Fulgii de cereale. Ştiaţi că…

0
183

fulgii de cerealeAu trecut peste o sută de ani de când fulgii de cereale au intrat în alimentaţia noastră, dovedindu-se a fi o hrană sănătoasă, o excelentă sursă de carbohidraţi, amidon, fosfor şi vitamine.

Prin urmare, ideea preparării unui astfel de produs a apărut din întâmplare, la sfârşitul secolului al XIX-lea, când medicul John Kellogg şi fratele său, William Keith, căutau o soluţie pentru îmbunătăţirea dietei celor internaţi la Battle Creek Sanitarium (SUA). Acesta era un centru de sănătate în care John Kellogg încerca să aplice regulile unei vieţi echilibrate.

În timp ce fratele său era fermecătorul şef al sanatoriului, Will ţinea registrele şi îndeplinea sarcinile neplăcute. Una dintre îndatoririle sale era să diversifice monotona dietă vegetariană. Will a sperat că noii săi fulgi de cereale vor încuraja americanii să stopeze consumul de slănină şi cârnaţi la micul dejun.

Aşa se face că, într-o seară, a rămas pe masă un vas cu grâu fiert, pus la răcit. A doua zi, boabele păreau uscate şi cei doi fraţi s-au gândit să le preseze, în ideea de a obţine o pastă. Rezultatul a fost însă altul mici boabe de grâu aplatizate, pe care le-au lăsat în continuare la uscat, potrivit http://deştepţi.ro/.

Încercând şi alte cereale, Will a avut cel mai mare succes cu porumbul. Vânzând „Corn Flakes rumenite” mai întâi prin poştă, apoi şi prin magazine. Astfel el a făcut din fulgii de cereale un uriaş succes de piaţă.

Cu toate acestea, John nu a împărtăşit încântarea lui Will faţă de afacerea cu Corn Flakes. El a obiectat faţă de adăugarea de zahăr şi sare la fulgii de cereale. Cei doi s-au certat, iar Will s-a despărţit de autoritarul său frate în 1906.

Mai mult decât atât, el a avut perspicacitate la sloganuri şi idei de marketing, promiţând gospodinelor o mostră gratuită dacă nu mai cumpărau produse de panificaţie.

Mădălina M.

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

 

LĂSAȚI UN MESAJ