Idei geniale care au schimbat omenirea – Roata

0
30

Roata este punctul de pornire apocrif al civilizaţiei – invenția fundamentală. După inventarea roţii, omenirea s-a aflat în mişcare şi progres până în epoca modernă – şi, poate, cred unii, s-a îndreptat către automobil, care a fost văzut drept punctul de vârf al dezvoltării umane în momentul în care inventarea roții a început să fie anuntață.

Datorită importanţei care se acordă roţii, mulţi care au spus povestea acestei invenţii au încercat să umple spaţiile goale cu pure speculaţii. Interesul s-a concentrat mai ales asupra roţilor de car.

Experţii descriu în detaliu cum este posibil să fi fost inventată roata de car. Această teorie presupune că greutăţile mari erau târâte iniţial pe sănii cu tălpi. Experimentele moderne (însă nu şi dovezile arheologice) arată că aceasta a fost modalitatea prin care au fost aduse marile pietre de la Stonehenge.

Apoi, cineva inspirat a avut ideea de a folosi trunchiuri de copac care să se rotească sub acestea. Ar fi fost o practică destul de laborioasă, deoarece ar fi necesitat ca rulourile să fie transportate încontinuu din spate în faţă. Apoi, poate că cineva s-a gândit să fixeze rulourile între două furci. Şi, în cele din urmă, cineva a transformat rulourile prinse în roţi şi în osii. Astfel a fost inventat carul.

Totuşi, aproape că nu există nici o dovadă că astfel s-au întâmplat lucrurile. Aspectul cel mai apropiat de această teorie îl constituie o veche pictogramă din Uruk, azi în Irak, situl uneia dintre cele mai vechi civilizaţii sumeriene. Pictogramele datează de acum 5 500 de ani şi arată în mod cert o sanie. De asemenea, acestea lasă să se vadă foarte clar ceva ce seamănă cu o sanie pe roţi. Şi nici o sanie, cu sau fără roţi, nu seamănă cu ceea ce am putea numi car.

În mod interesant, în scrierea cuneiformă sumeriană simbolul pentru „sanie“ arăta, într-adevăr, ca o sanie – iar acesta s-a trasformat în simbolul pentru „car“, care arăta ca o sanie pe roţi. Totuşi, nu există nici o dovadă a existenţei rulourilor.

Într-adevăr, chiar nu existau copacii necesari pentru a realiza astfel de rulouri în Mesopotamia, unde se presupune că a fost inventată roata! În mod interesant, opinia care leagă inventarea carului de dezvoltarea civilizaţiei în Mesopotamia nu este sprijinită cu adevărat nici de dovezi arheologice.

În realitate, există dovezi ale existenţei carului în Europa răsăriteană, cu mult timp înainte de „civilizaţie“, la fel de vechi ca în Mesopotamia. De exemplu, la Bronocice, în Polonia, a fost descoperit un vas din ceramică ce datează de acum 5.100–5.450 de ani, cu ilustraţii a ceea ce par să fi fost care cu patru roţi, în timp ce modele de lut din Ungaria, vechi de până la 5.600 de ani cuprind imagini evidente de care cu patru roţi.

Apoi există câteva roţi din lemn de dimensiune completă din aceeaşi perioadă descoperite în Elveţia şi în Slovenia. Şi, cel mai impresionant, există dovezi ale unor căruţe întregi din cultura Novotitorovka, în Caucaz, Georgia, datând, de asemenea, de acum 5.500 de ani.

Argumentul este faptul că tehnologia carului e atât de impresionantă, încât s-a răspândit rapid în întreaga Europă şi Eurasie şi, mai târziu, în India şi China. În mod interesant, există câteva dovezi ale acestui fapt chiar în termenul „roată“, care este uimitor de asemănător în limbile din întreaga Eurasie.

Termenul sumerian pentru roată era girgir, cel ebraic galgal, cel georgian gorgal, iar cel proto-indoeuropean kwelkwel. Chiar şi cuvântul chinez are o oarecare similaritate; în dialectul mandarin se zicea gulu, iar în cel cantonez gukluk.

Toate acestea sugerează cel puţin că exista o conexiune între limbi. Totuşi, ideea că roata de car a reprezentat invenţia ce a iniţiat tehnologia nu pare să fie unanim acceptată. De exemplu, de ce locuri precum Europa şi Georgia au rămas ferm preistorice după apariţia carului?

Şi de ce, în Sumeria, locul unde se presupune că a fost inventată roata, carele se pare că au fost folosite în principal ca dricuri? Au fost necesari o mie de ani pentru ca aceste care să fie folosite pe scară largă pentru transportul bunurilor în Mesopotamia şi tot la fel de mult înainte să înceapă să fie folosite ca platforme dinamice pentru cei care aruncau cu suliţe în bătălie.

Poate că explicaţia este simplă pentru această amânare. Carele sunt practic inutile fără drumuri suficient de late, şi chiar şi cele mai bune drumuri de care devin adesea impracticabile în condiţii climatice nefavorabile. Înainte să se dezvolte drumurile potrivite, animalele de povară erau o modalitate mult mai bună de a transporta bunurile.

Se ştie că, în Europa, drumurile romane au făcut posibil ca locuitorii să continue să folosească fără probleme carul, însă utilizarea pentru transport a acestuia a fost abandonată aproape în întregime în cea mai mare parte din Orientul Mijlociu – inclusiv în Mesopotamia – după introducerea cămilelor. Cămilele erau mult mai bune pentru călătoriile prin deşert şi în zonele aride.

Carele trase de boi erau foarte lente, iar boii aveau nevoie de multă apă şi iarbă. Există alt aspect al poveştii despre roţi care merită luat în considerare. Este posibil ca prima roată inventată să nu fi fost deloc o roată de car, ci roata olarului.

În oraşul mesopotamian Ur a fost descoperită o roată a olarului din piatră care datează de cel puţin 5.100 de ani, şi există fragmente de ceramică şi mai vechi ce au fost executate în mod cert la o roată. Unii experţi sugerează că roata olarului se folosea cu până 10.000 de ani în urmă. Dacă astfel stau lucrurile, ar face-o de două ori mai veche decât roata de car.

Ideea este că roata de car a fost creată, în cele din urmă, atunci când cineva s-a gândit să întoarcă pe verticală roata orizontală a olarului. Dacă aşa s-a întâmplat, înseamnă că le-a trebuit mult timp să facă asta. Cel mai probabil este ca roata de car să fi fost inventată abia atunci când a fost necesară.

Acesta este, poate, aspectul esenţial în legătură cu istoria ideilor, mai ales a tehnologiei. Este un mare adevăr în vechea zicală „necesitatea este mama invenţiei“. Ideile nu vin pur şi simplu la întâmplare, din nimic, ele sunt de cele mai multe ori un răspuns la o necesitate.

Sau, dacă acestea apar atunci când nu sunt necesare cu adevărat, ele mai degrabă dispar decât să ajungă să schimbe lucrurile. De exemplu, în secolul I d.Hr., Heron din Alexandria a făcut experimente ce implicau puterea aburilor, însă au trebuit să mai treacă 1.800 de ani înainte ca beneficiile descoperite să fie apreciate la adevărata lor valoare şi să se transforme dintr-o idee vagă în tehnologie reală.

Acelaşi lucru este parţial adevărat şi în cazul roţii. Roţile se foloseau pe larg în Roma antică şi în Evul Mediu, atât la morile de apă, cât şi la care, însă nu constituiau neapărat tehnologii esenţiale. Civilizaţiile se puteau descurca perfect şi fără roată – un fapt dovedit de primele civilizaţii americane. Nici una dintre marile civilizaţii din Americi nu a folosit deloc roata la transport. Nici măcar nu auziseră de ea.

Au fost descoperiţi mici căţei de jucărie şi alte animale pe roţi, datând încă din anul 200 î.Hr. Însă, pentru primii americani, roţile nu erau decât obiecte de joacă. Pentru lucrul de zi cu zi, picioarele (atât cele ale oamenilor, cât şi cele ale animalelor) erau mult mai practice.

Acest lucru nu înseamnă că roţile nu ar fi o idee bună. Meritul lor adevărat a fost resimţit abia în ultimele două secole, la 5.000–10.000 de ani după ce au fost inventate. Roţile au început să arate de ce sunt capabile în epoca industrială şi nu este nici o coincidenţă, poate, că începutul acestei perioade se numeşte Revoluţia Industrială.

Oamenii au numit această schimbare spectaculoasă pornind de la roţile uruitoare, de prelucrare, care păreau să fie peste tot, în fiecare fabrică şi în fiecare utilaj, şi care puneau în mişcare trenurile ce transportau bunurile către pieţe şi oamenii către noile oraşe ale epocii.

În esenţă, roţile au permis trecerea de la puterea braţului la puterea maşinii, care marchează epoca industrială modernă şi, odată cu epoca maşinilor-unelte din prezent, roţile şi-au descoperit rolul. Roţile pot fi puse în mişcare de apă, de puterea aburului, de energia electrică, de motoarele cu benzină. La utilaje, mişcarea lor de rotație înseamnă că un motor, care poate împinge doar într-o direcţie sau două, poate împinge sau trage încontinuu, fără a se mişca din loc.

În domeniul transporturilor, mişcarea lor de rotație transformă forţa de împingere și de tragere a motorului într-o mişcare continuă pe pământ. Rareori găsim maşinării care să nu aibă deloc roţi. Chiar şi în ventilatorul computerului, avem o rotiţă pe undeva care menţine mişcarea de ventilaţie.

În bancomate există, de asemenea, un rulou invizibil care preia cartea de credit atunci când doriţi să scoateţi bani. Roţile pot fi şi mult mai mari, cum ar fi acelea uriaşe din carierele de nisip bituminos din Alberta, sau cea mai mare roată turistică din lume, la Singapore (înaltă de 165 de metri).

Totuşi, în prezent, poate că cele mai importante roţi sunt rotoarele generatoarelor de electricitate. Fără aceste roţi, nu am mai avea deloc energie electrică. Transportul din viitor poate că se va desfăşura cu ajutorul pernelor cu levitaţie magnetică, nu pe roţi, însă motoarele şi generatoarele electrice care le-ar conduce şi care ar genera levitaţia tot ar trebui să se rotească.
50 de idei geniale care au schimbat omenirea – John Farndon. Traducere Grall Soft. Editura Litera, 2012