File de istorie – Căderea Babilonului de Aur

0
355

babilon

(Armata persană a intrat în Babilon prin albia Eufratului, ce curgea prin centrul oraşului. Profetul biblic Daniel a pus căderea oraşului pe seama unei petreceri date de regentul Belşazar. Când oaspeţii au băut din potirele sfinte prădate din Templul din Ierusa­lim, o mână spectrală a scris pe zid un mesaj în care Daniel a văzut o profeţie a căderii Babilonului)

Un imperiu s-a stins atunci când, printr-un vicleşug de geniu, perşii au capturat oraşul în care Nabucodonosor şi Belşazar domniseră cu mare pompă, arată Reader’s Digest.

Toată primăvara şi o parte din vara anului 539 î.Hh., armata persană, condusă de Cirus cel Mare, aştepta­se sub puternicele ziduri ale Babilonului, sperând să înfometeze oraşul şi să-l facă să capituleze. Acesta era punctul culmi­nant al unei serii de campanii în care perşii îşi cuceriseră marii rivali, mezii, la­olaltă cu ţinutul de fabuloase bogăţii al Lidiei. Dacă ar fi reuşit să captureze Babilonul, Cirus ar fi stăpânit nu numai Mesopotamia, ci şi Siria şi Palestina, ce fuseseră cucerite de babilonieni.

Conştienţi de ambiţiile lui Cirus, babi­lonienii îşi făcuseră provizii de hrană pentru ani întregi. Omiseseră însă să ia în calcul unica mare slăbiciune defensi­vă a oraşului: fluviul Eufrat, care curgea chiar prin centrul său. Cirus şi-a dat ime­diat seama că aceasta era calea care avea să-i ducă pe soldaţii săi chiar în inima Ba­bilonului.

El a poruncit să fie săpat un canal nu departe, în amonte, legând fluviul de niş­te mlaştini apropiate. Apele Eufratului au început să scadă, iar când au ajuns la ni­velul şoldului trupele persane au intrat în fluviu şi au mers de-a lungul albiei sale, pătrunzând în oraş. Cetăţenii Babilonului erau în mijlocul unei sărbători publice şi nici nu şi-au dat seama că perşii s-au apropiat, până când nu au fost covârşiţi.

babilon3Erou cuceritor

(Cirus cel Mare, rege al Persiei, a intrat în Babilon fără a întâmpina re­zistenţă şi a fost aclamat ca eliberator)

Cirus a fost un învingător milos, spre deosebire de majoritatea contemporanilor săi. A fost salutat cu căldură de babilo­nieni, care i-au presărat drumul cu ramuri verzi.

La rândul său, Cirus s-a purtat bine cu ei şi a dat încă o dovadă de bunăvoin­ţă asistând la ceremoniile închinate celei mai venerate zeităţi a lor, Marduk.

babilon2Mani­festare a răzbunării divine

Aşa a căzut Babilonul, cel puţin con­form istoricilor greci Herodot şi Xenofon. Însă profetul biblic Daniel, aflat la faţa lo­cului, a văzut în această cucerire o mani­festare a răzbunării divine.

El povesteşte cum, în timp ce perşii se apropiau de oraş, Belşazar – pe care Daniel îl numeşte Rege­le Babilonului, deşi era de fapt regent pe durata absenţei tatălui său, Nabonid – dă­dea un ospăţ „celor o mie mai-mari ai lui”.

Oaspeţii au băut vin din vasele sfinte ale evreilor, pe care babilonienii sub Nabucodonosor al II-lea le luaseră ca pradă din Ierusa­lim, cu 47 de ani mai înainte. În toiul ospăţului, a apărut o mână, desenând pe zid cuvintele: “Mené, mené, tekel, upharsin”.

Din exil, acasă în Ierusalim

Daniel a recunoscut cuvintele ca derivând din numele a trei unităţi de greutate ebrai­ce şi a interpretat mesajul astfel: „Dumne­zeu ţi-a numărat zilele domniei şi i-a pus capăt… ai fost cântărit în balanţă şi ai fost găsit uşor… împărăţia ta este împărţită şi dată mezilor şi perşilor.”

Confirmând pro­feţia lui Daniel, armata persană a năvălit în oraş, iar Belşazar a fost ucis în aceeaşi noapte – deşi probabil de către oamenii săi nemulţumiţi, nu de către Cirus.

Una din primele măsuri ale lui Cirus a fost să pună capăt lungului exil al evrei­lor în Babilon şi să-i trimită înapoi în Iudeea pentru a reconstrui Ierusalimul şi Templul Sacru al lui Solomon.

„Poarta lui Dumnezeu”

Evreii au văzut în asta mâna lui Iehova. Profetul Ezra scrie cum Dumnezeul lui Israel i-a inspirat lui Cirus ideea de a-i trimite aca­să pe evrei, împreună cu cele „cinci mii patru sute” de potire jefuite din Templu, folosite la petrecerea lui Belşazar.

Şi istoricii greci, şi profeţii biblici evrei recunoşteau puterea Babilonului, „Poarta lui Dumnezeu”. Întins pe 4 000 hectare, era cel mai mare oraş al lumii, încă strălu­cind în slava conferită lui de regele Nabucodonosor.

„Turnul Babel”

646x404

Zidurile exterioare duble ale oraşului măsurau 17 km, protejate fiind de turnuri crenelate. Deasupra portului se înălţa un uriaş zigurat – „Turnul Babel”, pomenit în Cartea Facerii.

Acesta era o co­lină artificială din cărămizi de chirpici, înaltă de 90 m şi vizibilă de la mulţi kilo­metri pe câmpia netedă a Eufratului. Era alcătuit dintr-o serie de platforme, legate între ele prin scări ce duceau la un templu.

Babilonienii îl numeau Etemenanki, „Casa Platformei Cerului şi Pământului”. În apropiere se afla complexul de temple nu­mit Esagila, „Casa Capului Ridicat”, unde Cirus a câştigat bunăvoinţa babilonienilor închinându-se lui Marduk.

Grădini şi un palat strălucitor

646x404 (1)

În nordul Oraşului Vechi, privind spre Eufrat, era palatul scânteietor unde, poa­te, Belşazar petrecuse în acea fatidică noapte. Nu departe erau „Grădinile sus­pendate ale Babilonului”.

În oraş se intra prin opt porţi – cea mai somptuoasă fiind Poarta lui Iştar. De acolo, Calea Procesiu­nii, lată de mai bine de 20 m, străbătea oraşul către sud, spre zona templelor.

Capitularea Babilonului în faţa lui Cirus a marcat sfârşitul gloriei sale deşi, sub suc­cesorii acestuia, a devenit capitala celei mai bogate provincii a Imperiului Persan, în 482 î.Hr., oraşul s-a răsculat împotriva lui Xerxes, care i-a ras de pe faţa pămân­tului zidurile şi templele şi a topit statuia de aur a lui Marduk.

În 331 î.Hr., oraşul a capitulat în faţa lui Alexandru cel Mare, iar în 275 î.Hr., mare parte din populaţie a fost mutată într-o nouă capitală, pe Tigru. Totuşi, ruinele bătute de vânt au rămas în picioare peste 2.000 de ani, până când, în 1990, Saddam Hussein le-a dărâmat pe ce­le mai multe cu buldozerul, pentru a pune fundaţiile „Noului Babilon”.

Angelina Petra

LĂSAȚI UN MESAJ