Idei geniale care au schimbat omenirea – Muzica

0
109

„Muzica“, scria poetul german Berthold Auerbach (1812 -1882) în cartea sa Discuţii muzicale cu copiii, „şterge de pe suflet praful vieţii de zi cu zi.“

Friedrich Nietzsche era chiar şi mai categoric: „Fără muzică, viaţa ar fi o greşeală“.

Acum, mai mult ca niciodată, muzica alcătuieşte fundalul sonor al vieţii noastre. Uneori e nedorită, cum este muzica enervantă care se aude în supermarket, sau melodia care ţine loc de răspuns când sunaţi la o corporaţie fără chip.

Însă de cele mai multe ori muzica este dorită, iar dispozitivele portabile pentru ascultat muzică şi toate celelalte sisteme de sunet existente o fac să ne vibreze în urechi ori de câte ori vrem să acoperim liniştea.

Muzica face atât de mult parte din viaţa noastră, încât probabil e greşit să o numim idee. Cu toate acestea, unii oameni de ştiinţă insistă că nu are valoare evoluţionistă. Este o întâmplare a evoluţiei sau o invenţie care a evoluat treptat.

„Muzica e prăjitură auditivă“, e de părere psihologul Steven Pinker. „Pur şi simplu răsfaţă mai multe părţi importante ale creierului într-un mod foarte plăcut, aşa cum prăjitura răsfaţă cerul-gurii.“

Cu alte cuvinte, stimulii plăcerii erau deja în creier, iar muzica s-a dovedit o metodă foarte bună de a-i stârni. Se pare că, în termeni evoluţionişti, muzica e inutilă şi pur şi simplu declanşează acelaşi răspuns precum gânguritul şi plânsul uman. „Muzica ar putea să dispară din stilul nostru de viaţă“, declară Pinker în The Language Instinct (Instinctul limbajului), „iar restul vieţii noastre ar rămâne neschimbat“.

Desigur, nu vrea să spună că muzica e o pierdere de timp, ci pur şi simplu că există pentru plăcerea pe care o aduce; nu are valoare pentru supravieţuire, astfel că nu poate fi considerată o trăsătură a evoluţiei, aşa cum se întâmplă cu limbajul sau cu vederea.

Nu toată lumea este de acord cu această teorie. Unii psihologi ai muzicii, cum ar fi Daniel Levitin, sunt de părere că aceasta chiar reprezintă o trăsătură a evoluţiei. Levitin afirmă că perioada lungă de timp de când există muzica sugerează faptul că aceasta are totuşi o valoare mai mare decât simpla plăcere. Plăcerile, oricât de mari, sunt mai efemere.

În 2009, în peştera Hohle Fels din sud-vestul Germaniei a fost descoperit un fluier de os, făcut din osul aripii unui vultur, despre care s-a estimat că datează de peste 30 000 de ani. Este unul dintre cele opt fluiere vechi găsite în zonă, dintre care patru sunt realizate din oase de pasăre, iar patru din colţi de mamut.

Totul sugerează că a existat o formație preistorică şi că muzica era deja destul de sofisticată chiar şi într-o perioadă atât de îndepărtată. E ceva să ni-i imaginăm pe aceşti strămoşi ascultând un concert vesel noaptea, în peşteră, cu zeci de mii de ani în urmă. Levitin menţionează trei beneficii evolutive posibile ale muzicii.

Primul este cel sugerat de Darwin cu 150 de ani în urmă, acela că ajută la selecţia sexuală, muzica şi dansul fiind caracteristici care atrag partenerul deoarece creează plăcere. Altă idee este aceea că ajută la formarea legăturilor sociale şi, astfel, promovează supravieţuirea grupului. Al treilea beneficiu este acela că muzica ajută la dezvoltarea cognitivă.

Indiferent care ar fi adevărul, nu există nici o îndoială că acum şi de-a lungul secolelor muzica a avut capacitatea de a stârni o coardă emoţională atât de puternică – asta ca să folosim o metaforă evidentă –, încât pare să atingă însuşi sensul vieţii.

„Toate lucrurile profunde sunt un cântec“, scria Thomas Carlyle. „Se pare că, într-un fel, însăşi esenţa noastră e un cântec; ca şi când tot restul n-ar fi decât învelişuri şi carcase!“

Rezonanţa muzicii e atât de puternică, încât în momentele de emoţie extremă
aceasta poate fi mai importantă decât hrana. În timpul teribilului asediu nazist asupra oraşului Leningrad din 1942, când populaţia înfometată a oraşului ajunsese să roadă curele de piele ca să se poată ţine în viaţă, o orchestră s-a reunit pentru a cânta, pentru prima dată în oraş, noua simfonie a lui Dmitri Şostakovici, Simfonia nr. 7, dedicată oraşului Leningrad.

Difuzoarele au răspândit muzica simfoniei în oraşul îndurerat şi zeci de mii de oameni au plâns împreună. Cu un an înainte, după ce a fost prins de germani, tânărul compozitor francez Olivier Messiaen, a fost dus în lagărul de concentrare Stalag VIII-a de lângă Görlitz, în Polonia.

Acolo a cunoscut alţi trei muzicieni şi, în loc să se lase pradă disperării, a făcut rost de hârtie de la un paznic milos şi a scris pentru toţi uimitorul Cvartet pentru sfârşitul lumii (Quatuor pour la fin du temps) care a avut premiera în lagărul rece, în faţa unei audienţe imense de prizonieri îngheţaţi şi a paznicilor lor.

Ambele poveşti sugerează că muzica stârneşte ceva mult mai puternic decât simpla plăcere. Muzica are capacitatea de a se adresa sentimentelor noastre şi de a le contura într-un mod remarcabil – nu doar sentimente tragice, ci şi mândrie, bucurie, frivolitate, furie, dorinţă şi multe alte sentimente, subtile sau puternice.

Cei care lucrează în publicitate şi realizatorii de filme ştiu asta şi o folosesc pentru a
provoca intenţionat anumite emoții. Cei din domeniul publicitar folosesc puterea asocierii, alegând muzica pentru reclame astfel încât să stârnească anumite sentimente, cum ar fi plăcerea sau mândria, pentru a lega aceste sentimente de produsul respectiv. Iar regizorii vă ghidează emoţiile de-a lungul filmului, vă fac să plângeţi la o revedere spectaculoasă sau să tremuraţi când îl vedeţi pe erou coborând într-o pivniţă întunecată. E greu să ne imaginăm filme precum Scurtă întâlnire sau Stăpânul Inelelor doar cu dialog. Muzica amplifică emoţiile la evenimente-cheie, cum ar fi nunţile, sărbătorile religioase, paradele, aniversările.

Iar muzica de multe ori coincide cu punctul culminant al evenimentului. Chiar la o simplă petrecere aniversară, intonarea celebrului „La mulţi ani“ concentrează întreaga emoţie, în vreme ce sunetul tânguitor al flautistului poate să facă inima cât un purice la o înmormântare.

Astfel de evenimente ar părea pustii, chiar imposibile, fără muzică. Însă simpla ascultare sau interpretare a muzicii, într-o izolare totală, ne poate emoţiona chiar şi mai puternic, indiferent că e vorba de plăcerea pură pe care o stârneşte frumuseţea fragilă şi elegantă a unui concert de Mozart, de veselia unei piese minunate de dans sau de tristeţea profundă a unui cântec despre o dragoste pierdută.

Muzica stârneşte în noi emoţii atât de sincere, încât unii oameni con- sideră că are o calitate spirituală. Beethoven afirma cu tărie: „Muzica este media- toarea între viaţa spirituală şi cea senzuală.“ Pianistul Karl Paulnack consideră mai degrabă că muzica satisface nevoie psihologică vitală, care ne ajută să trecem prin viaţă întregi, ca un psihoterapeut miraculos.

În 2004, când li s-a adresat părinţilor viitorilor studenţi de la Conser- vatorul de Muzică din Boston, a spus: „Muzica e o nevoie de bază pentru supravieţuirea omului. Muzica este una dintre metodele prin care dăm un sens vieţii, unul din felurile în care exprimăm sentimente când nu ne găsim cuvintele, o modalitate prin care înţelegem lucrurile cu sufletul când nu o putem face cu mintea.“

În cuvintele simple, dar minunate ale eseistului Leigh Hunt, partenerul marii romanciere victoriene George Eliot: „Muzica e medicamentul pentru inima frântă“. Însă, în acelaşi timp, este şi hrana dragostei, şampania carnavalurilor şi multe altele. Într-adevăr, muzica e pretutindeni:  E muzică în foşnet de porumb; În susurul de râu curgând tiptil;
Ureche de avem, simţim că este: Ăst glob ecou al sferelor celeste.

50 de idei geniale care au schimbat omenirea – John Farndon. Traducere Grall Soft. Editura Litera, 2012