Gândurile unui mort

0
30

Demult sunt mort şi totuşi, când şi când,
Sub ţeasta goală-mi mai zvâcneşte-un gând
Ca un coşmar ce-mi răvăşeşte somnul
Şi-mi tulbură odihna întru Domnul.

Câţi ani s-au scurs? Sau câte veşnicii?
Mai sunt afară oare oameni vii?
Pe cer răsare tot acelaşi soare?
Mai înfloresc şi-acum salcâmii oare?
Mai trece viaţa din părinţi în prunci?
Şi codrul freamătă tot ca şi-atunci?

Sau poate lumea a pierit demult
Şi zgomotul ce-adeseori l-ascult
E numai plânsul sufletului meu
Ce-şi caută odihnă-n Dumnezeu.

Şi soarele demult poate s-a stins,
Şi întunericul ce m-a cuprins
E poate cel al vremii de apoi.
De ce nu pot să mă prefac strigoi?
Să ies să văd de-i ziuă ori amurg,
De-i primăvară ori de-i rodu-n pârg,
De se mai spun tot ca şi-atunci poveşti
Cu zâne şi cu feţi împărăteşti

Şi de iubita plânge tot mereu
Îngenuncheată pe mormântul meu.
Sau poate m-a uitat şi ea demult
Şi zgomotul ce-adeseori l-ascult
E cântul ei mânată de dorinţi
Sau poate-i plânsul bieţilor părinţi.

Şi paşii ce-i aud din lumea vie
Sunt paşii mamei care mă tămâie?
Sau poate e vecinul meu, strigoiul,
Ce pe morminte joacă tontoroiul
Şi iese-n lume ca o adiere?
Mai e mult oare până la-nviere?

“Peisaj lăuntric”, Demostene Andronescu. Editura Fundaţiei Sfinţii închisorilor, 2014