Fericirea, unde o căutăm?

0
123

copilariaCopii fiind, am fost întrebaţi, cred, cu toţii, de unchi, de mătuşi, în clasa I-a de învăţătoare, ce dorim să devenim când vom creşte? Cei mai mulţi răspundeam: aviatori, marinari, cosmonauţi… Fetele, în general, doreau să se facă doctoriţe. Au fost şi unii care din naivitate, învăţaţi de cei mari, au spus că vor să se facă… musafiri.

Tinerii, adolescenţi în clasa a VIII-a şi apoi în liceu, făceau planuri măreţe. Vorbeau despre viitorul lor. Visau cu voce tare şi sper că şi astăzi fac la fel. Unii visau la o carieră strălucită, de ofiţeri în armată, de medic sau inginer inventator, alţii îşi doreau foarte mult să aibă o familie frumoasă, o viaţă trăită în armonie cu soţul sau soţia şi cu mulţi copii. Se visa cu ochii deschişi, fiecare descriind, în culori frumoase şi cu multe amănunte, familia pe care o va întemeia sau modul în care realizările sale profesionale şi faptele sale măreţe vor schimba lumea.

La 15-18 ani, după ce ai citit Jules Verne, Cireşarii, Misterele Parisului, Contele de Monte Cristo, Robinson Crusoe, dar şi Crimă şi pedeapsă, Potopul, Război şi pace, totul este posibil. După ce ai mai văzut şi Zorro, Nemuritorii, Omul păianjen, Ştefan cel Mare, simţi că toată lumea este a ta, că totul şi toate se pot realiza, numai să vrei. Aveam sentimentul, seara, când cerul era înstelat, că dacă am fi sărit puţin mai tare, am fi putut prinde o stea. Când mergeam la munte cu clasa, în special pe Rarău, cocoţaţi pe stâncile cele mai înalte, deasupra lumii, întindeam, mulţi dintre noi, braţele ca pe nişte aripi şi… aproape că zburam. Făuream vise şi trăiam în ele.

Dar anii trec… ca norii grei pe şesuri. Copilăria şi adolescenţa rămân undeva în urmă. Tânărul se strecoară în viaţă, încercând să-şi găsească un loc. Nu e pregătit să fie dezamăgit. Trebuie, totuşi, să se călească şi trebuie să se aşeze corect în existenţă. Dumnezeu a îngăduit astfel multora dintre noi şi suferinţa, pedagogic, pentru a nu ne îndepărta de El. Căci, bogaţi sau săraci, mai sus sau mai jos pe scara valorică a societăţii, trebuie să rămânem cu Dumnezeu. Nu vom greşi.

tanarModelele sociale sunt cei care “au reuşit în viaţă”: starurile de cinema, oamenii cu afaceri prospere,  sportivii talentaţi. Persoane din aceste categorii, dar şi din altele, mediatizate intens, se cuibăresc în subconştientul copilului şi al tânărului şi al oricărui om, devenind modele pentru viaţa pe care o au înainte. Sistemul de valori al lumii acesteia înghite sistemul de valori spiritual, al credinciosului, care propune ca finalitate a vieţii Împărăţia lui Dumnezeu.

Pe scurt, omul care este asigurat material, care are putere financiară, despre care se vorbeşte mult şi elogios este realizat, iar cel sărac, necunoscut, necăsătorit, care se descurcă greu este nerealizat.

Noi ştim însă că omul, fiinţă creată după chipul lui Dumnezeu Cel Sfânt, găseşte în sfinţenie sensul ultim şi deplin al existenţei sale. Citând unul din titlurile lucrărilor lui Nichifor Crainic – “Sfinţenia (este) împlinirea umanului”, înţelegem că nici averea, nici puterea, nici renumele într-un domeniu sau altul nu împlinesc fiinţa umană. Dorul omului după Dumnezeu nu va fi alinat cu nimic din lumea aceasta. Oricine nu se uneşte cu Dumnezeu, nu dobândeşte Duhul Sfânt este un om care a ratat ţinta, a eşuat. A eşuat în ce priveşte atingerea scopului vieţii sale.

Omul de azi este avid de experienţe emoţionale şi de un trai mereu mai bun, preocupat de calitatea vieţii, de sănătate şi în general de imediat. Ţelul celui ce nu se mulţumeşte cu puţin, cu ceea ce oferă lumea aceasta, este căutarea sfinţeniei şi cultivarea ei ca plinătate a vieţii omului în Dumnezeu.

misionarSe spune că un misionar care trăise în InOmul de azi este avid de experienţe emoţionaledia timp de mai mulţi ani şi un cântăreţ celebru ce stătuse acolo doar câteva zile se întorceau acasă, în Statele Unite, la bordul aceleiaşi nave. După vreo două săptămâni de voiaj pe mare, se apropiau de portul din New York. Pe ţărm era mulţime de oameni care aşteptau, se vede, pe cineva. Pentru o clipă, misionarul a crezut că-l aşteptau pe el. Muncise mult în Orient, construise biserici, întemeiase centre misionare şi era oarecum cunoscut în anumite cercuri. Dar nu! Când au acostat, a înţeles că mulţimea aceea de oameni erau cu toţii admiratorii cântăreţului. Pe el, în schimb, nu avea nici cine să-l ajute la descărcatul bagajelor.

– Doamne, nu pot înţelege, a murmurat misionarul nostru. Eu am dedicat Indiei patruzeci şi doi de ani din viaţa mea, în vreme ce el a stat acolo abia câteva zile, şi iată că aici sunt mii de persoane venite să-i ureze bun sosit acasă, în timp ce pentru mine nu a venit nimeni.

Domnul îi răspunse însă:

– Fiul meu, tu încă nu ai ajuns Acasă.

Sursa: Formula As

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ