FRUMUSEŢILE PĂMÂNTULUI. S-a deschis Parcul Keukenhof, cea mai mare grădină de flori din lume | GALERIE FOTO

0
572

parc14Parcul Keukenhof din Olanda şi-a deschis porţile pentru publicul larg. Cea mai mare grădină de flori din lume, are peste şapte de milioane de plante înflorite.

Roşii, mov, galbene, portocalii, violete şi albe, numeroase lalele din peste 1.000 de varietăţi şi de toate culorile au fost plantate în acest parc de 32 de hectare, la cea de-a 65-a aniversare a expoziţiei. Lalelele sunt înconjurate de brânduşe, gladiole, narcise şi frezii, relatează Mediafax, citând AFP.

“Parcul este de acum deschis pentru două luni şi tocmai am primit primul microbuz cu vizitatori, care au venit din Singapore”, a declarat purtătoarea de cuvânt a parcului, Annemarie Gerards-Adriaansens.

“Ne-am gândit că ar fi o idee bună să ne întoarcem puţin la lucrurile care ne caracterizează, pentru cea de-a 65-a aniversare a parcului”, a declarat Greet Locquet, membru în consiliul de administraţie al parcului.

Preţul unui bulb, cât o casă

O expoziţie care are ca temă principală lalelele a fost amenajată: în timpul crizei lalelelor – sau tulipomaniei -, în secolul al XVII-lea, un bulb din această floare originară din Turcia se vindea cu preţul unei case impozante de pe canalele din Amsterdam.

Acea epocă speculativă a luat sfârşit, însă laleaua, prezentă în toate pieţele de flori din ţară, a devenit un simbol al Olandei.

Parcul Keukenhof, care va fi deschis până pe 18 mai, se află în centrul “ţării bulbilor” şi este înconjurat de uriaşe câmpuri cu flori care aparţin fermierilor din împrejurimi.

parc1800.000 de vizitatori

Deşi, potrivit administratorilor parcului, “în Olanda, primăvara nu începe cu adevărat decât odată cu deschiderea Keukenhof-ului”, plantele nu sunt întotdeauna înflorite în ziua deschiderii, iar cea mai bună perioadă pentru a vizita expoziţia este jumătatea lunii aprilie.

Parcul floral, care aşteaptă în acest an vizita a peste 800.000 de persoane, este din 1949 principala vitrină a producătorilor olandezi de plante cu bulbi.

Keukenhof este, totodată, unul dintre principalele obiective turistice ale Olandei, alături de capitala Amsterdam şi morile de vânt, fiind vizitat de la înfiinţarea sa de aproape 45 de milioane de turişti.

parc2Peste 32 de hectare cu flori

Parcul Keukenhof, situat la jumătatea distanţei dintre Amsterdam şi Haga, într-un orăşel mic numit Lisse, cunoscut şi sub denumirea de “Grădina Europei”, este cea mai mare grădină de flori din lume. Parcul se întinde pe o suprafaţă de peste 32 de hectare, unde înfloresc în fiecare an câteva milioane de lalele.

Parcul Keukenhof este deschis în fiecare an, începând din ultima săptămână a lunii martie şi până în mai.

parc13parc12parc11parc10parc9parc8parc7parc6parc5parc4parc3parc2

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ