Gândurile de hulă vin de la diavoli, iar alteori pot veni din pricina noastră

0
778

hulaGândurile şi închipuirile urâte care ne vin în minte despre Mântuitorul Iisus Hristos, despre Maica Domnului, despre Sfinţi sau despre ceva dumnezeiesc şi sfânt sau chiar despre părintele nostru duhovnicesc sunt gânduri de hulă, pe care nu trebuie să le spunem concret nimănui. La duhovnic este suficient să spunem că ne vin în minte gânduri de hulă despre Dumnezeu, Maica Domnului şi Sfinţi sau despre el însuşi.
Aceste blasfemii şi păcate „sunt ale diavolului” , nu sunt ale noastre. Altfel, cum ar putea omul lăuda şi huli pe Dumnezeu în acelaşi timp. Spre exemplu, citesc rugăciuni de slavă lui Dumnezeu şi în acelaşi timp hulesc.
Ȋn timp ce ne aflăm în biserică şi ne rugăm, diavolul poate să ne aducă în minte gânduri şi imaginaţii păcătoase şi hulitoare.
Gândurile de hulă apar instantaneu în mintea noastră. Aceste gânduri, care nu sunt ale noastre, ci de la diavoli, sunt foarte rapide şi nu ne putem opune lor, însă mai departe nu pot să lucreze. Astfel de gânduri apar şi la părinţii cei duhovniceşti. Ȋn cazul în care zăbovesc mai mult timp în mintea noastră, ne pot duce la deznădejde.
Creştinul poate afla dacă un gând este de hulă când îşi pune în lucrare mintea ca să-l cerceteze conform cu învăţătura de credinţă ortodoxă.
Nu trebuie să dăm importanţă gândurilor de hulă. Pentru că dacă dăm puţină importanţă unui gând de hulă, el ne va putea apoi chinui şi zdrobi. Ȋn astfel de cazuri trebuie să avem nepăsarea cea bună.
Ȋn cazul în care un creştin sensibil este chinuit de gânduri de hulă, el trebuie să fie nepăsător, să nu le acorde atenţie şi să nu le cerceteze prea minuţios. Trebuie să dispreţuim gândurile de hulă, pentru că sunt de la diavoli. Nu trebuie să stăm de vorbă cu diavolii, pentru că mai tare ne vor lupta.
Dacă diavolul i-a pricinuit creştinului o sensibilitate exagerată pentru a-l netrebnici, în acest caz îl va ajuta nepăsarea cea bună. Ȋnsă gândurile sale trebuie mărturisite şi urmărite de duhovnic, căci încet-încet poate deveni nepăsător în toate.
Uneori, când diavolul ne vede mâhniţi, profită de aceasta ca să-şi semene vicleniile sale şi astfel să ne mâhnim mai tare, distrugându-ne psihic. De aceea, nu trebuie să rămânem niciodată în stare de mâhnire, ci trebuie să facem ceva duhovnicesc, care să ne ajute să ieşim din această stare. Trebuie să participăm duminica şi în sărbători la Sfânta Liturghie, să postim, să ne spovedim, să ne rugăm, să cerem sfatul şi binecuvântarea duhovnicului, să citim cărţi ziditoare de suflet, să facem milostenie şi să stăruim în toată fapta bună creştină.
De obicei, diavolul chinuie cu gânduri de hulă pe cei foarte evlavioşi şi foarte sensibili. Acestora le prezintă căderile mult mărite ca să-i mâhnească. Şi dacă nu reuşeşte să-i ducă la deznădejde, ca să se sinucidă, încearcă să-i înnebunească şi să-i netrebnicească. Iar dacă nu reuşeşte nici acestea, se mulţumeşte să-i facă să cadă în melancolie.
Uneori, când suntem obosiţi după o priveghere de toată noaptea şi nu ne putem împotrivi diavolului, el ne va aduce gânduri de hulă, ca apoi să ne zăpăcească şi să ne arunce în deznădejde.
De multe ori, gândurile de hulă vin de la diavoli, iar alteori pot veni din pricina noastră.
Dacă nu avem sensibilitate, gândurile de hulă provin din mândrie şi din judecarea aproapelui. Atunci când facem nevoinţă (post, priveghere, rugăciune, etc.) şi avem gânduri de hulă şi de necredinţă, lucrarea noastră se face cu duh de mândrie. Mintea noastră se întunecă din pricina mândriei, iar inima noastră se goleşte de Harul Dumnezeiesc.
Tot gânduri de hulă şi de necredinţă vom avea dacă ne ocupăm cu tâlcuirea Sfintelor Scripturi peste priceperea şi puterea noastră duhovnicească.
Când suntem mândri, diavolii pun stăpânire pe mintea noastră şi o bombardează cu gânduri de hulă împotriva lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, a Sfinţilor, a Sfintei Cruci, a Sfintelor Icoane, a Sfintelor Moaşte… Ȋn astfel de situaţii trebuie să ne smerim şi să cerem ajutorul lui Dumnezeu ca să alunge pe diavol împreună cu gândurile sale de hulă din mintea noastră. Ȋn niciun caz nu trebuie să stăm de vorbă cu diavolul, pentru că el ne va împinge spre meditaţii păcătoase. Ȋn astfel de ispite este mai greu să te rogi. Ȋnsă o rugăciune smerită şi cântată are mare putere duhovnicească de a alunga pe diavoli. Pentru că psalmodierea este rugăciunea îndreptată către Dumnezeu, dar şi dispreţuire a diavolului. Astfel, duşmanul mântuirii noastre, diavolul, va fi luptat şi va fugi de la noi.
Dacă ne luptă diavolul să nu mergem la biserică, să nu ne rugăm, să nu ne spovedim, să nu ne împărtăşim, să nu postim, să nu facem milostenie, atunci să ne smerim şi să cerem ajutorul lui Dumnezeu şi mai cu osârdie să facem aceste fapte bune.
Gândurile bune în viaţa creştinului ortodox, Viaţa ca o prăznuire duhovnicească, Părintele Daniel de la Rarău
[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ