Hristos a preschimbat fața rea a morții

0
46

Cu toată această fină tâlcuire a rostului morţii, Părinţii şi întreaga Tradiţie o socotesc un rău până ce n-a venit Hristos s-o preschimbe. Sfântul Apostol Pavel o numeşte „vrăjmaş” (l Cor. 15,26).

preschimbatMoartea este un îndoit rău: născută din păcat, ea naşte, la rându-i, păcatul. Într-adevăr, după ce primul om a păcătuit, de îndată ce se iveşte moartea, ea intră sub stăpânirea diavolului (cf. Evr. 2, 14). Pe de o parte, prin ea îşi arată ura faţă de neamul omenesc şi răspândeşte relele în întreaga zidire; pe de alta, se foloseşte de ea – ca de toate celelalte patimi fireşti şi nevinovate, îndeosebi plăcerea şi durerea – pentru a-l împinge pe om în păcat şi în patimi nefireşti şi vrednice de pedeapsă. Cu acest înţeles vorbeşte Sfântul Apostol Pavel despre „cei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa.” (Evr. 2, 15) și din pricina căreia toţi au păcătuit (cf. Rom. 5, 12). Mulţi Părinţi răsăriteni au preluat această idee. Astfel, Teodor de Mopsuestia scrie că, „ajungând muritori, am dobândit o şi mai mare înclinare spre păcat”; împlinirea nevoilor trupului îl mâna spre patimi cu neputinţă de ocolit pe omul care voia să-şi păstreze cu orice preţ viaţa aceasta vremelnică. Aflăm aceeaşi idee la ucenicul său, Teodoret al Cirului. Spunând că „făpturile muritoare sunt negreşit roabe ale patimilor fireşti, îndurând frica, robia plăcerii, durerea, mânia şi supărarea”, el arată cum omul căzut cade pradă patimilor celor rele, socotind că astfel va scăpa de moarte: „Toţi cei ieşiţi din Adam au firea muritoare şi multe nevoi; ca să-şi ducă traiul au nevoie de hrană, apă, veşminte, case şi tot felul de meşteşuguri. Adesea însă, lăcomindu-se, întrec măsura şi cad în păcat. Aşadar, Dumnezeiescul Apostol spune că, păcătuind Adam şi ajungând muritor prin păcat, moartea şi păcatul au intrat în neamul omenesc şi s-au întins la toţi oamenii, moartea silindu-i pe toţi să păcătuiască (cf. Rom. 5, 12)”. Căci omul îşi adună bani şi avuţie ca să scape de sărăcie şi boală, şi aşa se face iubitor de avere, lacom şi zgârcit, îşi hrăneşte peste măsură trupul şi-l dezmiardă în tot felul, ca să-l ţină în putere, ajungând lacom, desfrânat şi iubitor de sine. Se face stăpân peste lucruri şi oameni, crezând că numai aşa e cu adevărat viu şi puternic, şi iată-l pornit spre mânie. Iar străduindu-se în tot chipul să fie cunoscut de toţi şi amintirea lui să nu se stingă, devine mândru şi iubitor de slavă deşartă.

Aceeaşi idee o aflăm şi la alţi Sfinţi Părinţi. Astfel, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că frica de moarte îi tiranizează într-atât pe oameni, încât ar face orice ca să scape de ea. Sfântul Ioan Damaschin, la rândul său, zice că „moartea îl ţine pe om în robie prin mijlocirea păcatului.” Aceeaşi idee o aflăm la Sfântul Grigorie Palama. Sfântul Maxim Mărturisitorul însă o reliefează în mod deosebit. Astfel, spune el, „păcatul strămoşesc stăpâneşte asupra tuturor făpturilor prin frica de moarte.” Rod al păcatului, moartea îl împinge pe om în păcat. Mai limpede spus, Satana şi demonii săi pun stăpânire pe latura pătimitoare a omului, ivită în urma păcatului strămoşesc, şi se folosesc de afectele lui fireşti şi nepăcătoase pentru a semăna patimile. Or, între afectele fireşti şi nepăcatoase stă şi sila de moarte, pe care diavolul se sileşte s-o schimbe în groază de moarte. Infricoşat de moarte, omul se aruncă în vâltoarea păcatelor, amăgindu-se cu gândul că flacăra plăcerilor îl va feri de frigul morţii. Aşa ajunge moartea – alături de plăcere şi durere – să stăpânească şi să tiranizeze nu doar trupul, ci şi sufletul omului, facându-l să voiască şi să aleagă răul.

Sila firească de moarte devine frică de moarte, şi de aici spaima, neliniştea, melancolia, scârba de această viaţă care cu moarte se sfârşeşte, deznădejdea şi cel mai mare rău, ura de Dumnezeu şi răzvrătirea împotriva Lui. Din silă faţa de moarte, omul refuză s-o accepte, alipindu-se tot mai pătimaş de viaţă – dar nu de viaţa cea adevărată, ci de viaţa acestei lumi. Şi cu cât se alipeşte mai mult de înşelătoarele bunuri pământeşti, cu atât mai mult se revoltă împotriva morţii, care-l lipseşte de ele.

Jean Claude Larchet, Tradiția ortodoxă despre viața de după moarte

LĂSAȚI UN MESAJ