Hristos – Prietenul nostru

0
130

De multe ori am auzit pe unii semeni, spunând că nu mai cred în prietenie, că prietenia autentică nu mai există astăzi, că lumea în care trăim este o lume săracă în prietenie, solidaritate, fidelitate, devotament, comuniune, iubire, dăruire, că lumea în care trăim e o lume a falsității, egoismului, individualismului. Așadar, cei mai mulți dintre noi nu avem prieteni cu care să împărțim bucuriile, speranţele, succesele, visurile, durerile, necazurile, căderile, încercările vieţii, și uităm că Hristos dorește să fim prietenii Lui, uităm că prietenia cu Acesta este cea mai frumoasă, sfântă, curată, adevărată, sinceră, fidelă, puternică, neschimbatoare, temerară, veşnică și necondiționată prietenie. Cei care evită prietenia cu Iisus Hristos sunt lipsiți de bucuria ce îţi dă aripi atunci când te simţi iubit necondiţionat, chiar dacă nu meriţi acest lucru, de bucuria comuniunii autentice, de bucuria dăruirii permanente, de bucuria vieții – dar prețios al lui Dumnezeu.

E greu de crezut că e imposibil să avem măcar un prieten sincer și bun dintre semenii noștri, dintre frații și surorile noastre întru Hristos. Încă mai cred în prietenie și refuz să accept că poate fi în această lume un om lipsit de darurile şi frumuseţea prieteniei sincere şi curate, refuz să cred că există în această lume un om care să nu fie prietenul cuiva şi care să nu fie iubit necondiţionat, măcar de un semen.

Și dacă într-adevăr există un om atât de sărac în prietenie, dacă într-adevăr există un om care nu a avut niciodată sufletul înveșmântat în haina comuniunii și prieteniei, Il rog adânc pe Doamne să devină El prietenul aproapelui meu, Îl rog pe Doamne să îi insufle acestuia dorința de a se împrieteni cu El, de a îndrăzni să ridice ochii sufletului spre Hristos și să spună: Doamne Iisuse Hristoase, eu nu am niciun prieten printre semenii mei, vrei să fii Tu Prietenul meu? Vrei să mă îmbrățișezi cu brațele Tale iubitoare, strâns, strâns, cu multă căldură și iubire? Tânjesc după o prietenie care să îmi ofere un umăr pe care aș putea pune capul când sunt obosit/ă, un umăr pe care aș putea să plâng când mă simt doborât/ă de greutăţile vieţii. Îmi doresc o prietenie care să mă poarte pe targă de rugăciune fierbinte, mijlocitoare și grabnic ajutătoare, înălțată spre Cer, dintr-o inimă înveșmântată în iubire și compasiune. Doamne, vrei să fii Tu Prietenul meu, Căruia să Îi pot împărtăşi în orice clipă: toate secretele, dorințele, visurile, bucuriile, succesele, împlinirile sau neîmplinirile, tristeţea, deznădejdea, necazurile, durerea, suferința mea? Doamne, mă simt atât de singur/ă, atât de lipsit/ă de iubire, Doamne, fii Tu Prietenul meu, care îmi șterge cu gingășie lacrima tristeții și neputinței din ochii inimii și sufletului, Doamne, fii Tu Prietenul meu, Care să îmi zâmbească cald și sincer, când pe cerul sufletului meu s-au adunat nori negri de încercări și ispite, fii Tu Prietenul Căruia să Îi dăruiesc și eu zâmbete timide, sincere și iubitoare, care să Te facă tare fericit. Doamne, știu că nu sunt un/o prieten/ă la fel de bun/ă ca Tine, aștept să îmi oferi multe daruri, aștept să îmi oferi necondiționat: iubire, înțelegere, ajutor și eu Îți dăruiesc, atât de puțin. Sunt un/o prieten/ă egoist/ă, vreau doar să primesc, nu să și ofer. Iartă-mă! Nu sunt demn/ă de iubirea și prietenia Ta! Da. Știu asta, dar, Te rog, nu mă părăsi, nu mă abandona, am nevoie de prietenia Ta, ca de aer, ca de apă, ca de hrană. Nu mai pot trăi fără prietenia Ta! Fără prietenia Ta aș simți că trăiesc doar starea iadului, a iadului neiubirii și necomuniunii. Fără prietenia Ta, viața mea nu mai are rost și sens, fără prietenia Ta, viața mea e o viață trăită în întuneric, e o viață sărăcită de frumos, adevăr și bucurie. Doamne, Fii PRIETENUL meu, TE ROG! Ajută-mă să Îți fiu și eu un prieten bun, sincer, fidel, credincios, un prieten care împlinește și dorințele Tale, un prieten care Ți se dăruiește așa cum mi Te dăruiești Tu.

Cred cu tărie, fără să mă îndoiesc niciodată, că Hristos nu poate rămâne indiferent la o astfel de cerere de prietenie, cred că El e Prietenul nostru al tuturor, de aceea îndrăznesc să Îl consider Prietenul meu cel mai bun și mai apropiat. Doamne a rânduit ca pe drumul vieții să am alături, prieteni sinceri, prieteni cu care sufletul meu se află pe aceeași lungime de undă, prieteni pe care ii simt parte din mine, prieteni care îmi înseninează viața, care sunt îngerii mei păzitori şi pentru care și eu sunt uneori înger păzitor, prieteni care m-au învățat multe lecții de viață și care mi-au preluat din poverile grele, ce-mi apasă umerii slăbănogiți de încercările vieții.

Doamne, Îți mulțumesc pentru prieteniile semenilor mei, dar Tu știi că eu sunt ca un copil care tânjește mereu după afecține și iubire și nu pot cere nimănui să mi se dăruiască total, nu pot cere nimănui să îmi ofere toată atenția, afecțiunea, tandrețea sufletească, iubirea, timpul, lumina…. Stii, că mereu sunt însetată și flămândă de iubire și când nu îndrăznesc să cer niciunui pieten să–mi potolească această sete arzătoare și această foame care mă face să simt un gol imens înlăuntrul meu, îndrăznesc să Îți cer, Doamne, să umpli Tu acel gol, Te rog pe Tine, Doamne, să îmi alini dorul de mângâiere sufletească, Îți cer Ție, să mi Te oferi în dar ca să nu mai trăiesc starea de gol sufletesc, ca să nu mă mai simt niciodată singură sau abandonată, neînțeleasă, neiubită, tristă sau deznădăjduită. Doamne, cu Tine pot vorbi oricând, pot vorbi în ceas târziu din noapte sau în zorii zilei, când somnul nu mi se lipește de gene, când nu aș îndrăzni să deranjez niciun prieten ca să mă asculte sau să îmi vorbească. Tu nu Te superi dacă strig mereu la Tine, dacă Te deranjez să Îți vorbesc despre problemele sau temerile mele, despre succesele sau eșecurile mele, despre planurile sau visurile mele. Doamne, Tu nu Îți pierzi răbdarea când devin o plângăcioasă și o cărtitoare, nu Te plictisești niciodată să mă asculți și nu mă părăsești în momentele grele ale vieții, în momentele când lansez spre Tine sau aproapele un strigăt disperat de ajutor, un strigăt care nu e auzit nici măcar de prietenii mei cei buni, un strigăt care e perceput doar de urechile inimii Tale iubitoare, care niciodată nu sunt surde la strigătul de suferință și durere. Doamne, Tu știi că îmi iert prietenii atunci când nu îmi sunt alături când am nevoie, Tu știi, că deși aș vrea să îmi ofere uneori mai mult timp din viața lor, îi înțeleg când sunt zgârciți cu mine, le găsesc mereu scuze, încerc să nu mai am așteptări de la ei, încerc sa cred că în ciuda indiferenței ce uneori le dă târcoale, ei mereu mă iubesc și mă poartă în sufletul lor, mă poartă pe aripi de gânduri bune și frumoase, pe targă de rugăciune sinceră și curată. În relațiile de prietenie cu semenii mei, simt că mai mult dăruiesc decât primesc, dar recunosc, în relația de prietenie cu Tine, mai mult primesc decât ofer. Iartă-mă, Te rog, îmi pare rău! Dacă Ți-aș mulțumi doar pentru darul iertării și tot nu mi-ar ajunge toate clipele vieții, pentru a-mi exprima recunoștința. Când Tu mă ierți pentru toate greșelile și patimile mele, pe lângă darul iertării îmi mai oferi și darul liniștii sufletești. Conștiința curățată de mâlul greșelilor, păcatelor și patimilor de tot felul este izvor de pace și liniște sufletească, izvor de bucurie sfântă. Și ce dar e mai scump decât liniștea sufletească? Dacă Ți-aș mulțumi doar pentru faptul că îmi oferi încrederea Ta, atunci când prin mine lucrezi la ajutorarea unor semeni încercați, luminându-mă să dau un sfat bun, înflorindu-mi pe chip un zâmbet pentru aproapele, dăruindu-mi iubire ca să o dăruiesc la rândul meu, nu mi-ar ajunge toate clipele vieții mele pentru a-mi exprima recunoștința. Hristoase al meu, fără prietenia Ta nu aș gusta din bucuria și iubirea Raiului, fără prietenia Ta aș fi lipsită de tot binele, de toată frumusețea, de lumina adevărată, de adevăr, de  pace și liniște sufletească, fără prietenia Ta aș orbecăi mereu în întunericul adânc al păcatului, aș fi o oarbă spiritual, aș fi lipsită de putere, de voință, de curaj, de  viață.

Îți mulțumesc, Hristoase al meu, pentru prietenia Ta sfântă și necondiționată, Îți mulțumesc, pentru că îmi ești Prietenul cel mai înțelept, mai bun, mai iubitor, mai sincer, mai credincios, mai înțelegător și mai devotat. Îți mulțumesc, Doamne, că ești Sprijinitorul și Ajutătorul meu pe drumul Crucii, Îți mulțumesc că ești Mâna puternică și iubitoare, ce mă ridică din adâncul valurilor furtunoase ale vieții, Îți mulțumesc că ești Scutul meu împotriva celui rău, Nădejdea și Adăpostul meu în încercări, ispite și necazuri. Îți mulțumesc, Doamne, pentru iubirea Ta infinită, pentru toate binecuvântările știute și neștiute, Îți mulțumesc Doamne, pentru tot!!!! Şi Te mai rog, Doamne, să nu mă laşi niciodată să Te mint, fără să mă mustre conştiinţa, să nu mă laşi, Doamne, să găsesc scuze mincinoase, pentru a evita să dau curs invitaţiei la Cina Ta de Taină – ospăţul divin al iubirii necondiţionate, ospăţul comuniunii autentice, ospăţul la masa Împărăţiei, la care sufletul se hrăneşte cu Pâinea cea Vie, de viaţă veşnică dătătoare. Doamne, ajută-mă să fiu mereu părtaşă la Marea Ta Cină, la masa Ta împărătească, în casa slavei Tale, în spaţiul Învierii Tale, ca să nu flămânzesc niciodată de iubire necondiţionată şi de bucurie sfântă, ca să mă hrănesc mereu cu roadele dulci ale Duhului Sfânt, ca să mă unesc cu Tine, Hristoase al meu şi să fiu una cu Tine, pentru veşnicie! Amin!

Cristina Toma

 

[pro_ad_display_adzone id="95017"]