File de istorie – Religiile rivale în zorii creștinismului

0
157

Luca-Giordano-xx-Apollo-in-his-Chariot-1683 (1)

Romanii aveau, în mod tradițional, un întreg panteon de zei, în frunte cu Jupiter, regele cerului. Printre celelalte zeităţi mari se numărau Marte, zeul războiului, şi Iunona, zeiţa lunii.

Potrivit Reader’s Digest, în “Când, unde & Cum s-a întâmplat. Cele mai dramatice evenimente… şi cum au schimbat ele lumea”, atunci când imperiul roman s-a extins, credinţele tradiţionale au fost diluate prin alte culte. Unii stăpânitori romani fuseseră veneraţi ca zei în provinciile de est, iar în timpul primului secol după Hristos această practică s-a oficializat la Roma. Iulius Cezar a acceptat statutul divin, acesta fiind confirmat de către August.

În primele secole după Hristos, religia romană a devenit şi mai confuză prin expansiunea continuă a credinţelor greceşti, persane şi egiptene – îndeosebi „cultele misterelor” ale lui Mithras, Cibele şi Isis, dar şi adorarea marelui zeu Apolo.

Cultul zeului persan al luminii, Mithras, a prins rădăcini în Imperiul Roman în secolul I şi s-a extins rapid între 100 şi 200 d.Hr. Deschis numai bărbaţilor, mithraismul era un cult al misterelor, cunoscut în detaliu numai iniţiaţilor. Mithras era venerat ca fiind creatorul şi protectorul vieţii. După moarte, el s-a urcat la cer în carul soarelui. La fel ca în creştinism, din ritualurile complexe ale cultului făceau parte o masă sacramentală şi un botez, el oferind şi promisiunea nemuririi şi un ghid moral ferm.

Cultul zeiţei asiatice a fertilităţii, Cibele, Marea Mamă a Zeilor, a fost adus la Roma din Grecia în anul 204 î.Hr., pentru a-i sprijini pe romani împotriva lui Hannibal. Cibele, mama zeilor şi a oamenilor, era echivalată cu lumea naturală. Sanctuarele ei erau munţii şi peşterile, iar slujitorii coribanţii cei demonici. Cibele era venerată într-o manieră dramatică. Conduse de către eunuci în straie femeieşti, ceremoniile erau orgii cu muzică, dansuri şi automutilări. La fel ca şi Mithras, Cibele a dispărut la sfârşitul secolului al IV-lea.

Isis cea blândă, îndurătoare şi dătătoare de viaţă, era cea mai populară dintre toţi zeii păgâni. Venită din Egipt, i se aducea slavă în ceremonii complicate ce atrăgeau îndeosebi femeile. Un festival de zece zile culmina cu o dramatizare de o noapte a morţii şi învierii soţului lui Isis, Osiris.

Regele-soare grec, Apolo, a fost adoptat de către Roma chiar din 431 î.Hr. Două secole mai târziu, ca şi Cibele, a fost ridicat la rang de apărător împotriva armatelor invadatoare ale lui Hannibal. Cu puţin înainte de naşterea lui Hristos, August l-a ales pe Apolo ca zeu al său, fă-cându-l, în fond, patron al destinului Romei.

Cam prin vremea împăratului Constantin însă, cultul soarelui pare să fi înlocuit cultul lui Apolo. Sărbătoarea „Soarelui neînvins” – Sol Invictus – se celebra la 25 decembrie începând din anul 274, Sol părând să rivalizeze cu Hristos în mintea lui Constantin, timp de câţiva ani după prima sa convertire.

Ce atracţie aparte reprezenta creştinismul?

Într-o epocă ce se depărta tot mai mult de vechile forme de politeism şi de mit, creştinismul conţinea patru elemente deosebit de convingătoare:

  • susţinea că exista un singur zeu;
  • avea rădăcini ferme în adevărul istoric;
  • era universal şi democratic, deschis ambelor sexe, tuturor claselor şi tuturor popoarelor;
  • satisfăcea dintr-o unică sursă nevoile emoţionale împlinite înainte de numeroase culte diferite.

Simboluri creştine

Primii creştini aveau multe simboluri secrete pentru Iisus. Unul era monograma alcătuită din chi-ro, primele două litere ale numelui lui Hrist în greacă. Peştii sunt frecvent pomeniţi în Biblie, iar cele cinci litere ale cuvântului peşte în greacă sunt iniţialele cuvintelor „Isus, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitor”.

crestini

Prin comparaţie, Mithras s-a născut dintr-o mulţime de alţi zei şi excludea femeile. Atracţia universală a creştinismului l-a ajutat să înlocuiască şi cultul lui Cibele şi Isis. Emoţiile ritualizate canalizate de acestea – durerea, cultul matern, speranţa nemuririi – erau la fel de bine îndeplinite de Fecioara Măria, Hristos şi Paștele creştin.

Creştinismul a preluat repede rolurile altor culte. În timpul domniei lui Constantin, sărbătoarea Soarelui neînvins a fost considerată de către Biserică drept o dată potrivită pentru celebrarea naşterii lui Hristos ca „Fiu al Dreptăţii”.

Angelina Petra

 

LĂSAȚI UN MESAJ