Gânduri – Arsenie Boca

0
59

arsenie bocaDe câte ori loveşti în cineva, de câte ori judeci pe frate, să ştii că nu te mai poţi ruga. Rugăciunea ta nu-i primită, ascultată, ci este lepădată.

Ori de câte ori calci voia lui Dumnezeu, la sfatul ispititorului, te izolezi de fratele tău, te dezbini, atunci puterea celui rău creşte asupra ta şi numai bine ajungi pe dinafară de cale. La unificarea cu Dumnezeu se ajunge prin desăvârşita lepădare de sine, ascultarea, smerenia şi dragostea.

Cu puterea voastră numai, nu puteţi face nimic, că şi acesta este un dar al lui Dumnezeu.

Neascultarea nu are smerenie, nu are lepădare de sine, nu are ascultare.

Ascultarea şi lepădarea de sine este cam una şi aceeaşi.

Firea voastră, aşa cum aţi adus-o de acasă, e firea naturală care cuprinde: instincte, neputinţe, patimi şi venind cu ea în mănăstire trebuie cu ajutorul lui Dumnezeu să o aduceţi într-o (stare) cale mai presus de fire.

Cele trei făgăduinţe ale călugăriei – (Numai cu ascultare, lepădare de sine, smerenie şi dragoste poţi învinge firea naturală decăzută) – trebuie trăite, realizate, căci dacă rămâi numai cu ştiinţa lor teoretică, nu realizezi strămutarea de pe linia firească pătimaşă pe calea mai presus de fire La care te-ai angajat.

Prima condiţie a urmării Domnului Hristos este lepădarea de sine, adică urmarea Domnului Hristos – El a fost ascultător până la moarte şi moarte ruşinoasă pe Cruce, ascultător cu propria lui viaţă căci zice: „Pildă v-am dat vouă.” Sărac a fost încât n-a avut unde să-şi plece capul… . Fecioria desăvârşită a avut-o, căci El nu s-a născut după orânduirea firească. Observăm aceasta că Maria Magdalena venind cu gânduri de ispitire, nu s-a putut apropia de El, până ce nu au părăsit-o cei şapte diavoli – patimi de căpetenie (mândria, lăcomia, desfrâul, iubirea de arginţi, mânia, invidia, lenea).

Ascultător până la moarte, pentru noi.

Rugăciunea e poruncă, postul e poruncă, iubirea de vrăjmaş e poruncă şi de asemenea moartea e poruncă, mai puţin popularizată între oameni. Dar oamenii ce fac? Îşi apără viaţa asta, îşi apără sinele, îşi apără egoismul lor, şi îşi încurcă mersul lor duhovnicesc.

În mintea omului se dă luptă între Dumnezeu şi diavol.

Dumnezeu e ascuns în poruncile Sale şi satana împiedică împlinirea voii lui Dumnezeu.

Zice în Sf. Scriptură: „Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie.”

E pomenită crucea aici, ca nivel de lepădare de sine, lepădare de viaţă, adică porunca morţii şi Domnul Hristos o avea. Probă este rugăciunea din grădina Ghetsimani. Mântuitorul luptă cu sinele omenesc. „Doamne dacă este cu putinţă… dar nu după voia Mea ci voia Ta” şi mai adaugă „oare nu pentru ceasul acesta am venit?” (al jertfei, al morţii). – Când Petru vrea să-L oprească îl numeşte Satana-

Satana luptă să strice aceste făgăduinţe, voturi, să te încâlcească, aruncându-te în cârteli, judecăţi, nemulţumiri. Acestea sunt rădăcini ale vrajbei între tine şi fratele. În psalm spune: „Ce este mai frumos decât să locuiască fraţii în unire”. Mai medical explicat: Domnul Hristos mlădiţa cerească e omul nou. Lăstarii firii vechi sunt patimile. Seva sălbatică trebuie convertită şi canalizată spre mlădiţa cerească.

Când se ia talantul? Ştim că atunci când ne botezăm primim pe lângă Persoana Domnului Hristos în care ne îmbrăcăm şi daruri de a putea realiza asemănarea.

Dumnezeu în atotştiinţa Sa ne ştie înainte de a ne naşte şi ne dă în dar pe îngerul păzitor şi anumite daruri – talente.

Când se iau? Cine nu lucrează cu ele, i se iau.

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ