Floarea sufletului

0
30

Cineva a dat prietenului său o floare rară, spunându-i să aibă totdeauna grijă de ea. Şi acesta o iubea cu multă căldură, îngrijind-o cu toată dragostea.

Dar, într-o zi, prietenul, luat de unele griji mărunte ale vieţii, a uitat de ea, şi, seara, când a venit acasă, floarea era aplecată şi plângea. Acela imediat, cu multă grijă, i-a dat un pahar de apă ca să bea. Atunci floarea şi-a ridicat încet fruntea, şi-a revenit şi i-a mulţumit.

Dar prietenul, după câteva zile, a uitat floarea din nou, mai multe zile. Când şi-a adus aminte de ea, s-a grăbit din nou s-o îngrijească. Floarea se ofilise şi abia a mai trezit-o la viaţă. Floarea i-a mulţumit din nou.

Dar, după un timp oarecare, omul a uitat, din nou, de floarea sa. Grijile vieţii l-au absorbit pentru multe zile şi, când şi-a adus aminte de floarea lui, aceasta murise din cauza neîngrijirii.

Omul şi-a zis în sinea lui: floarea a murit din cauza neglijenţei mele! Şi omul s-a ruşinat şi i-a părut rău. Dar prea târziu, căci floarea a murit.

Aşa se întâmplă cu fiecare dintre noi. Dumnezeu, Marele Grădinar al Vieţii ne-a dăruit floarea minunată a sufletului nostru. Cândva vom fi întrebaţi de El:
— Ce-aţi făcut cu floarea cea aleasă a sufletului, pe care v-am dat-o?!

Pr. Valeriu Dobrescu, ,,Istorioare moral-religioase’’, Editura Icona, Arad, 2016