Icoana – trecere de la semne la simboluri

0
317

icoanaÎn limba greacă, cuvintele „diavol” și „simbol” au aceeași rădăcină; dar diavolul separă ceea ce simbolul unește. Simbolul este o punte care leagă lumea văzută de cea nevăzută, ceea ce este ceresc și le transpune pe una în cealaltă.

În arta catacombelor, întâlnim „arta semnificativă” pură. Scopul său este didactic: ea propovăduiește mântuirea și-i trasează mijloacele prin intermediul semnelor cifrate. Putem clasa aceste semne în trei grupe. Prima cuprinde tot ceea ce se referă la la apă: arca lui Noe, Iona, Moise, peștele, ancora. A doua grupă include tot ceea ce se raportează la pâine și la vin: înmulțirea pâinilor, spicele de grâu, vița-de-vie, iar a treia grupă vizează tot ceea ce se raportează la imaginile mântuirii și ale celor mântuiți: tinerii în cuptorul cel de foc, Daniil în groapa cu lei, pasărea Fenix, Lazăr cel înviat, Bunul Păstor. Personajele nu au decât strictul necesar pentru a exprima o lucrare mântuitoare: de exemplu, un mort este înviat, cel care piere este mântuit. Se consideră cea mai mare neglijență față de forma artistică și absența oricărei interpretări teologice. Bunul Păstor nu-L reprezintă câtuși de puțin pe Hristos cel istoric, ci vrea să spună: Mântuitorul mântuiește realmente. Daniil în groapa cu lei închipuie sufletul mântuit din moarte. Avem aici afirmații desenate: scurte și foarte evidente, vorbesc de mântuire prin taina Botezului și cea a Euharistiei. O inscripție grecească se înrudește cu această artă și explică foarte bine sensul ei: „Eu sunt Abercius, ucenic al Sfântului Păstor care păstorește turmele pe munți și văi. Peste tot călăuza mea a fost credința și peste tot ea mi-a dat ca hrană Peștele Izvorului, cel mare, cel curat, pe care Fecioara L-a pescuit și-L dă spre hrană prietenilor. Ea are și un Vin delicios amestecat cu Apă pe care îl dă odată cu Pâinea. Fiecare din cei care gândesc ca mine și înțeleg aceste cuvinte să se roage pentru Abercius”.

Toate converg spre o singură chemare: nu există viață eternă în afara lui Hristos și a sfintelor Lui Taine. Toate sunt reduse la unicul semn și totul este bucurie, căci învierea din morți este înscrisă pe sarcofage. Absența oricărei arte marchează momentul decisiv al propriului său destin. Culmea înfloririi sale, arta antică, încă foarte aproape, este inutilă pentru moment: ea renunță, trece prin moarte, se afundă în apele Botezului, anunțată și consemnată în grafitul catacombelor, pentru a ieși din apele sale baptismale în zorii secolului al IV-lea sub forma nemaivăzută până atunci a icoanei. Aceasta este arta înviată în Hristos: nici semn, nici tablou, ci icoană, simbol al prezenței lui Dumnezeu și locul strălucirii Sale, vedere liturgică a misterului care a luat chip.

Cuvântul vorbit și ascultat este conținut în Biblie: „arhitecturat” și construit, Cuvântul își deschide ușile din Templu; cântat și prezentat pe scena ierofanică a cultului, Își constituie Liturghia; tainic desenat, Se oferă spre contemplare, în „teologie vizuală”, sub formă de icoană.

Paul Evdokimov, Cunoașterea lui Dumnezeu în Tradiția Răsăriteană

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ