Idei geniale care au schimbat omenirea – Scrierea

0
96

Există un motiv simplu pentru care povestea umanităţii e împărţită în preistorie şi istorie. În preistorie nu exista scriere care să înregistreze ceea ce se petrecea, în timp ce în istorie există.

Descoperirea scrierii a fost cea mai semnificativă cumpănă în istoria omenirii. A făcut posibilă istoria. Desigur, oamenii îşi puteau transmite gândurile şi în epoca preistorică. Poveştile şi informaţiile importante chiar puteau fi învăţate şi transmise pe cale orală de la o persoană la alta şi de la o generaţie la alta. Totul, de la mituri şi epopei până la idei practice, cum ar fi modul în care se jupuia ursul, se putea răspândi în toată lumea şi rămânea în memorie de-a lungul anilor. Însă povestea era de încredere sau nu, în funcţie de povestitor.

Din diverse motive, poveştile transmise pe cale orală se schimbau, se îndepărtau din ce în ce mai mult de forma lor iniţială, la fel ca în faimosul joc al şoaptelor chinezești (numit și telefonul fără fir).

Scrisul a schimbat toate aceste lucruri. A păstrat mesajul original exact aşa cum era el formulat. Acest lucru a fost vital pentru contracte, legi şi decrete guverna- mentale şi a condus la faptul că nimeni nu putea contesta ceea ce fusese scris (cel
puţin în teorie!).

Mai semnificativ, poveştile şi informaţiile puteau fi citite de către oricine, oricând – indiferent că era vorba de ziua următoare, pe strada învecinată, sau foarte departe, mulţi ani mai târziu (atâta timp cât se păstra ceea ce era scris). Asta însemna că nu trebuia să te afli faţă în faţă cu cineva ca să-i transmiţi un mesaj. Nici măcar nu trebuia să trăieşti în aceeaşi epocă. Sau, altfel spus, scrierea per- mitea comunicarea exactă la distanţă. Mai însemna şi că, în timp, era posibilă acumularea unui adevărat depozit de poveşti, idei şi informaţii, astfel că fiecare generaţie se construia pornind de la învăţătura celor de dinainte.

În loc să fie fragmentate şi alterate permanent în timp, informaţiile erau din ce în ce mai ordonate şi mai de încredere, pe măsură ce fiecare generaţie își aducea propria contribuţie. Fără scriere, uriașul depozit de idei pe care ni l-a lăsat moştenire istoria ar fi fost în mare parte pierdut. Progresul de mii de ani în ştiinţă şi în alte domenii ar fi fost mult, mult mai lent, dacă nu chiar imposibil. Şi n-am fi avut niciodată minunata comoară a literaturii, de la Shake- speare şi Tolstoi până la Alice în Ţara Minunilor şi Harry Potter. Inventarea scrierii a fost un eveniment extraordinar, care a schimbat lumea.

Şi totuşi este ceva ce considerăm, într-o oarecare măsură, de la sine înțeles. O învăţăm, încetul cu încetul, când suntem atât de mici, încât amintirea bătăliei noas- tre cu sunetele şi cuvintele e curând uitată. Ca adulţi, rar ne oprim să ne gândim la incredibilul proces mental care ne transformă instantaneu gândurile în litere pe o pagină sau pe ecran.

Citim acele litere, apoi, în mare parte, le transformăm în idei aproape la fel de rapid pe cât le scanează ochiul. Probabil este cea mai uimitoare dintre trăsăturile comune ale creierului uman. Şi totuşi acest lucru nu a evoluat; nu ne-am născut cu această abilitate. A trebuit întâi să fie inventată, iar fiecare fiinţă umană trebuie întâi să o înveţe de la zero când vine pe lume. Şi, în mod remarcabil, majoritatea o fac.

Originile scrierii sunt învăluite în mister. În mod tradiţional, cel mai vechi alfa- bet propriu-zis este considerat cel cuneiform din Mesopotamia, semnele în formă de cuie de pe plăcuţele de lut datând din circa 3000 î.Hr. Însă, în ultimele decenii, alţi cărturari au afirmat că există alfabete mai vechi. De exemplu, unii sunt de părere că hieroglifele egiptene sunt mai vechi decât scrierea cuneiformă, în vreme ce cărturarii chinezi consideră că scrisul a apărut, de fapt, în China. Apoi, în 2009, o echipă din America şi Pakistan a folosit computerul
pentru a analiza semnele antice de pe tăbliţele şi amuletele de lut şi de pe alte arte- facte descoperite în valea Indului din Pakistan.

Limba civilizaţiilor antice care au înflorit pe valea Indului cu 3200–1700 de ani în urmă s-a pierdut, astfel că e greu de interpretat dacă simbolurile descoperite pe artefacte reprezintă o scrisoare pro- priu-zisă sau doar semne, de tipul semnelor de circulaţie sau al celor de pe con- tainere. Însă analiza pe computer a semnelor sugerează că simbolurile se repetau în anumite secvenţe, ceea ce însemna că era posibil să fie litere.

Pentru a accentua controversa, în 1999, doctorii indieni Rha şi Rajaram au pretins că au descifrat in- scripţia de pe o tăbliţă ce data din 3500 î.Hr., care, spuneau ei, însemna „Irigă pământul sfânt“.

Dacă s-ar fi confirmat, atunci aceea ar fi fost cea mai veche scriere, însă au fost acuzaţi că au falsificat datele. Aproape la fel de controversate sunt interpretările semnelor misterioase de- scoperite pe tăbliţele, statuetele şi ceramica aparţinând culturii Vinca din sud-estul Europei.

Arheologul american de origine lituaniană Marija Gimbutas (1921–1994) considera că aceste semne, care datează din urmă cu 7 000 de ani sau mai mult, reprezentau o formă de scriere într-un alfabet pe care cercetătoarea l-a numit euro- peană veche.

Lingvistul finlandez Harald Haarman consideră că vechii europeni au fost alungaţi din Europa în urma invaziei indo-europenilor (din care se trag cele mai multe popoare din Europa şi din sudul Asiei) şi au ajuns în Creta, unde au format civilizaţia minoică. Haarman a menţionat că există corespondenţe remarcabile între „europeana veche“ şi misteriosul alfabet liniar A de pe faimoasa piatră de la Rosetta.

În prezent, părerea unanimă este în continuare că scrierea cuneiformă a fost prima, dar asta se poate schimba uşor. Însă ceea ce este foarte clar este faptul că scrierea nu a apărut peste noapte, ci s-a dezvoltat treptat, de-a lungul unei perioade îndelungate de timp.

Părerea generală este că precursorul imediat au fost semnele realizate pentru comerţ şi administraţie, cum ar fi semnele asemănătoare celor cuneiforme de pe obiectele de lut descoperite în Orientul Mijlociu, care par a fi chi- tanțe pentru un anumit număr de vite, oi sau saci cu porumb. Însă semnele şi simbolurile sunt mult mai vechi.

De exemplu, în 2010, paleontologii au descoperit că anumite simboluri păreau să se repete în picturile rupestre din Franţa, cu o vechime de 10 000 până la 40 000 de ani; printre acestea se numără spirale, zigza- guri, capete de săgeţi, cruci şi altele.

E posibil ca acestea să nu fie totuşi o formă de scriere, însă par a fi încercări de a înregistra sau de a comunica prin anumite semne. Conform teoriilor, scrisul propriu-zis a evoluat prin pictograme – desene convenționale reprezentând anumite obiecte, cum ar fi un peşte, un ren sau o lance.

Astfel de pictograme au fost descoperite în Mesopotamia şi în Egipt, dar şi în valea Indului şi în China. La început, acestea erau desene mici şi uşor de identificat, însă, în timp, s-au redus la doar câteva semne simbolice.

Acest tip de evoluție este clar în alfabetul cuneiform. Limitele pictogramelor constau în faptul că acestea nu pot exprima decât idei abstracte. De aceea, descoperirea principiului „rebus“ a fost un pas important. Nouă ni se pare acum o joacă de copii, însă a fost foarte ingenios. Ideea este că pictogramele se pot combina pentru ca sunetele lor să alcătuiască alte cuvinte.

Astfel, în sistemul englez, pictograma pentru „albină“ (bee) poate fi aşezată lângă sim- bolul pentru cifra „4“ (four) pentru a crea cuvântul „înainte“ (before – pronunţat identic ca cele două cuvinte precedente, rostite împreună). De exemplu, pronunţia egipteană a numelui faraonului Ramses începe cu semnul pentru „soare“, Ra.

Corespondenţe asemănătoare se pot observa şi în scrierea cuneiformă. În timp, aceste rebusuri s-au dezvoltat probabil în simboluri în întregime fonetice – adică litere cu un anumit sunet, din care se poate construi orice cuvânt.

Hieroglifele egiptene şi caracterele chinezești reprezintă un amestec de pictograme şi de simboluri fonetice. Însă în Europa şi în Orientul Mijlociu, în mileniul al II-lea î.Hr., pictogramele au fost abandonate când s-a descoperit că orice cuvânt cunos- cut sau inventat ulterior se poate construi dintr-un simplu „alfabet“ de simboluri fonetice, prin adăugarea esențială a sunetelor pentru vocale şi consoane.

Există o opinie că acesta a fost un pas şi mai radical decât principiul rebus şi, probabil, a reprezentat unul dintre factorii-cheie care au permis culturilor din Orientul Mijlociu şi din Occident să întreacă China, care cândva părea atât de avansată. Se ştie foarte bine că alfabetul occidental a fost moştenit de la greci, însuşi nu- mele lui derivând din primele două litere ale alfabetului grecesc, alfa şi beta.

Însă felul în care a evoluat alfabetul grecesc rămâne un mister. Există semne alfabetice în hieroglifele egiptene târzii şi în scrierea cuneiformă târzie, însă există indicii că negustori precum cei fenicieni au fost cei care au considerat probabil mai simplu să scrie acel adevărat turn Babel al limbilor pe care le întâlneau în drumurile lor de-a lungul coastei Mediteranei.

Pictogramele şi rebusurile funcţionează într-o sin- gură limbă; alfabetele pot construi un cuvânt în orice limbă, literă cu literă.

Indiferent de felul în care a apărut, alfabetul a dezlănţuit puterea scrisului, per- miţându-le oamenilor să construiască şi să definească orice cuvânt imaginabil. Într-adevăr, e foarte posibil ca libertatea dată de alfabet să le fi permis scriitorilor şi cărturarilor să gândească în feluri noi şi abstracte. Ar fi fost greu să dezvolte o idee complexă şi abstractă doar prin conversaţie.

Scrierea a deschis drumul către dez- voltarea unor căi foarte elaborate şi riguroase de gândire. Într-adevăr, probabil a reprezentat factorul-cheie care a stat la baza înfloririi uimitoare a gândirii în Grecia antică. Oricare ar fi adevărul, grecii au profitat cu siguranţă de scris, iar cărturari precum Socrate, Platon şi Aristotel au arătat ce se poate face cu scrisul pentru a dezvolta gândirea umană pe cu totul alt plan – şi încă avem cuvintele lor scrise drept dovadă pentru acest lucru.

Astăzi, scrierea este o parte atât de integrantă a vieţii noastre, încât ne e imposi- bil să ne imaginăm viaţa fără ea. Indiferent că e folosit pentru mesaje scurte trimise prietenilor sau pentru mari opere literare, pentru reţete de bucătărie sau pentru tratate ştiinţifice, scrisul este absolut indispensabil. Şi vă dau asta în scris.

Există un exemplu apocrif despre erorile care se pot strecura, din Primul Război
Mondial, când mesajele se transmiteau din gură-n gură în tranşee: „Trimiteţi întăriri; vom avansa“ a ajuns la capătul celălalt: „Trimiteţi nişte bani; vom dansa“.

50 de idei geniale care au schimbat omenirea – John Farndon. Traducere Grall Soft. Editura Litera, 2012