Idei geniale care au schimbat omenirea – Vela 

0
17

Vela este, poate, cea mai frumoasă dintre realizările umane în domeniul tehnic. Nu există o modalitate mai plăcută de a ne deplasa prin lume decât să plutim pe apă, împinşi de vânt, doar cu ajutorul energiei oferite gratuit de atmosferă.

Chiar şi pe apele mai tulburate, când suntem loviţi de forţele naturale, există o senzaţie de măreţie incomparabilă cu alt mod de a călători. Timp de 5.000 de ani, vela a constituit principala modalitate care i-a ajutat pe oameni să se deplaseze în jurul lumii.

A fost forţa motorie a explorărilor, comerţului şi comunicărilor. Fără velă, Columb nu ar fi traversat niciodată Atlanticul, Cook nu ar fi găsit niciodată Australia, iar Ibn Battuta nu ar fi explorat niciodată Africa.

Fără velă, nenumăratele bunuri de peste mări nu ar fi ajuns niciodată la noi. Fără velă, europenii nu ar fi colonizat niciodată America. Aceste lucruri au şi o latură negativă, însă navigatorii, nu vela, au fost cei responsabili pentru dezastrele colonialismului.

De-a lungul secolelor, hrana de zi cu zi a multor milioane de oameni a fost asigurată de bărci de pescari conduse de vânt către cele mai bune bancuri de peşti şi înapoi acasă.

Este imposibil să stabilim cu certitudine când au început să fie folosite velele. Bărcile preistorice erau construite din materiale perisabile, cum ar fi lemn şi trestie. Velele erau şi mai perisabile.

Cel mai vechi fragment de velă este o bucată de pânză de in cu un inel din lemn, care provine din Egiptul secolului al II-lea î.Hr. Însă există imagini minoice cu vele ce datează din anul 2000 î.Hr. şi una de pe un vas din Naqada, în Egipt, care datează tocmai din anul 3100 î.Hr.

Este foarte probabil ca și chinezii să fi avut vele tot din această perioadă. Totuşi, se poate ca velele să aibă o vechime şi mai mare. Pânze precum cele din in şi, mai târziu, cele tari, din bumbac sau cânepă, sunt materialul perfect pentru vele. Însă amerindienii foloseau pur şi simplu tufe.

Primele vele erau probabil pătrate, fiind atârnate de o bară sau de o vergă din catarg, în unghiuri drepte. Acestea erau simple şi eficiente. Vântul împinge pur şi simplu în spatele velei, făcând barca să înainteze.

Pentru că vântul bate din spate, barca rămâne stabilă, în ciuda suprafeței velei şi a catargului din vârf. Deşi verga poate pivota până la 45° pentru a prinde vântul din unghiuri diferite, vântul tot trebuie să se afle în spatele bărcii.

Dacă schimbă cursul – urmând un curs în zigzag – o barcă simplă cu velatură pătrată poate avansa destul de mult contra vântului – dar nesituându-se la mai mult de 70 de grade de direcţia vântului. Acest lucru înseamnă că bărcile cu velatură pătrată sunt influențate foarte mult de direcţia vântului.

De asemenea, viteza lor depinde în întregime de viteza vântului. Acesta este motivul pentru care inventarea velei aurice, în Orientul Mijlociu,  acum circa 2.000 de ani, a fost o descoperire tehnologică uriaşă.

Spre deosebire de simpla velatură pătrată, care se întinde de-a lungul bărcii la unghiuri drepte, vela aurică este aşezată în planul longitudinal al bărcii. Deşi velele aurice pot fi pătrate, primele astfel de modele erau toate vele „latine“ triunghiulare, folosite și astăzi de dhow-urile arabe.

Partea de sus a triunghiului era atârnată de o vergă ridicată de catarg şi înclinată în jos la un unghi față de pupa bărcii. Colţul de jos, dinspre pupa, al velei era lăsat liber şi securizat prin frânghii. Astfel de vele funcţionează complet diferit, prin comparație cu velele pătrate.

Vela latină acţionează ca un profil aerodinamic: când este perpendiculară pe vânt, se umflă în afară. Pe măsură ce aerul trece rapid deasupra ei, se creează diferenţe de presiune pe fiecare parte. Aşa cum acestea oferă o ridicare în cazul profilului aerodinamic, la fel împing şi nava cu vele.

Presiunea de pe velă tinde să răstoarne barca, de aceea este esenţial să fie plasată o chilă pe fundul navei. Însă, în cazul velei latine, barca poate urma mult mai îndeaproape vântul – mai exact, poate să navigheze chiar în vânt.

Primele bărci cu vele latine puteau naviga la 40° față de direcţia vântului; unele iahturi moderne pot naviga la mai puţin de 20°. Velele latine erau mult mai simplu de manevrat decât velaturile pătrate şi nu depindeau atât de mult de direcţia vântului.

Modul în care funcţionau făceau ca în mâinile unui navigator abil, ele să se poată mişca mai rapid decât vântul. Cu toate acestea nu erau sigure, iar bărcile mai mari necesitau un echipaj mai numeros şi mai bine instruit. De aceea, vasele comerciale se bazau adesea pe velaturile pătrate pentru fiabilitate şi economie.

În 1200, multe corăbii aveau deja două catarge, unul cu velă latină şi celălalt cu velă pătrată, folosind astfel ce era mai bun din ambele lumi. Însă, în general, comercianţii preferau încă vela pătrată, mai potrivită pentru o navă cu o încărcătură grea. Velele latine erau preferate pentru vasele de pescuit mai mici, datorită versatilităţii lor.

Apoi, în secolul al XVI-lea, portughezii au construit o navă mică ce avea vele latine şi trei catarge, denumită caravelă. Caravela a fost cea mai rapidă şi mai simplu de manevrat navă a epocii, perfectă pentru explorarea mărilor necunoscute, cum ar fi coasta Africii, în care navigatorii puteau întâlni vânturi variabile, curenţi puternici şi bancuri de peşti necunoscuţi.

Toţi marii exploratori portughezi, cum ar fi Bartolomeu Diaz şi Vasco da Gama, au folosit caravele în călătoriile lor de descoperire. Un lucru interesant este totuşi că, atunci când a făcut călătoria istorică de-a lungul Atlanticului în 1492, Columb a ales să folosească vele pătrate pe arborele trinchet şi pe arborele mare al celor trei caravele ale sale şi a amplasat o velă latină doar pe arborele artimon (catargul din spatele arborelui mare).

Desigur, era foarte încrezător că va găsi vânturi care să îl ajute. Şi, după cum s-a dovedit, a avut dreptate. A profitat la dus de vânturile de răsărit de la subtropice, apoi a navigat înapoi mai la nord, condus de vânturile de la apus. Aceasta a devenit ruta standard pentru bărcile cu vele ce efectuau traversări transatlantice. Dar oare cum a ştiut? A fost pur şi simplu norocos?

Odată cu descoperirea traseelor şi a lumilor noi, negustorii au avut posibilitatea să comercializeze orice, de la mirodeniile şi mătasea din Asia de Sud, la tutunul din Americi.

Călătoriile erau lungi, de aceea negustorii aveau nevoie de nave mari pentru a face ca acele călătorii să merite. Însă, pentru a conduce nave mari, erau necesare vele mari; şi era o sarcină şi mai grea să construieşti nave cu vele latine de proporţii. Mai mult, navele cu vele latine necesitau un echipaj numeros.

În secolul al XVI-lea, standardul maritim veneţian necesita ca navele cu vele latine de 240 de tone să aibă un echipaj de 50 de persoane; o navă cu vele pătrate de aceeaşi dimensiune putea avea un echipaj de doar 20 de oameni.

Prin urmare, au fost preferate navele cu vele pătrate şi echipaje ieftine. În curând, catargele au devenit mai înalte şi fiecare a avut nu doar o velă, ci două, trei, patru sau chiar cinci.

Deși aveau vele triunghiulare mici la pupa şi la prova, corăbiile preferau velele pătrate. Modelul clasic era East Indiaman, care acoperea rutele dintre India şi Europa între secolele al XVII-lea şi al XIX-lea. Punctul culminant al acestor vele pătrate au fost glorioasele „clipere“ din secolul al XIX-lea.

Proiectate să transporte ceai şi alte bunuri uşoare de mare valoare din China în Marea Britanie cu cea mai mare viteză posibilă, cliperele erau nave înguste, foarte hidrodinamice, cu o velă uriaşă şi un spaţiu relativ mic de depozitare al mărfii.

Cliperele americane erau uimitor de rapide pentru astfel de nave mari. Ele puteau atinge rapid viteze de circa 20 de noduri şi navigau 400 de mile marine într-o zi. Recordul de 861 de kilometri într-o singură zi a fost deţinut de cliperul Champion of the Seas, care a obţinut acest lucru remarcabil în călătoria sa inaugurală din 1854 – un record bătut abia 130 de ani mai târziu, în 1984, de un iaht de curse profesionist.

Dacă lui Columb i-au trebuit la înapoiere 66 de zile să traverseze Atlanticul, cliperele sunt capabile să facă acest lucru în doar 14 zile. Totuşi, chiar când, odată cu cliperele, velele ajunseseră în perioada lor de glorie, zilele le erau numărate.

Navele cu aburi începuseră deja să intre în competiţie deoarece, deşi erau mai lente, acestea depindeau mai puţin de capriciile vânturilor şi necesitau un echipaj mai redus. Un moment esenţial a fost inaugurarea Canalului Suez, care a redus mult distanţa călătoriei din Asia în vest, dar nu putea fi folosit de navele cu vele.

Pe măsură ce nava cu aburi a devenit mai rapidă, navele cu vele au dispărut. Astăzi, bineînţeles, velele se folosesc în mare parte pentru divertisment sau sport, însă pentru acei navigatori magia este la fel de vie.

50 de idei geniale care au schimbat omenirea – John Farndon. Traducere Grall Soft. Editura Litera, 2012