Hristos va ajuta

0
63

ajutorEl Însuși a pătimit, fiind ispitit. (Evrei 2, 18)

Dacă ispita ne chinuie, dacă ne tulbură îndoielile, să mergem cu ele drept la Cel care, fiind El Însuși ispitit, poate și celor ce se ispitesc să le ajute. Să mergem cu toate gândurile ce ne apasă, de care ne  rușinăm și pe care le urâm, cu gândurile pe care nu le-am putea spune nimănui, și să le spunem Celui ce poate să ne ajute, fiindcă și El a suferit ispită.

Cu adâncă zdrobire de inimă, recunoscându-ne păcătoșenia, să mergem la Iisus, Care n-a venit să-i cheme la pocăință pe cei drepți, ci pe păcătoși (v. Matei 9, 13). Să nu întârziem, să nu amânăm nicio clipă, să mergem chiar acum să ne revărsăm tot sufletul înaintea Lui, să vărsăm toate lacrimile noastre în fața Lui, să-L iubim mult, ca să ni se ierte și nouă multe (v. Luca 7, 47).

Atunci toate îndoielile noastre vor pieri, vom învinge ispita, și Domnul ne va face să sporim și să prisosim în dragoste unul către altul și către toți… spre întărirea inimilor noastre, ca să fie fără prihană întru sfințenie înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Iisus Hristos cu toți sfinții Săi (I Tesaloniceni 3, 12-13).

„Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu” – Ed. Cartea Ortodoxă

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ