”Humorul este blând; batjocura este crudă”

0
66

408663_394398057299804_1371869978_nSunt oameni care din orice situatie ştiu să scoată la lumină partea comică. Râsul în sine sau judecat din punct de vedere moral nu este de condamnat. E un lucru firesc al naturii noastre; are o înrâurire pozitivă asupra vieții lăuntrice.

Trebue făcută însă o deosebire care îndeobşte nu este luată în seamă. Sunt oameni care caută să picure cu acidul trufiei lor suferința şi îngenuncherile în fața destinului ale altora. Aci râsul nu mai are un sens creator. Oamenii se socotesc în genere prea deştepti şi îşi hrănesc trufia din sufletul celor mai adânc încercați. Râsul în acest fel trebuie condamnat pentru că are un sens negativ. Este ceea ce numim batjocură. Şi nimeni nu are dreptul de a se chema om dacă se simte bine când râde pe seama celor mai adânci şi umane dintre stările interioare ale fratelui său.

Există totuşi un altfel de râs creator. E vorba de humor. Oamenii care sunt dăruiti cu acest simț al humorului sunt dintre cei mai buni. Râsul lor este pozitiv, este luminat. Râsul lor este o bucată din dorul nostru de viață.

Humorul este blând; batjocura este crudă. Humorul este uman ; râsul batjocoritor este inuman. Inteligența este prezentă în humor ca şi în batjocură, dar această aleasă însuşire a omului este aici curată, nu este pervertită, drăcească cum e în al doilea caz.

”Îndemn la simplitate”, Ernest Bernea

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

[pro_ad_display_adzone id="95017"]

LĂSAȚI UN MESAJ