Fericirea se obţine mai simplu decât ne imaginăm

0
73

fericirea 1În zilele noastre, fericirea pare un miraj din ce în ce mai îndepărtat. Viteza cu care se derulează viaţa modernă ne robotizează comportamentul cotidian şi, astfel, ajungem să credem că nu vom găsi niciodată răspunsurile care ne vor face cu adevărat fericiţi. Specialiştii consideră însă că ne complicăm viaţa singuri şi că starea de bine la care râvnim  se poate atinge mult mai uşor.

Profesorul Ruut Veenhoven, cercetător specializat în relaţii interumane la Universitatea Erasmus din Rotterdam, Olanda, manageriază un proiect intitulat World Happiness Database, care constă în centralizarea rezultatelor a mii de studii despre calitatea vieţii şi cercetări menite să identifice acele motive ce ţin în mod direct de obţinerea stării de fericire.

Prin corelarea şi analizarea acestor date, dar şi în urma unor informaţii culese pe baza unui experiment realizat chiar de el, Veenhoven a ajuns la concluzia că oamenii sunt cu atât mai puţin fericiţi, cu cât îşi stabilesc mai multe ţeluri în viaţă, scrie bbc.com

„În general, oamenii consideră că trebuie să îndeplinească anumite obiective majore în viaţă pentru a fi fericiţi, dar în realitate lucrurile stau altfel. De regulă, persoanele nefericite acordă o importanţă deosebită aceste scopuri, pe care se zbat să le atingă tocmai pentru a-ţi schimba viaţa în bine“, a declarat profesorul olandez.

Cele mai multe dintre studiile cuprinse în World Happiness Database indică tocmai lipsa unei legături concrete între găsirea unor răspunsuri la întrebările esenţiale ale vieţii şi obţinerea stării de fericire. Din contră, se pare că fericirea stă în detalii, aşa cum spunem adesea cei mai mulţi dintre noi, fără să înţelegem cu adevărat sensul acestor cuvinte.

Astfel, persoanele care se declară mulţumite şi fericite duc o viaţă  activă şi sunt implicate în ceea ce se întâmplă în jurul lor.

„Studiile arată că stă în puterea noastră să facem anumite lucruri în aşa fel încât să ne bucurăm mai mult de viaţă, mai ales dacă ţinem cont de faptul că ideea fiecăruia despre fericire se schimbă în timp“, a subliniat Veenhoven.

Nu suntem conştienţi de lucrurile care ne fac fericiţi

Cercetătorii au aflat că, deşi cei mai mulţi dintre noi avem idei clare despre ceea ce ne-ar putea face fericiţi, oamenii se simt bine atunci când fac lucruri total diferite faţă de cele pe care le-au pomenit în cadrul chestionarelor.

În cadrul proiectului World Happiness Database, profesorul Veenhoven şi colegii săi au realizat şi un jurnal pe care doritorii îl pot completa online, o modalitate prin care specialiştii au încercat să încurajeze oamenii să încerce mai multe dintre lucrurile care ar putea să-i facă fericiţi. Până la acest moment, jurnalul a fost completat de peste 20.000 de utilizatori. De exemplu, pensionara Jana Koopman a mărturisit că acest jurnal a ajutat-o să identifice mai uşor lucrurile care o fac să se simtă bine cu adevărat şi să le evite pe cele negative.

De asemenea, se pare că oamenii au nevoie de tristeţe în viaţa lor, cam 10% din timp fiind chiar indicat să fim introspectivi faţă de atitudinile negative pe care le afişăm în societate. Mai exact, sentimentele de tristeţe acţionează asupra noastră ca un fel de semnal de alarmă, care ne determină să ne corectăm comportamentele derapante.

Ce ne face să ne simţim bine cu adevărat:

Suntem mai fericiţi atunci când avem o relaţie stabilă.

Ne simţim bine atunci când suntem interesaţi de ceea ce se întâmplă în domeniul politic şi, mai ales, atunci când ajungem să ne implicăm în mod concret în această direcţie.

Avem un tonus bun când suntem activi la locul de muncă, dar şi în timpul liber.

Ieşim mai des în oraş ca să luăm masa.

Fericirea este asigurată şi de prietenii apropiaţi, dar acest lucru se referă mai degrabă la calitatea relaţiei pe care o avem cu o persoană, nu la numărul de amici buni pe care îi avem.

Bărbaţii din societăţile în care femeile se bucură de drepturi egale cu ei sunt mai fericiţi decât în cei din societăţile tradiţionaliste, patriarhale.

Bărbaţii se simt mult mai bine decât femeile atunci cand li se spune că arată bine.

Ne simţim mult mai fericiţi în ipostaza de părinţi pe măsură ce copiii cresc şi se pregătesc să-şi trăiască viaţa pe cont propriu. Starea de fericire scade, în schimb, atunci când abia am devenit părinţi şi viaţa ne este dată peste cap de venire ape lume a unui copil.

Chiar dacă cei mai mulţi dintre noi consideră că se relaxează în faţa televizorului după o zi grea de muncă, adevărul este că ne simţim mult mai optimişti dacă facem în acel timp exerciţii fizice.

Sursa: Adevărul

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ