Firea oamenilor şi animalele

0
26

Nu în zadar l-a numit Hristos pe Irod vulpe. Firea lui Irod era în întregime o fire de vulpe. Corespondentul lui în natură este vulpea. El era fricos ca vulpea, ascuns ca vulpea şi rău cu cei mai slabi, întocmai ca vulpea.

Mulţi oameni răi, pe care istoria i-a făcut nemuritori, arată limpede o fire de fiară sălbatică, ori de groaznice stihii, vijelii, grindini sau molime. Iar mulţi oameni buni, pe care istoria i-a făcut nemuritori, arată limpede o fire de animal blând, ori a unei plante rodnice, a unui fenomen plăcut şi binefăcător din natură.

„Iată eu trimit pre voi ca oile în mijlocul lupilor. Deci fiţi înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii.” (Mat. 10:16).

Istoria însemnează însă numai chipurile cunoscute ale binelui şi ale răului. Dar şi toţi oamenii care îi urmează pe aceşti reprezentanţi ai binelui şi ai răului, numiţi de istorici gloata sau mulţimea norodului, toţi îşi au firea lor, asemănătoare cu a unei făpturi din natură.

S-ar putea spune, aşadar, că istoria este natura înnoită pe un plan mai înalt, adică pe plan omenesc; sau că istoria este omul lărgit, omul în fragmentele binelui şi răului – într-un cuvânt, materialul omului.

Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei şi Jicei, “Gânduri despre bine şi rău”, Editura Predania, Bucureşti, 2009