Finlanda: scrisul de mână “dat uitării”

0
77

scris manaÎncă din cele mai vechi timpuri, se tot vorbește despre arta scrisului, diferite sisteme de scriere ori diferite mijloace de comunicare în masă. Odată cu înlocuirea societății tradiționale cu cea informațională își fac apariția și diferite modalități și tehnici de scriere.

De pildă, în Finlanda, scrisul de mână este substituit de tehnologiile informaționale. Așadar, copii nu vor mai așterne cuvinte pe hârtie, ci vor fi îndrumați spre arta tehnoredactării.

Conform unor declarații din partea oficialilor, lecţiile de scris vor fi înlocuite cu cele de tastare, începând din 2016, iar în locul acestei discipline, cei mici ar putea face desen sau lucru manual.
Devenită o practică învechită, scrisul de mână va fi înlocuit cu scrisul la computer. După cum spuneam și mai sus, Finlanda este în acest moment un exemplu grăitor în acest sens.

Astfel, începând cu toamna anului 2016, elevii nu vor mai învăţa să scrie de mână, ci îşi vor dezvolta abilităţile de tastare, coform relatărilor dintr-un ziar local, citat de BBC, potrivit Hotnews.

Minna Harmanen de la Consiliul Naţional al Educaţiei opinează că această modificare majoră în cultura scrisului, dar redactarea materialelor în format electronic va devein tot mai relevant pentru activitățile cotidiene. Însă, această măsură ar putea crea problem unor copii ce provin din familii defavorizate, care nu dispun de calculatoare personale.

Dar, pe de alta parte multe persoane au fost deschise la o schimbare, fiindcă „abilităţile de tastare fluentă sunt o competenţă naţională importantă”, a mai subliniat Minna Harmanen.

„Pentru majoritatea profesorilor este suficient ca elevii să distingă literele mici de majuscule”, a precizat Susanna Huhta, vicepreşedintele Asociaţiei Profesorilor de Limbă Maternă.

Cu toate acestea, Huhta a explicat că scrisul de mână îi ajută pe copii să dezvolte abilităţi motorii fine şi să îşi antreneze funcţionarea creierului şi sugerează ca lecţiile de caligrafie să fie înlocuite cu cele de desen şi lucru manual, conform adevărul.ro.

Foarte încântați de noua inițiativă sunt și utilizatorii reţelelor de socializare din Finlanda: „scrisul de mână este o abilitate complet inutilă”, completează aceștia.

Alexandra G.

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

 

LĂSAȚI UN MESAJ