Experiment inedit: Prima gogoașă care a ajuns în spațiu | VIDEO

0
38

Doi tineri din Sudia au trimis prima gogoașă în spațiu, cu ajutorul unui balon meteorologic, au filmat toată aventura de la limita atmosferei terestre, iar apoi, când a revenit pe Pămând, au pescuit-o din mare și  au mâncat-o,

Experimentul inedit a avut loc în 9 aprilie, iar gogoașa s-a înălțat până la altitudinea de 32 de kilometri, în stratosferă , relatează publicația The Verge, citată de Agerpres.

La 32 de kilometri altitudine balonul meteorologic s-a spart, iar gogoașa împreună cu camera video au căzut în mare de unde au fost recuperate de Societatea Suedeză pentru Salvări pe Mare.

Există un moment de lirism tăcut în care gogoașa pare să-și ia adio de la planeta noastră, dar apoi balonul meteorologic se sparge, gogoașa cade în mare, iar cei doi tineri suedezi o recuperează și o mănâncă.

Înregistrarea aventurii gogoșii în stratosferă surprinde niște vederi magnifice ale oceanelor, limita atmosferei terestre scăldată în lumina solară, dar și rezistența fulgilor de zahăr decorativi de pe glazura gogoșii la condițiile dure din apropierea spațiului cosmic.

Trebuie spus că spațiul cosmic începe abia de la altitudinea de 100 de kilometri, deci gogoașa nu a ajuns chiar până în spațiu, dar realizarea tinerilor trebuie salutată.

Trimiterea de noi feluri de mâncare sau de produse alimentare în spațiu și înregistrarea acestor premiere pentru posteritate a devenit un veritabil trend printre oamenii care dispun de baloane meteorologice și de camere de luat vederi. Există deja înregistrări cu prima bere în spațiu, dar și cu hamburgeri și cartofi prăjiți în spațiu.

De ce folosesc baloane meteorologice?

În primul rând pentru că sunt mult mai ieftine, fiind practic la îndemâna oricui. În al doilea rând, anumite feluri de mâncare nu pot fi transportate în spațiu la bordul capsulelor care transportă astronauți. Mâncarea convențională nu este foarte potrivită pentru astfel de călătorii.

Există o încercare care nu a mers foarte bine. La 23 martie 1965 un sandviș cu carne de vită a fost introdus în capsula Gemini III, însă înainte ca astronautul Jim Young să-l poată mânca, a fost nevoie să-i adune părțile componente de prin cabină — sandvișul s-a dezintegrat pur și simplu în condițiile de microgravitație, împrăștiindu-se firimituri care au fost foarte greu de recuperat.

De la această întâmplare, astronauții nu au mai avut voie să-și ia mâncarea preferată în spațiu, fiind limitați la câteva tipuri de alimente sigilate în condiții de vid, dar cine știe, poate într-o bună zi o gogoașă va părăsi din nou Pământul.

Ana Grama

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ