Frica de moarte

0
24

Nu este pretutindeni și totdeauna aceeași frică de moarte, nici aceeași vitejie înainte de moarte.

Pentru om, cel mai greu este să moară în mijlocul unei mul‏țimi vesele, când aceasta se bucură de moartea lui.

Aici se arată cea mai mare vitejie sau cea mai mare frică. În astfel de împrejurări mureau mucenicii Creștini, în amfiteatrele romane cele pline de veselie.

Apoi, cel mai greu îi este omului să moară atunci când i se pare că doar el moare, dar tot restul lumii rămâne în viaț‏ă. Mai ales când, pe lângă aceasta, prietenii plâng în jurul lui!

Omul simte atunci frica de moarte amestecată cu rușinea. De aceea, bărbă‏ția lui Socrate dintr-o împrejurare asemănătoare a rămas atât de adânc întipărită în istorie.

Mult mai ușor îi este omului să moară în luptă – mai greu în lupta cu o fiară, decât cu un om – când dă și primește lovituri.

Și aici frica este mare, dar mai mică decât în primele două împrejurări; și aici este nevoie de vitejie ca să privești moartea în ochi, dar mai puț‏ină decât în celelalte.

Iar cea mai mică frică de moarte este în marile bătălii, unde omul sare la moarte peste morț‏i. Și cei mai pu‏inți viteji adevăraț‏i sunt în marile bătălii, unde se moare în mulț‏ime.

Într-un cuvânt, moartea este neînchipuit mai groaznică când rupe spic cu spic, pe câmpul larg al vieț‏ii, decât când cosește de-a valma.

Dacă dorești să mori ca vitejii din primele două împrejurări, atunci ‏i se poate spune numai: „fii fără frică, capul tău tăiat nu se poate rostogoli nici mai departe, nici mai aproape de poala lui Dumnezeu.”

Dacă te temi de singurătatea mor‏ții, atunci ‏i se poate spune: „fii fără frică, în fiecare zi se dă o luptă nespus de mare în întregul cos­mos, și tu mori odată cu jumătate din el. Căci precum tu sufli și răsufli aerul, tot așa întregul cosmos inspiră și expiră viaț‏a.”

Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei şi Jicei, “Gânduri despre bine şi rău”, Editura Predania, Bucureşti, 2009