File de istorie – Convertirea împăratului Constantin la creștinism

0
130

poza 6

Viziunea împăratului Constantin la podul Milvius îi salvează pe creştini de persecuţie şi îi dă Imperiului Roman o nouă religie, relatează Reader’s Digest, “Când, unde & Cum s-a întâmplat. Cele mai dramatice evenimente… şi cum au schimbat ele lumea”.

Timp de aproape 300 de ani după moartea lui Iisus, creştinismul a supravieţuit sub forma unei credinţe a unei minorităţi oprimate din Imperiul Roman. La 28 octombrie 312 d.Hr., destinul i s-a schimbat. În câţiva ani, el a devenit religia oficială a imperiului şi a întregii Europe romane.

Această uimitoare schimbare s-a datorat unui singur om, împăratul Constantin. Domnia sa începe la 306, pe când avea 25 de ani, însă la acea vreme el era stăpânitor doar cu numele. Imperiul Roman fusese de mult timp un coşmar administrativ.

Doar prin taxe uriaşe şi piramide de birocraţi îşi putea imperiul întreţine cei jumătate de milion de soldaţi necesari pentru apărarea întinselor graniţe. Ca soluţie, predecesorul lui Constantin, Diocleţian, împărţise imperiul în două părţ de apus şi de răsărit, fiecare cu proprii său împărat, numit „August”, sprijinit | un locţiitor şi succesor, numit „Cezar”.

Când Diocleţian a abdicat, în anul 305 Cezarul său, Constantius, a devenit August al Imperiului de Apus. În anul următor, Constantius a murit pe când reprima o revoltă în Britannia, unde Constantin, fiul său, a câştigat sprijin ca nou August, însă dreptul său la titlu nu a fost atât de uşor acceptat la Roma, trebuindu-i mulţi ani de campanie pentru a câştiga tronul.

În anul 312, când Constantin lupta în Gallia, rivalul său la Imperiul de Apus, Maxentius, a luat puterea în Roma. Constantin a pornit spre sud. La 27 octombrie el se afla la fluviul Tibru, la vreo 3 km la nord de Roma. Constantin trebuie să fi fost neliniştit. Oamenii săi obosiţi de drum aveau în faţă o armată mult mai mare, desfăşurată de la un cot al Tibrului, traversat în acel punct de îngustul pod Milvius, şi până la zidurile oraşului.

Vederea luminii

poza 3

(Împăratul Constantin arată spre o cruce de lumină ce străluceşte pe cer. Constantin a fost convins că semnul venea de la Dumnezeul creştinilor şi că îi promitea victorie)

Frica şi ambiţia au produs inspiraţia dorită de Constantin. Într-o variantă a întâmplării se spune că a văzut o lumină mare în formă de cruce, purtând inscripţia Hoc signo vinces, „prin acest semn vei învinge”. Alte poveşti vorbesc despre un vis în care l-a văzut pe Hristos, cu literele chi şi ro ce încep numele său în greacă. Constantin a ordonat ca monograma să fie pusă pe stindarde, sau pictată pe scuturile soldaţilor săi. A crezut, poate, că acest lucru îi va atrage de partea sa pe creştinii din Roma. Acum se pregătea de bătălie cu o încredere regăsită.

Această încredere s-ar fi putut dovedi deplasată. Maxentius avea un plan iscusit. Lângă podul Milvius construise un pod de vase. Oamenii săi aveau să atace, să simuleze o retragere pe ambele poduri, atrăgându-l pe Constantin după ei, apoi să se întoarcă, să dea drumul bărcilor şi să lase curentul să ducă trupele lui Constantin, ucigându-i pe cei ce ar fi venit pe podul de piatră.

Planul lui Maxentius s-a dovedit un dezastru. S-a dat drumul prea devreme bărcilor şi sute de oameni ai săi au fost duşi în josul fluviului, iar alte mii au fost prinşi în capcană pe celălalt mal. Îngroziţi, ei s-au adunat pe podul îngust de piatră. Alte sute au fost aruncaţi în apă. Maxentius însuşi s-a înecat; capul i-a fost tăiat, pus într-o lance şi dus la Roma.

constantin

Constantin era acum suveranul Imperiului de Apus, care se întindea de la Zidul lui Hadrian din Britannia până la Munţii Atlas, şi din Peninsula Iberică până pe coasta de est a Adriaticii. El a pus victoria sa pe seama „semnului salvator”, semnul lui Isus. La scurt timp după aceea, Constantin a declarat creştinismul religio licita, „credinţă permisă”.

Deşi persecuţia creştinilor a luat sfârşit, cel puţin în Imperiul de Apus, introducerea noii credinţe nu a fost imediată, în jurul anului 324, după ce a cucerit şi Imperiul de Răsărit, Constantin s-a declarat creştin şi şi-a intensificat strădaniile în beneficiul creştinismului.

„Datorită acestui semn salvator… v-am protejat şi eliberat oraşul!” – Împăratul Constantin, la intrarea în Roma

Mai întâi, „la porunca lui Dumnezeu”, a întemeiat un oraş care să rivalizeze cu Roma, pe locul vechii colonii greceşti Bizanţ, unde a construit şi bazilica Sfânta Sofia. Constantinopol – „polisul (oraşul) lui Constantin” – avea să rămână capitală creştină timp de 1.000 de ani. Constantin a legalizat donaţiile către Biserică, a făcut duminica sărbătoare publică şi a dat Romei o uriaşă bazilică, Sfântul Petru.

Constantin a crezut că are datoria divină să impună unificarea supuşilor săi creştini. Creştinii erau la acea vreme dezbinaţi din cauza unei probleme teologice. Preotul egiptean Arius susţinea că Iisus nu era părtaş la nemurirea Tatălui. Dumnezeu nu simte durerea, argumenta el. Fiul lui Dumnezeu a fost răstignit şi a suferit, ceea ce implică o distincţie în ordinea fiinţei între Tată şi Fiu.

Preotul era un personaj magnetic. Maximele sale ajungeau pe ziduri şi în cântecele populare. însă Constantin nu avea răbdare cu fineţurile teologice. La Conciliul de la Niceea din anul 325, el a impus un crez comun, declarând că Iisus era homo-ousios – „de aceeaşi fiinţă” – cu Tatăl.

Majoritatea episcopilor prezenţi au semnat. Arius a ales exilul. Biserica şi imperiul erau unite sub controlul împăratului, deşi doar Teodosie I, care a domnit între 378 şi 395, avea să facă din imperiu unul cu adevărat creştin.

Erezia ariană

poza 5

Arius din Alexandria, teolog de frunte, credea că Isus, deşi Fiul lui Dumnezeu, nu se împărtăşea în aceeaşi măsură din divinitatea lui Dumnezeu. „Erezia” sa ameninţa să dezbine imperiul lui Constantin, până când primul conciliu ecumenic, ţinut la Niceea în 325, a hotărât să-i res pingă doctrinele.

Deşi unitatea imperiului a fost scurtă – disputele şi ereziile au urmărit în continuare Biserica, iar imperiul însuşi avea să se prăbuşească circa un secol mai târziu – creştinismul avea să dăinuie.

Angelina Petra

LĂSAȚI UN MESAJ