Idei geniale care au schimbat omenirea – Internetul

0
51

Nici o altă tehnologie nu a avut vreodată un impact atât de profund şi de rapid asupra unei mase atât de mari de oameni precum a avut internetul.

Circa două miliarde de oameni, o treime din populaţia lumii, folosesc deja internetul, iar cifrele sunt în creştere în fiecare zi. Mai important este poate faptul că numărul de ore petrecut de oameni online este şi el în creştere, astfel că internetul ocupă o proporţie uriaşă din viaţa noastră.

Dezvoltarea lui a fost atât de rapidă, încât e dificil de evaluat cum va schimba lumea, însă nu se poate pune la îndoială entuziasmul celor care afirmă că reprezintă cea mai semnificativă evoluție în comunicarea dintre oameni de după inventarea scrierii.

Unii spun că internetul va schimba pentru totdeauna felul în care interacţionează oamenii, deoarece acum aceştia se întâlnesc, comunică şi chiar trăiesc în lumi virtuale. Alţii spun că ne transformă creierul, deoarece clicurile constante şi stimulii informaţiilor noi împiedică sedimentarea memoriei pe termen lung şi menţin creierul într-o stare permanentă de agitaţie.

Desigur, internetul a deschis un adevărat corn al abundenţei de informaţii, însă
natura sa extinsă, neîmblânzită, face ca informaţiile să nu fie tot timpul uşor de găsit. La fel nu se pot verifica autoritatea şi exactitatea materialului, aşa cum se întâmplă în lucrările şi cărţile publicate tradiţional.

Însă cantitatea şi diversitatea imensă a datelor face ca orice bibliotecă ce a existat vreodată pe lume să pară nesemnificativă, iar această sursă e disponibilă instantaneu acasă sau la birou, zi şi noapte.

Internetul a democratizat informaţiile. Asta nu înseamnă că informaţiile nu erau disponibile şi înainte, ci că timpul necesar pentru a le accesa, care însemna probabil mersul la biblioteci specializate, limita o mare parte din aceste informaţii la doar câţiva privilegiaţi.

Mai mult, cu toate că există foarte multe materiale care acum sunt destul de vechi, o mare parte din informaţii sunt actualizate permanent. Informaţiile de toate tipurile, de la ultimele cercetări despre galaxii îndepărtate, până la modificări ale orarului autobuzului local sunt disponibile instantaneu pentru toţi cei interesaţi, în toată lumea. Această disponibilitate imediată este în egală măsură captivantă şi înspăimântătoare.

Internetul nu înseamnă însă doar informaţii. De departe, cea mai mare parte a traficului, în termeni de biţi de date, reprezintă încărcarea şi descărcarea de fişiere media – filme, emisiuni de televiziune, muzică etc.

Asta nu implică neapărat foarte mulţi oameni, însă aceste fişiere media sunt atât de încărcate de date, încât creează foarte mult trafic. Această utilizare a internetului creşte pe zi ce trece. Internetul a făcut ca o mare diversitate de metode de divertisment să fie disponibile pe scară largă.

Şi totuşi unii oameni consideră că impactul său cel mai important a fost asupra felului în care comunică oamenii.

De exemplu, în 2009, peste jumătate de miliard de oameni au comunicat prin Skype, iar prieteni şi rude aflate de o parte și de alta a globului s-au putut vedea şi au putut vorbi atât de natural şi de simplu, încât distanţa dintre ei n-a mai avut vreo importanţă.

În iulie 2010, jumătate de miliard de oameni foloseau reţeaua de socializare Facebook. De două ori mai mulţi decât în 2009. Proliferarea acestor site-uri şi a altor moduri de comunicare online, cum ar fi chat room-urile şi forumurile de jocuri online i-a făcut pe unii oameni să sugereze, pe un ton apocaliptic, că întreaga bază a interacţiunii umane e în prezent modificată de internet.

Oamenii leagă numeroase prietenii virtuale „imaginare“ online, susţine acea teorie, devenind mai puţin capabili de a forma prietenii adevărate.

Aceasta este, probabil, o teamă neîntemeiată şi se poate dovedi la fel de puţin dăunătoare precum escapismul pe care îl presupune citirea unei cărţi. Totul s-a îndepărtat foarte mult de originile internetului, care a apărut în pe- rioada dominată de frică a Războiului Rece.

În anii 1960, armata SUA depindea foarte mult de reţeaua sa de computere pentru a furniza avertismente prealabile şi răspunsuri la atacuri nucleare. Grija era să se asigure că reţeaua continua să funcţioneze şi în cazul unui atac nuclear din partea ruşilor. Răspunsul a fost să lege între ele computerele printr-o serie de legături denumite Reţeaua Agenţiei pentru Proiecte de Cercetare Avansate (Advanced Research Projects Agency Network) sau Arpanet.

Arpanet împărţea datele care circulau între computere în „pachete“ care puteau fi direcţionate de un router către anumite computere. Dacă o parte a reţelei era distrusă, routerul putea să redirecţioneze pachetele către părţile care rămăseseră neatinse.

Comutarea pachetelor a creat o reţea rapidă, iar pe măsură ce universităţile şi alte organizaţii se alăturau Arpanet, oamenii şi-au dat seama că aceea era o metodă foarte eficientă de a schimba informaţii. Într-un final, armata SUA s-a deconectat de la reţea, lăsând-o deschisă pentru un număr uriaş de organizaţii din toată lumea
care se puteau alătura. Şi, pentru că a devenit internaţională, a fost cunoscută sub denumirea de internet.

La sfârşitul anilor 1980, internetul era deja foarte folosit, însă era disponibil doar pentru specialişti. Şi existau atât de multe computere şi tipuri de date diferite, încât accesul era limitat efectiv la câteva terminale, împiedicând foarte mult potenţialul schimbului de date.

Apoi, în 1990, Tim Berners-Lee, om de ştiinţă de la CERN, a venit cu ideea de reţea globală (world wide web). Acesta era pasul de care internetul avea nevoie pentru a deveni global. În centrul reţelei se află site-urile, locurile în care computerele conectate la internet plasează datele pe care să le vadă ceilalţi, împărţite în pagini electronice.

De obicei acestea sunt încărcate pe un server, un computer de legătură împărţit între mulţi alţi utilizatori. Pentru utilizatorii privaţi, serverul este furnizat de un furnizor de servicii internet, firmele mari au de obicei propriul server.

Această separare între paginile web şi computer înseamnă că ceilalţi utilizatori de computere nu au acces direct la datele din computerul vostru. Pentru a evita problemele cu formatele şi computerele diferite, toate paginile web sunt traduse într-o formă standard sau „protocol“.

Iniţial, când reţeaua transmitea doar text, acesta se numea Protocol de Transfer HyperText (HyperText Transfer Protocol). De aceea cele mai multe adrese de site-uri web încep cu literele „http“.

Însă acum pe web se transmit toate tipurile de media, inclusiv fişiere video şi sunet, iar hipertextul este doar o parte din intervalul de linkuri hypermedia sau hyperlinkuri. Ceea ce era uimitor la acest sistem era faptul că le permitea tuturor să acceseze informaţiile de pe orice site web deschis de oriunde în lume, fără să aibă cunoştinţe specializate.

Singura problemă era găsirea paginii dorite, însă aceasta a fost rezolvată de programe de computer denumite browsere, care căutau în reţea anumite date. Naşterea world wide web a coincis cu introducerea computerelor personale ieftine pentru casă şi birou, iar această combinaţie a făcut ca internetul să se dezvolte mult mai rapid decât au prevăzut chiar şi cei mai mari susţinători ai săi.

La sfârşitul anului 2009, existau aproape un sfert de miliard de site-uri web separate, fiecare cu numeroase pagini, iar în fiecare săptămână se adaugă încă un milion de pagini noi. Mai mult, această creştere e din ce în ce mai rapidă. Pentru internet se prezic astăzi tot felul de lucruri, unele raţionale, altele mai degrabă fantastice.

Unul dintre cele mai realizabile este așa-numita „tehnologie cloud“.  Tehnologia cloud ar putea face ca computerele personale să devină de domeniul trecutului, cu ajutorul unui „nor“ (cloud) de servere legate la internet.

Astfel, internetul ar putea furniza toată tehnologia hardware şi software de care aţi avea nevoie cu ajutorul unui dispozitiv de acces simplu. E ca şi când aţi învârti robinetul ca să obţineţi apă în loc să vă faceţi propria rezervă – de aceea, unii oameni numesc această tehnologie, mai puţin pompos, „tehnologie utilitară“.

Companiile de IT se întrec în a o dezvolta, iar Google se află printre fruntaşi, propriul său software online de afaceri, Google Apps, fiind deja utilizat la scară largă. Unul dintre motivele de îngrijorare ridicate de tehnologia cloud este cât de dornici ar fi oamenii să îşi stocheze atât de multe date personale online.

Siguranţa pe internet este deja o problemă importantă. Unii consideră că natura vastă, mult prea deschisă şi liberă pentru toată lumea a reţelei este principalul său punct forte. Făcând ca informaţiile să fie disponibile liber şi la scară largă, puterea ierarhiilor se diminuează, iar lumea devine un loc mai bun, sau cel puţin aşa se spune. Guvernele şi corporaţiile globale consideră că e greu să facă muşamalizări când acţiunile lor pot fi difuzate pe web într-o clipă.

De exemplu, în 2009, oamenii începuseră să vorbească despre o „revoluţie pe Twitter“ în Iran, căci disidenţii informau pe toată lumea de mersul lucrurilor, însă în final se pare că povestea a fost pur şi simplu exagerată (alt efect al internetului, acela de a face, într-o clipă, din țânțar armăsar).

Fluxul informaţiilor pe internet reprezintă un motiv de îngrijorare pentru unele guverne, uneori din motive întemeiate, alteori din motive mai puţin întemeiate. Se ştie că organizaţiile guvernamentale monitorizează permanent traficul pe internet.

Emiratele Arabe Unite şi India au ameninţat să interzică sistemul de schimb criptat al Blackberry din cauză că monitoarele lor nu-l pot citi. Motivul invocat a fost teama de terorişti, însă China a fost acuzată de monitorizare pe internet pentru a-i găsi pe disidenţi şi de blocarea accesului populaţiei la anumite informaţii.

Unii oameni se întreabă dacă zilele utilizării complet libere a internetului nu sunt cumva numărate, deoarece experţii şi-au exprimat temeri legate de „războaie cibernetice“ în care guverne inamice sau terorişti exploatează internetul pentru a provoca dezastre, intervenind în toate sistemele conectate la el.

Viruşii provoacă deja dezastre, însă potenţialul de interferenţă este mult mai mare acum, că o mare parte din afacerile mondiale, de la aprovizionarea magazinelor alimentare până la mersul trenurilor sunt dependente de internet.

Acesta este lucrul extraordinar în privinţa internetului. Puterea şi amploarea sa au devenit deja atât de mari, încât îi tulbură pe mulţi. Pe de altă parte, această putere şi amploare sunt elemente pe care alţi oameni le consideră drept semne ale siguranţei şi în acelaşi timp captivante, deoarece conectează lumea într-un fel fără precedent.

Cu atât de multe informaţii şi experienţe împărtăşite putem să ne înţelegem mai bine unii pe alţii şi să ne dăm seama cât de mult depindem unii de alţii. Unii oameni consideră că internetul transformă umanitatea într-un creier uriaş unic, un organism unic cu miliarde de celule diferite.  Această teorie e una fantastică, însă nu există îndoială că internetul ne-a pus pe toţi pe  gânduri.

În 2004, doi ziarişti americani au realizat un documentar – parodie în stilul Zona crepusculară în care şi-au imaginat internetul şi media din întreaga lume în mâinile sinistrei corporaţii Googlezon, rezultată din fuziunea dintre Google şi Amazon. Atunci oamenii au zâmbit, însă nu cumva era tulburător de profetic?

Google pare inofensiv. Doar tastaţi un cuvânt, două în caseta de căutare şi imediat apare o listă de site-uri web relevante. Nimic nu poate fi mai simplu – e atât de simplu că oamenii fac acest lucru de 70–80 de miliarde de ori pe lună. Acesta este numărul de căutări efectuate folosind Google – peste două treimi din toate căutările pe web. Prin contrast, Yahoo! are o cifră mult mai puțin semnificativă, de doar 9 miliarde. Pentru utilizatorul de internet specializat, rezultatele afişate de Google şi desenele sale prietenoase, împreună cu faimosul slogan „Nu fi rău“ îl portretizează drept un amic de încredere.

Însă cum funcţionează toate acestea? Secretul succesului Google stă în ierarhii. Cu alte cuvinte, decide care site-uri sunt cele mai relevante pentru căutare, ierarhizându-le. Felul în care le ierarhizează Google este secret, însă oamenilor le place să folosească Google pentru că funcţionează uimitor de bine. Nu depinde doar de cuvintele-cheie de pe site, ci şi de lucruri precum linkuri reciproce (backlinks), numărul de linkuri pe care le face site-ul către alte site-uri.

Toţi proprietarii de pagini web doresc ca site-ul lor să apară pe prima poziție pe Google şi de aici apar problemele. Google pretinde că sistemul său e în întregime neutru, însă dacă ştii cum să te joci cu sistemul, poţi să învârţi rezultatele ca să te asiguri că anumite site-uri ajung sus în ierarhii. Acest lucru are implicaţii foarte importante atât din punctul de vedere al intereselor comerciale, cât şi pentru răspândirea anumitor idei. Căutaţi cuvintele „încălzire globală“, de exemplu, şi pe prima poziție veţi găsi nu un site neutru care explică faptele, ci un site pseudoştiinţific care spune că încălzirea globală e, de fapt, un mit.

De asemenea, Google dă agenţilor publicitari sfaturi despre cum să exploateze ierarhiile ca să se asigure că reclamele lor sunt văzute. Oare asta nu înseamnă că cei care plătesc mai mult obţin expunerea cea mai mare, în timp ce restul sunt lăsaţi de izbeliște?

Experţii vorbesc despre războaie cibernetice purtate prin lansarea unor „bombe logice“. Se pare că acestea fuseseră deja utilizate cu mult înainte de apariţia internetului.

În 1982, în punctul culminant al Războiului Rece, sateliţii-spioni americani au detectat o explozie uriaşă în Siberia. S-a dovedit că era vorba de o ţeavă de gaz care explodase din cauza funcţionării deficitare a unui sistem de control computerizat pe care îl furaseră spionii sovietici din Canada.

Ceea ce nu ştiau spionii era că CIA modificase software-ul pentru a se distruge după un anumit timp şi resetase greşit setările pompei şi valvei ţevii respective.

În august 2010, astronomii de la Observatorul Arecibo au anunţat o nouă stea pulsar în spaţiu, descoperită prin puterea combinată a 50.000 de computere personale care au acţionat în comun prin internet.

50 de idei geniale care au schimbat omenirea – John Farndon. Traducere Grall Soft. Editura Litera, 2012