File de istorie – Rama, erou și zeu hindus

0
111

ramaAventurile unui prinţ rătăcitor în zorii istoriei Indiei au devenit o perpetuă sursă de inspiraţie pentru una din cele mai vechi religii vii ale omenirii, scrie Reader’s Digest.

(Rama între fraţii şi tovarăşii săi la marginile pitoreşti ale Ayodhyei, după înfrângerea demonului rege Ravana. Elefanţi, că­priori, maimuţe, tigri şi alte creaturi ilustrează strânsa înţelegere între Rama şi prietenii săi din regnul animal)

Cu foarte mult timp în urmă – într-o vreme despre care nu s-a scris, însă a intrat în amintire – s-a născut un prinţ numit Rama. Era primul născut al lui Dasharatha, conducătorul Kosalei, un regat din nordul Indiei. Copil fiind, Rama a ucis un demon monstruos ce teroriza poporul.

Ajuns bărbat, el a câştigat mâna frumoasei prinţese Sita după o întrecere de forţă, încordând – şi apoi rupând – un arc pe care nici un alt bărbat nu-l putuse măcar îndoi.

Îmbinând puterea şi curajul, frumuse­ţea şi virtutea, Rama a trezit invidia curţii tatălui său. Regele l-a ales drept succesor al său, însă pentru a plăti o datorie de onoare a fost silit să-şi schimbe alegerea în favoarea lui Bharata, fiul unei alte soţii. El i-a poruncit lui Rama să părăsească re­gatul. Văzând suferinţa tatălui său, Rama şi-a acceptat soarta de bunăvoie.

„Car şi-armăsar şi palate de ambră, Toate-s fum în a femeii viaţă; Mai drag-a bărbatului umbră Pentru iubitoarea soaţă.”
RAMAYANA

Nu se poate şti cu siguranţă dacă Ra­ma a fost sau nu un personaj real. Mare­le poem epic care îi povesteşte viaţa, Ra-mayana, a fost scris în timpul primului mileniu î.Hh., când India a fost cucerită de mari cete de călăreţi cu piele deschisă la culoare, veniţi din nord — arienii.

Aventurile lui Rama au fost poate ţe­sute în jurul faptelor vitejeşti ale unui prinţ real care a trăit în nordul Indiei în­tre 1000 şi 700 î.Hh. Unele dintre aventu­rile sale ocupă un loc la fel de important în istoria religiei hinduse ca istoria inva­ziilor ariene în istoria Indiei.

Religiile creştină, budistă şi musulmană se bazea­ză pe învăţăturile a trei personaje istorice. Hinduismul nu are o astfel de figură uni­că şi centrală. Însă gloria lui Rama strălu­ceşte peste toată tradiţia hindusă.

Încercarea vieţii

După ce a părăsit curtea tatălui său, spune legenda, Rama a rătăcit în pădurea fermecată Dandaka. Aici el a reuşit să sal­veze mai mulţi oameni sfinţi de la năpas­ta unor spirite răuvoitoare. Acest lucru a provocat mânia păzitorului pădurii, Ravana, un demon cu zece capete, rege al insulei Lanka. Pentru a se răzbuna pe Ra­ma, Ravana a răpit-o pe Sita printr-un vi­cleşug şi a dus-o în fortăreaţa sa.

Rama nu avea aliaţi, dar virtutea sa era atât de mare încât o armată de urşi şi maimuţe s-a oferit să-l ajute, a construit un pod peste strâmtoarea spre Lanka şi a năvălit în sălaşul lui Ravana. În cele din urmă, Rama l-a învins pe Ravana în lup­tă corp la corp. Dar Rama şovăia s-o pri­mească înapoi pe Sita, temându-se că vir­tutea ei fusese întinată în timpul captivi­tăţii, înfruntând suspiciunile sale, Sita a sărit în mijlocul unui rug – dar a supra­vieţuit focului neatinsă.

rama1( Soţia lui Rama, Sita, se aruncă pe un rug arzând pentru a dovedi că i-a păstrat credinţă lui Rama în timpul captivităţii pe insula Lanka. Zeul focului, Agni, o salvează de la ardere, iar Rama es­te convins de nevinovăţia ei)

După întoarcerea sa triumfală la Ayod-hya, capitala Kosalei, Rama a fost încoro­nat cu mare veselie. Dar încercările lui nu luaseră sfârşit. Circulau zvonuri ce pu­neau la îndoială puritatea Sitei. Prizonier al standardelor sale absolute, Rama a exi­lat-o pe Sita în pădure, unde a primit pro­tecţia înţeleptului Valmiki şi a dat naştere la doi fii.

Când copiii au crescut, familia a fost pentru scurtă vreme reunită, dar Sita, afirmându-şi nevinovăţia, a cerut pămân­tului să o înghită – ceea ce s-a întâmplat. Rama a renunţat la domnie în favoarea fi­ilor săi şi s-a ridicat la cer.

24.000 de cuplete cu rimă

Cele 24.000 de cuplete cu rimă ale Ra-mayanei sunt cunoscute oricărui hindus. Epopeea se crede că a fost scrisă în san­scrită – limba clasică a Indiei – de către înţeleptul Valmiki. Tema poemului, virtu­tea şi curajul asaltate de o serie de încer­cări şi ispite, ar putea reflecta caracterul unui prinţ arian: cuvântul „aryan” în­seamnă în sanscrită „nobil”.

Rama este considerat drept cea de-a şaptea incarnare a zeului hindus Vişnu. El este întruparea cavalerismului, dar tot­odată o punte de legătură cu divinitatea şi calea către mântuirea personală. Sita, la rândul ei, este idealul feminităţii hinduse – devotată şi castă.

Lakşmana, fratele vi­treg şi tovarăşul lui Rama, este modelul de loialitate. Generalul-maimuţă Hanu-man este cinstit ca exemplu de devoţiune totală faţă de un stăpân divin.

Cu circa 1 000 de ani în urmă, hindu­şii au început să-l venereze pe Rama în­tr-un cult separat. Acum 500 de ani, el a devenit centrul unui cult religios cunos­cut ca bhakti. În secolul XVI, dinastia cu­ceritoare mogulă a adus India sub stăpâ­nire musulmană.

Reacţia maselor hindu­se a fost nu atât politică, cât culturală, ele fiind subjugate de o repovestire măiastră a aventurilor lui Rama făcută de poetul Tulsi Das (1532-1623). Acesta a scris în hindi, limba Indiei nordice şi centrale; al­te variante ale Ramayanei au fost compu­se în dialectele altor regiuni.

„Hey, Rama!”

Când hinduşii sunt pe moarte, zeitatea pe care o invocă cel mai des în ajutor es­te Rama; ultimele cuvinte ale lui Gandhi, când s-a prăbuşit sub gloanţele asasine, au fost „Hey, Rama!”, echivalente cu „O, Doamne!”

Când o versiune a Ramayanei a fost difuzată la televizor în anii 1980, 700 de milioane de hinduşi au privit-o fascinaţi în fiecare duminică dimineaţa timp de mai bine de un an.

Ramayana are admiratori în toată Indonezia, unde majo­ritatea populaţiei este musulmană. Acum două secole, un rege thailandez a porun­cit să fie tradusă în limba sa. De atunci, fiecare rege al acestei naţiuni budiste a purtat titlul de „Rama”, pentru a arăta că este conducător de drept.

în 1992, o mulţime de hinduşi a dis­trus o moschee din Ayodhya, care stătuse din timpul cuceririi mogule pe presupu­sul loc al naşterii lui Rama. Revoltele ca­re au urmat au costat 1.000 de vieţi şi au ridicat întrebarea dacă secularismul In­diei moderne poate face faţă fervorii hin­duismului în ţara în care s-a născut.

Angelina Petra

LĂSAȚI UN MESAJ