştin adevărat? Atunci când crede în Domnul Hristos ca Singurul Dumnezeu Adevărat şi trăieşte după sfintele Sale porunci, călătorind şi mergând prin această lume după El, cu ajutorul sfintelor virtuţi după El, în împărăţia Cerurilor. Omul crede sincer atunci când cu tot sufletul său, cu toată fiinţa sa, cu toată mintea sa, cu toată puterea sa merge după Domnul, făcând voia Sa şi lepădându-se de a lui.

Din credinţa sinceră se naşte dragostea sinceră, adevărata dragoste. Aţi auzit astăzi cum Sfântu Apostol rosteşte un îndemn creştinilor: Dragostei voastră să nu fie mincinoasă (Romani 12, 9). Şicare este acea dragoste mincinoasă, Sfinte Apostole? Orice dragoste este mincinoasă dacă nu-l izbăveşte pe aproapele de păcatul său, de moartea sa nefastă. Numai ea, dragostea evanghelică a lui Hristos, este autentică, căci îl izbăveşte pe om de păcat. Apostolul spune: Urăşte răul şi fă binele. Iată, aceasta este adevărata dragoste, atunci când iubind pe fratele tău, pe sora ta, urăşti păcatul său şi aperi binele său. Şi omul însuşi îşi apără binele său, căci dragostea, adevărata dragoste evanghelică nu iubeşte păcatul, nu iubeşte răul, ci îl urăşte, dar iubeşte pe păcătos, iubeşte pe frate şi în păcatul său. Depărtează păcatul de la păcătos – aceasta este marea tărie şi putere şi marea înţelepciune evanghelică -, îndepărtează păcatul de la păcătos, nimiceşte păcatul, dar mântuieşte-l pe păcătos.

Ia aminte însă, nimeni nu poate să piardă păcatul din tine, dacă tu însuţi nu vrei să-l nimiceşti. De ce este nevoie? Este nevoie de credinţa ta personală, de pocăinţa ta personală, după aceea se va săvârşi cu tine acea minune duhovnicească care s-a săvârşit cu paraliticul bolnav de astăzi: Iertate îţi sunt păcatele tale. In suflet are loc cea mai mare preschimbare, cea mai mare revoluţie. Te căieşti, îţi mărturiseşti păcatele înaintea Domnului, înaintea preotului Său, Şi iată, păcatele tale fug de la tine şi toată moartea, Şi tot ceea ce este muritor fuge din tine. Ţi se iartă păcatele pentru pocăinţa ta, pentru credinţa ta. Iată că această credinţă sinceră îţi dăruieşte puterea şi tăria nu slăbeşti, să nu te înfricoşezi de niciun păcat care este întru tine, să nu spui: „Eh, acest păcat al este aşa de cumplit, am decăzut, nu mai există Mântuire”. Nu! Omul să nu îndrăznească să spună aceasta niciiodată, căci în lumea noastră pământească, Domnul Hristos Cel Atotmilostiv este mai puternic decât orice păcat, decât toate păcatele tuturor oamenilor de pe pământ, mai puternic decât toate morţile, mai puternic decât toate relele, neîndoielnic mai puternic decât păcatele tale şi decât relele tale.

Numai un lucru este de trebuinţă şi se cere de la tine: să urăşti păcatul tău, să urăşti răul care este întru tine. Nu uita niciodată adevărata Sfântă Evanghelie: Plata păcatului este moartea (Iacov 1,15). Plata fiecărui păcat este moartea, plata pentru credinţă este Viaţa veşnică! Iată diferenţa!

De aceea avem voie liberă, ca singuri să hotărâm, ca singuri să alegem calea adevărului, calea virtuţii în această lume, şi dacă facem aceasta, Domnul ne dăruieşte apoi putere şi tărie sufletelor noastre să mergem pe calea virtuţii, pe calea sfântului bine evanghelic. De aceea fiecare dintre noi, fiecare creştin în lume este un mare luptător şi un mare făcător de minuni. Fiecare creştin este făcător de minuni. Şi eu, şi tu, suntem chemaţi să fim făcători de minuni. Cum? Eşti făcător de minuni numai dacă biruieşti moartea, dacă biruieşti păcatul. Păcatul naşte moarte (Iacov 1,15). Fiecare creştin este chemat la această lucrare. Aceasta este toată lucrarea noastră, care le cuprinde pe toate celelalte: să ne slobozim pe noi înşine de  păcat, să biruim moartea, să ne asigurăm noua înşine Viaţa veşnică, nemuritoare. Aceasta este, creştine, o necontenită minune care se întâmplă cu omul în întreaga sa viaţă în această lume, minune pe care Domnul a făcut-o coborând pe pământ,, făcându-se om şi dându-ne putere şi tărie ca şi noi, ca dintre noi să devenim de bunăvoie făcători de minuni prin credinţa noastră în El, în Singurul Dumnezeu Adevărat al tuturor lumilor.

Sfânta Evanghelie de astăzi ne grăieşte acest adevăr, această taină sfântă, iar Biserica lui Hristos, iată, de două mii de ani mărturiseşte această putere, această atotputernicie a lui Hristos care face minuni necontenite, şi nevăzute, duhovniceşti, şi văzute, materiale, trupeşti. Această putere a Sa, toată puterea Sa este aici, în Biserica lui Hristos. De la noi se cere numai să ne încredem cu toată inima în acest adevăr al lui Hristos. După aceea, totul devine posibil pentru fiecare dintre noi. Toate sunt cu putinţă celui ce crede, face cunoscut Domnul Hristos (Marcu 9, 23). Toate sunt cu putinţă celui ce crede – aceasta înseamnă: nu există păcat pe care să nu-l poţi birui cu credinţa în Hristos, nu există iad pe care să nu-l poţi nimici, nu există moarte pe care să nu o poţi birui, nu există diavol pe care să nu-l poţi zdrobi.

Iată care este puterea credinţei creştine, iată care îi este puterea şi tăria! Numai să nu ne lipsească rugăciunea sinceră şi puternică, smerenia şi blândeţea sinceră şi tare, bunătatea, buna voinţă şi toate celelalte virtuţi. Atunci nimic nu ne va mai fi cu neputinţă în aceasta lume. Atunci nicio moarte nu ne va birui, nici un diavol nu ne va mai batjocori. Toate acestea biruite prin puterea tare a credinţei noastre.

Fie ca Bunul Dumnezeu să sporească credinţa adevărată în fiecare făptură omenească trăitoare pe această planet a lui Dumnezeu, mai întâi în

Inimile tuturor creştinilor ortodocşi, şi în ale noastre, banilor, nenorociţilor sârbi. Fie ca aceasta să crească în noi, ca să ne facem şi noi totdeauna mai puternici decât orice rău, decât orice păcat, decât orice moarte, şi să-L slăvim pe Minunatul Domn Hristos, Singurul Dumnezeu Adevărat în toate lumile, să-L slăvim cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată mintea, cu toată puterea, să-L iubim prin toată veşnicia. Amin.

Cuvinte despre veşnicie, predici alese, Cuviosul Iustin de la Celie

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ