Harisme călugăreşti

0
56

Trei călugări s-au întâlnit pe drum. Din vorbă în vorbă, au ajuns să povestească despre cât de minunată e obştea de unde vine fiecare şi cât sunt ei de renumiţi pentru anumite nevoinţe ale mănăstirii din care vin.

Şi zice unul dintre ei:

– În ceea ce priveşte aşezarea noastră intelectuală, scolastică, mănăstirea noastră este cea mai cunoscută. Toţi monahii de la noi au cel puţin teologia la bază. Nimeni nu ne poate întrece în teologie.

Al doilea a spus:

– Da, ai dreptate, dar în ceea ce priveşte practicile ascetice, viaţa de călugărie şi de acrivie a canonului monahal, voi nu vă puteţi compara cu noi!

Al treilea călugăr, zâmbind hâtru, spune şi el:

– Amândoi aveţi dreptate, dar în ceea ce priveşte smerenia, noi suntem pe primul loc!

“200 întâmplări nostime din viaţa Părinţilor” – Culegere şi adaptare Romeo Petraşciuc. Editura Agnos, 2015