Expoziţie de pictură – Aducem culoare ţării

0
95

expozitie-0Vinerea trecută (20 septembrie 2013), Uniunea Artiştilor Plastici (UAP), sucursala Sibiu, a organizat în holul Primăriei şi în cel al Cercului Militar, ambele din municipiul Sibiu, expoziţia itinerantă „Aducem culoare ţării”. Au participat 112 artişti plastici din 20 de sucursale din ţară, precum şi din Republica Moldova. Printre aceştia s-au aflat şi 27 de tineri din Sălaj, majoritatea de la Cercul de Pictură „Silvan-Art”, din cadrul Centrului Cultural Şimleu Silvaniei, instruiţi şi conduşi de profesorul şi pictorul Dumitru Costălaş – preşedintele UAP Şimleu Silvaniei: Teofana Mateş, Florentina Sîrca, Narcisa Sîrca, Sallay Marton, Adelin Torge, Alexia Hosu, Alexandra Şireag, Natalia Raţiu, Violeta Lupo, Alexandra Boer, Maria Grădinar, Carla Ruţaş, Daria Crişan, Alina Pop, Radu Crisztina, Miruna Haiduc, Farkas Izabella, Camelia Crişan, Delia Vicaş, Corina Gliguţa, Carla Ciobanu, Molnar Piroska, Luka Ibolya, Cătălina Ilea, Diana Duca, Dalia Vîlcelean şi Alin Costălaş. Fiecare participant a prezentat câte un tablou de pictură propriu. Cele ale sălăjenilor au fost realizate pe pânză, în ulei, reprezentând peisaje, natură statică, flori şi compoziţii, reliefând efecte cromatice subtile, ce îmbracă diferite forme din realitatea cotidiană, prin care privitorul este de-a dreptul captivat şi, deopotrivă, sensibilizat.

Vernisajul a fost deschis de prof. Onuc Negrean – preşedintele UAP Sibiu, iar expoziţia va fi deschisă până în data de 30 septembrie 2013. Despre lucrările expozanţilor au vorbit prof. dr. Ioan Traian Mârza – preşedintele UAP din România şi prof. Dumitru Costălaş – reprezentantul sălăjenilor. Pictorul şimleuan a prezentat, în detaliu, activitatea din cercul de pictură pe care-l conduce, cu toate dotările existente în atelier, subliniind modul în care lucrează cei 156 de copii din urbea de la poalele Măgurii Şimleului, precum şi rezultatele muncii lor.

Publicul sibian şi nu numai, mare iubitor de artă, a fost profund impresionat de tablourile de pictură expuse, iar autorii acestora au fost răsplătiţi de organizatori cu diplome, alături de mulţumiri şi felicitări sincere!

În numele membrilor cercului de pictură „Silvan-Art” şi în cel al părinţilor acestora, profesorul Dumitru Costălaş mulţumeşte primarului Septimiu Cătălin Ţurcaş pentru tot sprijinul acordat în funcţionarea cercului, pentru organizarea celei de-a patra etape, desfăşurată în Şimleu Silvaniei, precum şi pentru asigurarea transportului la expoziţia de la Sibiu, penultima din cele opt oraşe organizatoare ale acestei inedite expoziţii de pictură. Urmează municipiul Braşov…

Felicitări şi succes, tuturor !

Sursa: salajeanul.ro

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

 

LĂSAȚI UN MESAJ