Furtul secolului XX – Dispariţia Giocondei de la Luvru

0
74

Furtul secoluluiÎn ziua de 21 august 1911  întreaga Europă a rămas consternată, aflând de un furt cu totul insolit: celebra Mona Lisa, cunoscută şi sub numele de Gioconda, dispăruse de la locul ei din Muzeul Luvru.

Din capul locului, se puneau trei întrebări care derutau orice cercetare şi puneau în dilemă cei mai versaţi detectivi ai vremii:

Unu: cu se scop riscase hoţul să întreprindă asemenea acţiune? Era limpede câ valoarea taloului este inestimabilă, dar era ia fel de limpede că el nu putea fi valorificat în niciun fel. Orice client ar fi anunţat imediat poliţia.

Doi; hoţul trebuie sa fi fost un profesionist în montarea şi demontarea tablourilor, întrucât n-a lăsat urme şi indicii. Lucrase curat.

Trei: Niciun paznic n-a semnalat să fi ieşit cineva suspect din muzeu, eventual cu un obiect la el.

De la început, poliţia a gândit că e opera unui maniac, apoi a extins cercetările incluzând în cercul suspecţilor pana şi nume ilustre, precum Pablo Picasso sau poetul Apollinaire.

Cercetările au durat doi ani, iară rezultat. A fost declanşat un comandament în toată regulă, cu 60 de detectivi specializaţi, fiecare acţionând după propria inspiraţie, în lipsa oricărei piste credibile.

Directorul muzeului Luvru, incapabil să ofere cât de cât măcar un indiciu care să ducă la urmărirea unei piste, a fost demis.

Şi poate că pe hoţ nu l-ar fi prins nimeni niciodată, dacă nu s-ar fi dat singur de gol, pe neaşeptate şi în cel mai naiv mod cu putinţă, după doi ani, încercând să vândă capodopera galeriile Uffizi din Florenţa.

Pur şi simplu, acesta s-a prezentat la directorul galeriilor cu pânza sub braţ, oferind-o la un preţ mai mult decât modic de valoarea ei. Directorul a acceptat târgul şa i propus să-i lase pânza până a doua zi, când vz scoate bani din bancă şi o va plăti.

Hoţul, un italian care s-a şi legitimat cu numele Vicenzzo Peruggia, de profesie geamgiu, n-a acceptat să dea tabloul din mâni pană nu primea banii. Astfel au convenit sâ revină a doua zi, cu pânză cu tot, ca să primească suma cerută.

Bineînţeles că, în ziua următoare, în birccl directorului îl aştepta poliţia, care l- a şi înhăţat, prinzându-1 în flagrant delict, A fost dus cu duba şi anchetat.

Surpriză: geamgiul avea apărarea deja pregătită. Pe parcurusul cercetărilor şi a procesului, el şi-a expus propria variantă: Peruggia aparţinea grupărilor patriotice care luptă pentru recuperarea valorilor de artă furate de trupele lui Napoleon când ocupaseră Italia, iar el n-a furat-o pe Gioconda, ci a restituit-o statului italian, oferind-o nu unui nabab privat, ci unui muzeu de stat din Florenţa,

Cum rămâne atunci cu preţul cerut? Simplu, Capodopera valora incomparabil mai mult, dar el nu cerea decât suma corespunzătoare cheltuielilor sale, făcute pentru a o sustrage de la Luvru, a o transporta în Italia şi a o păstra în bună stare timp de peste doi ani. Nimic mai mult. Era un simplu decont.

Ce nu ştia Peruggia e că Gioconda nu fusese pictată în Italia. Fusese pictată de Leonardo da Vinci în Franţa, în timpul sejurului său aici. Deci nu trupele lui Napoleon o aduseseră la Paris.

În preajma primului război mondial, Europa era bântuită de curente patriotarde, iar Peruggio s-a pomenit cu varianta sa susţinută de „patrioţii” momentului, care îşi vânturau ideile prin presă şi chiar puteau influenţa justiţia.

Ca urmare, autorul celui mai mare furt de artă din secolul XX a primit o condamnare de un an, redusă, în recurs, la şapte luni, susţinând întruna că procesul e intrumentat politic de duşmanii Italiei.

După cele şapte luni de detenţie, s-a însurat şi şi-a deschis o mică afacere în Florenţa.

Peruggia fusese angajat al muzeului, dar fusese dat afară. îşi păstrase totuşi halatul şi geanta cu scule… Ca angajat, ştia perfect să demonteze cu delicateţe tablourile de la locul lor, pentru a le duce la atelierul de restaurare. Era un profesionist, iar, ca geamgiu, demonta geamurile din rame şi le punea la Ioc.

Cât priveşte părăsirea muzeului, acesta a ieşit în halat, cu sculele în mână, iar, la plecare, l- a salutat amabil pe portar. Acesta a recunoscut halatul şi i-a răspuns la salut fără nicio reţinere. Şi dus a fost…

Revista Lumea 11/2014

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

 

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ