Hainele cele noi ale împăratului

0
130

poveste2

A fost odată un împărat atât de plin de sine, încât singura lui preocupare era sâ se îmbrace cu haine elegante. Faima deprinderilor sale rafinate se răspândi dincolo de graniţele regatului, aşa că doi şarlatani hotărârâ să se căpătuiască. Se înfăţişară la intrarea în palatul împăratului cu un plan foarte bine meşteşugit.

poveste6

– Noi suntem în stare să ţesem o stofa atât de fină, încât pare invizibilă, se lăudară ei. De fapt, e invizibilă pentru oamenii fară minte! Şeful gărzilor trimise de îndată după şambelan, şi acesta, la rândul lui, îi dădu de veste înaltului dregător, care dădu fuga la împărat să-l înştiinţeze despre această grozăvie.

Împăratul, curios din fire, îi primi de îndată pe cei doi pungaşi şi le dădu un sac cu bani de aur şi un război de ţesut ca să treacă la treabă. După câteva zile, îl chemă pe bătrânul lui sfetnic.

– Du-te şi vezi cum înaintează ţesutul stofei! îi porunci. Şi vino să-mi dai de ştire!

Sfetnicul fu primit curtenitor de cei doi şarlatani:

– Iată, Excelenţă, admiraţi culorile! Pipăiţi, ce fineţe! Bătrânul, aplecat peste război, se străduia să vadă prin monoclu stofa inexistentă. Ştia că, dacă ar fi spus adevărul, ar fi fost luat drept un nătărău.

poveste4

– Ce stofa minunată! spuse el în cele din urmă. Cei doi şarlatani îşi frecau mâinile de fericire. Aproape reuşiseră, aşa că se duseră la împărat, ca să-i dea să probeze veşmântul cel nou.

– Apropiaţi-vă! porunci împărătul.

– Iată, Măria Ta, admiraţi veşmântul croit din cea mai frumoasă stofă din lume! spuseră cei doi, aplecându-se şi prefăcându-se că poartă pe braţe o haină, împăratul, care nu vedea niciun fel de haină, avu, desigur, un moment de panică.

poveste5

Apoi se înveseli brusc: nimeni nu putea şti că el nu vedea stofa. Nu bănuia, bietul de el, că toţi cei ce-l înconjurau, crezând că sunt singurii care nu vedeau veşmântul, se comportau exact la fel. Aşa că păcăleala merse înainte.

– Măria Ta, acum trebuie să vă daţi jos hainele şi să le îmbrăcaţi pe cele noi, continuară cei doi şarlatani, întinzându-i o oglindă în care să se admire, în realitate, împăratul se ruşina să se arate gol în faţa atâtor oameni, dar, cum niciunul dintre cei prezenţi nu părea să-şi dea seama de acest lucru, se simţi uşurat.

poveste3

–  Măria Ta, spuse atunci sfetnicul, poporul arde de nerăbdare să vă vadă cu veşmântul cel nou!

Împăratul avu o clipa de şovăiala, dar îşi alungă iute gândurile sâcâitoare.

– Bine! spuse el. Voi acorda poporului acest privilegiu! Şi porunci să se pregătească cortegiul regal. În piaţa principală, oamenii se îmbulziră să vadă mai bine, dar, pe măsură ce împăratul trecea prin mulţime, nu ştiau cum să-şi ascundă mai bine dezamăgirea, pentru că nu vedeau veşmântul. La un moment dat, un copil cu mintea nevinovată strigă către ceilalţi:

– Aţi văzut? Împăratul e gol! N-are nimic pe el! Vorbele copilului se răspândiră pe deasupra capetelor şi străbătură mulţimea cu repeziciune:

poveste1– Împăratul gol! Copilul spune adevărul!

Împăratul înţelese în sfârşit că poporul avea dreptate, dar preferă să ducă până la capăt parada, lăsând pe toată lumea să creadă că toţi cei care strigau erau nişte neghiobi. Rămase ţanţoş în picioare în caleaşcă, în timp ce pajul îi ţinea în spate trena inexistentă.

„Hainele cele noi ale împăratului”, după Hans Christian Andersen. „Poveștile de aur ale copilăriei”, ilustrate de Tony Wolf, carte tipărită la R.A. „Monitorul Oficial”

LĂSAȚI UN MESAJ