Idei geniale care au schimbat omenirea – QI 

0
22

Qi este fie una dintre cele mai profunde introspecţii asupra naturii vieţii noastre, fie una dintre cele mai mari iluzii. Conform acestui concept, viaţa noastră este susţinută de o energie naturală sau de o forţă vitală intangibilă, care se manifestă în toate lucrurile.

Termenul provine din limba chineză şi desemna la origine aburul care se ridică deasupra orezului proaspăt gătit. Însă conceptul este legat de religia taoistă şi idei similare sunt prezente în întreaga lume, de exemplu, în prana indiană şi în tradiţia apuseană a vitalismului.

Legenda chineză ne spune că ideile legate de qi au fost adunate iniţial cu circa 4.600 de ani în urmă de către Huang Di (Împăratul Galben), căruia i s-a atribuit inventarea principiilor medicinei chineze.

Însă conceptul s-a manifestat cel mai puternic între secolele al VI-lea şi al IV-lea î.Hr., în scrierile a trei gânditori chinezi: Kong Fuzi (Confucius), Mo Zi şi, mai ales, Lao Zi.

Conceptul de QI provine de la o modalitate fundamental diferită de a privi lumea comparativ cu viziunea apuseană. Dacă în Occident totul poate fi văzut ca materie sau energie, în filosofia chineză tradiţională lucrurile se împart în QI, forţa sau energia vitală, şi LI, care este modelul sau forma.

Chinezii au început să accepte lucrurile care au o vitalitate sau o formă mai reduse, discutând despre niveluri sau fracţiuni diferite de QI, de la solide brute, grele până la lichide mai uşoare şi la respiraţia fiinţelor vii.

Se presupune că toate animalele au respiraţie vitală. Chiar şi vântul are un suflu vital. Însă cea mai rafinată formă este aceea a oamenilor. În gândirea chineză, corpul cuprinde substanţe esenţiale sau energii, sisteme organice şi canale.

QI sau „respiraţia“ constituie una dintre energiile esenţiale şi ia forme diverse. Yuan-QI este acel QI cu care ne naştem şi care se consolidează pe tot parcursul vieţii. Însă există diverse alte QI-uri care variază în funcţie de modul în care ne trăim viaţa, cum ar fi xue-QI, numit și QI-ul sângelui.

Noi suntem concepuţi, se pare, atunci când are loc o acumulare de qi în univers şi murim atunci când acesta se risipeşte. Trebuie să ne gândim la qi pentru a învăţa cum să ne menţinem şi să ne dezvoltăm forţa vitală ca să ducem o viaţă lungă şi să avem putere spirituală.

Totul se rezumă la echilibru şi armonie. Echilibrul depinde parţial de cum respirăm, de viaţa noastră sexuală şi de regimul alimentar.

Iată ce crede Confucius despre cum trebuie un om să îşi gestioneze xueqi-ul:  Omul nobil (din punct de vedere moral) se păzeşte de trei lucruri. Când este tânăr, xue-qi nu s-a stabilizat încă, aşa că se păzeşte de pasiunea sexuală. Când  atinge floarea vârstei, xue-qi nu poate fi stăpânit cu uşurinţă, aşa că se protejează de instinctul de luptă. Când ajunge la bătrâneţe, xue-qi este epuizat deja, aşa că se protejează de lăcomie.

Ideea din spatele acupuncturii este că sănătatea corpului depinde de fluxul liber al qi-ului în întregul organism. Qi curge prin corp de-a lungul a douăsprezece meridiane sau căi, fiecare legată de un organ principal, cum ar fi ficatul sau rinichiul şi, de asemenea, de un sistem din organism.

Căile se blochează atunci când există un dezechilibru în corp, iar scopul acupuncturii este cel de a debloca respectivele canale şi a face ca acest qi să curgă din nou liber şi armonios.

Arta feng shui, pe de altă parte, se referă la modul de amplasare a lucrurilor, mai ales acasă sau la locul de muncă, pentru a controla fluxul de qi – utilizând culori, forme şi un loc pentru a încetini fluxul, a-l accelera sau a-l redirecţiona.

Artele marţiale precum qigong se referă la stăpânirea fluxului de qi pentru a obţine o putere extraordinară, rezistenţă sau agilitate. Mulţi chinezi au urmat aceste principii timp de mii de ani, iar idei similare au apărut şi în Occident, precum şi în India.

Ideea de forţă vitală diferită de organismul biochimic este cunoscută în Occident sub numele de vitalism şi provine încă din vremea Egiptului antic. În accepţia clasică de patru umori sau elemente, forţa vitală a fost legată de fiecare.

Când cele patru umori au devenit de domeniul ficţiunii după revoluţia ştiinţifică din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, mulţi oameni de ştiinţă au început să caute o bază raţională pentru o forţă vitală pe care ei au crezut-o esenţială în menţinerea funcţiilor vitale.

Când a fost descoperită electricitatea la sfârşitul secolului al XVIII-lea, mulţi au crezut că au descoperit forţa vitală. Faimosul chimist Carl Reichenbach (1788–1869) a elaborat ideea unei forţe odice.

În anii 1930, psihanalistul Wilhelm Reich, care a făcut parte iniţial din cercul lui Freud din Viena, a muncit foarte mult la analizarea ideii de orgone, o forţă vitală universală legată de libido.

Vitalismul este acum foarte discreditat în Occident, deoarece, una câte una, funcţiile sale posibile din organism au fost explicate prin metode biochimice elementare. „Dualismul… şi vitalismul (perspectiva că fiinţele vii conţin ceva fizic special, dar la fel de misterios – élan vital)“, scria filosoful Daniel Dennett în cartea sa Tipuri mentale, „au fost trimise în maldărul de gunoi al istoriei…“

Totuşi, conceptul de qi a fost ceva mai greu de demolat. Desigur, un motiv este faptul că până şi cei mai serioşi raţionalişti din Occident se tem să desconsidere tradiţia orientală, din cauza faptului că ar putea fi acuzaţi, poate pe bună dreptate, de agresiune culturală. Al doilea motiv poate fi interesul pentru acupunctură şi succesul moderat al acesteia.

Numeroase practici medicale apusene includ acum acupunctura printre tratamente. Acest lucru se datorează parţial faptului că a fost solicitată de pacienţi şi parţial deoarece există semne că ar avea un oarecare efect.

Potrivit Institutului Naţional pentru Sănătate, în prezent există în SUA peste 10 milioane de adulţi care au utilizat acupunctura cândva în trecut sau o folosesc acum. Studiile ştiinţifice au demonstrat că acest tip de tratament chiar funcţionează în numeroase afecţiuni.

Nu se ştie încă motivul, de aceea mulţi susţin încă plini de scepticism că eficienţa sa ține, de fapt, de efectul placebo. Totuşi, unele studii ştiinţifice recente au arătat că acupunctura poate debloca fibrele încurcate şi înnodate din organism care afectează mecanotransducţia, iar acesta este motivul pentru care celulele din organism transformă stimulul mecanic în activitate chimică. Dacă acest lucru este adevărat, atunci el poate valida acupunctura, însă desfiinţează ideea de qi.

Conceptul qi este înrădăcinat în credinţa oamenilor că în lume există altceva dincolo de realitatea materială şi evidentă. De-a lungul secolelor, domeniile în care a existat această credinţă au fost demolate de evoluțiile din domeniul ştiinţei, iar logicienii rigizi insistă şi acum că nu există un loc pentru astfel de idei în lumea raţională. Totuşi, există o problemă logică în a o desfiinţa în întregime. Ştiinţa este în esenţă empirică şi inductivă, iar ideea de qi are de partea sa „dovezi“ empirice vechi de mii de ani, cu numeroase mărturii.

Cu toate acestea, este în esenţă imposibil de testat – sau, cel puţin, nimeni nu s-a gândit până acum cum să o testeze –, aşadar, în această accepţie, nu are o bază ştiinţifică. Este pur şi simplu o credinţă. Totuşi, există numeroase exemple de fapte extraordinare în artele marţiale, de exemplu, care sugerează că nu poate fi desconsiderată în totalitate.

Şi chiar dacă nu are nici o realitate fizică, poate fi o metaforă foarte valoroasă a unei modalităţi de a privi lumea care, cel puţin, are o oarecare înţelepciune.

50 de idei geniale care au schimbat omenirea – John Farndon. Traducere Grall Soft. Editura Litera, 2012