Gândurile- semințe de virtuți sau păcate

0
81

ganduriGândurile sunt semințe de ură sau iubire.
Gândurile sunt semințe de nefericire sau fericire.
Gândurile sunt semințe de nerăbdare sau îndelungă-rădare.
Gândurile sunt semințe de ținere minte a răului sau de iertare.

Gândurile sunt semințe de tristețe sau bucurie.
Gândurile sunt semințe de smerenie sau mândrie.
Gândurile sunt semințe de conflict sau pace și armonie.
Gândurile sunt semințe de uitare sau trezvie.

Gândurile sunt semințe de întuneric sau lumină.
Gândurile sunt semințe de adevăr sau minciună.
Gândurile sunt semințe de frică sau curaj și putere.
Gândurile sunt semințe de nerecunoștință sau mulțumire.

Gândurile sunt semințe de nemilostivire sau dăruire și compasiune.
Gândurile sunt semințe de indiferență sau solidaritate și comuniune.
Gândurile sunt semințe de nesimțire sufletească sau adâncă rugăciune.
Gândurile sunt semințe de nechibzuință sau adevărată înțelepciune.

Gândurile sunt semințe de sclavie sau de responsabilă libertate.
Gândurile sunt semințe de virtuți creștine sau de patimi și păcate.
Gândurile sunt semințe de necredință sau credință.
Gândurile sunt semințe de necăință sau pocăință.

Gândurile bune sunt, așadar, despătimitoare.
Gândurile rele și viclene sunt înrobitoare.
Gândurile – căldura sau gheața sufletului.
Gândurile – arhitectul și modelatorul omului.

Gândirea – izvorul lenii sau acțiunii și lucrării.
Gândirea pozitivă – izvorul vieții, implicării și manifestării.
Gândirea curată – scară spre Cer, spre plus infinit,
Gândirea necurată – drum spre iad, spre minus infinit.

Gândurile sunt semințe de flori sau otrăvitoare buruieni.
Gîndurile sunt semințe de grâu roditor sau de neghini.
Gândurile sunt semințe ce încolțesc și rodesc în ogorul Lui Dumnezeu.
Gândurile sunt semințe ce încolțesc și rodesc în ogorul celui viclean și rău.

Ferice de semănătorii de gânduri frumoase și curate!
Ferice de semănătorii de gânduri – izvoare de bune fapte!
Ferice de semănătorii de gânduri – înainte mergătoare -virtuților!
Ferice de semănătorii de gânduri – izvoarele tuturor bunătăților!

Să ne dorim să avem mereu conștiința curată și trează!
Să alungăm departe de noi, gândurile ce ne-ntinează!
Să fim izvoare de gânduri ce viața ne înfrumusețează!
Să fim izvoare de gânduri ce întreaga lume – luminează!

Să ne rugăm să ajungem cu toții la cunoștința Adevărului!
Să ne smulgem din minte cu curaj și credință, rădăcinele răului!
Să fim următori ai Lui Hristos, cu cuget luminat și curat!
Să gândim frumos, să gândim cu înțelepciune, dumnezeiește, înalt!

Cristina Toma

 

LĂSAȚI UN MESAJ