Experienţa evlaviei: Convorbirea stareţului Siluan Athonitul cu copiii

0
51

copiiiiiiCopilaşii aleargă pe câmp, culeg flori, cântă şi se bucură, pentru că harul lui Dumnezeu îi înveseleşte. Dar iată că au văzut un călugăr:

– Priveşte: Dumnezeu a înfrumuseţat cerul cu stele şi pământul cu râuri şi grădini; vulturii zboară sub nori şi se desfătează cu frumuseţea naturii, păsările ciripesc vesel în crânguri şi câmpii, iar tu, că-lugărule, stai închis în chilia ta şi nu vezi această frumuseţe dumnezeiască. Stai închis şi plângi. De ce plângi când soarele străluceşte, lumea e frumoasă şi peste tot e bucurie? Astfel îl întrebau copiii pe călugăr, iar el le-a răspuns:

– Copii, voi nu înţelegeţi tânguirea mea. Sufletul meu plânge pentru voi, pentru că nu-L cunoaşteţi pe Dumnezeu, Cel Care a creat această frumuseţe. Sufletul meu îl cunoaşte şi eu vă doresc ca voi toţi să ajungeţi la această cunoaştere. Iată de ce mă întristez şi cu lacrimi mă rog lui Dumnezeu pentru voi ca să-L cunoaşteţi prin Duhul Sfânt.

– Ce înseamnă a-L cunoaşte pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt?

– Cu mintea, copii, Dumnezeu nu poate fi cunoscut. Dar voi să citiţi din Sfânta Scriptură. în ea veţi găsi harul, care vă va desfăta, şi în aşa fel veţi ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu şi cu bucurie veţi lucra pentru El ziua şi noaptea. Când îl veţi cunoaşte pe Dumnezeu, va pieri şi dorinţa de a mai privi această lume, iar sufletul va aspira să vadă slava cerească a lui Dumnezeu.

– Dar nouă ne plac florile şi ne mai place să ne plimbăm şi să ne veselim.

– Vă place să cutreieraţi câmpiile şi să culegeţi flori; vă place să cântaţi şi să ascultaţi trilurile păsărilor, dar există în ceruri ceva ce este mult mai frumos decât toate acestea: raiul, locul unde locuieşte Dumnezeu împreună cu îngerii şi cu sfinţii. Şi acolo este veselie şi se aud cântece, dar altele, mai frumoase, şi când sufletul va auzi aceste cântări, nu le va mai putea uita şi nu va mai fi atras de cele pământeşti.

– Nouă ne place să cântăm.

– Copii, cântaţi-I lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt; cântați-I cu smerenie și iubire.
– Nu putem pricepe de ce plângi.

– Plâng pentru voi, copilaşi. Privindu-vă, mi-e milă de voi şi îl rog pe Dumnezeu să vă ocroteasă, ca să-L cunoaşteţi pe Ziditorul şi Dumnezeul vostru. Vă privesc, şi iată că vă asemăn cu Pruncul Hristos, şi vreau ca voi să nu pierdeţi harul dumnezeiesc şi să nu deveniţi asemenea celui rău când veţi creşte mari, din cauza gândurilor. Vreau să semănaţi întotdeauna cu Fiul Preacuratei Fecioare. Acestea vrea sufletul meu. Pentru aceasta mă rog. Mi-e milă de toţi copiii de pe pământ. De aceea plâng pentru toţi copilaşii şi orfanii. Eu plâng, copii, pentru lume şi mă tânguiesc pentru poporul lui Dumnezeu: „Doamne, trimite mila Ta asupra copiilor, pe care Tu îi iubeşti, şi dă-le să Te cunoască prin Duhul Sfânt; învaţă-i să Te slăvească pe Tine. Cu lacrimi mă rog Ţie, auzi rugăciunea mea, dă-le la toţi cunoaşterea slavei Tale prin Duhul Sfânt”. Copii, iubiţi-L pe Dumnezeu, aşa cum îl iubesc îngerii din ceruri.

– Noi nu L-am cunoscut niciodată pe Dumnezeu, cum putem să-L iubim?

– Copilaşii mei iubiţi, să vă gândiţi neîncetat la Dumnezeu, că El vă iubeşte şi v-a dat viaţă ca să fiţi întruna cu El şi să vă bucuraţi de iubirea Lui.

– Cum putem şti că Dumnezeu ne iubeşte?

– După roadă se cunoaşte şi iubirea: când rămânem în iubirea lui Dumnezeu, ne ferim de păcat, iar sufletul se linişteşte şi se bucură, şi vrem ca Dumnezeu să rămână în noi şi să ne rugăm, iar în suflet să fie doar gânduri bune.

– Cum să ştim ce fel de gânduri avem şi care sunt bune sau rele?

– Pentru a separa gândurile bune de cele rele, e nevoie ca mintea să fie ţinută curată în Domnul.

– Nu înţelegem, cum putem ţine mintea în Domnul, dacă nu L-am văzut niciodată şi nu-L cunoaştem; şi ce înseamnă minte curată?

– Copii, voi cugetaţi că Dumnezeu vă vede, deşi voi nu-L vedeţi. Asa veti fi întotdeauna înaintea Domnului. Deşi această dragoste este mică, dacă veţi păstra cuvântul meu, el vă va face să cunoaşteţi o dragoste mai mare şi atunci prin Duhul Sfânt veţi cunoaşte ceea ce v-am spus, dar pe care acum încă nu o înţelegeţi.

– Prin ce se deosebeşte familia lumească de cea creştină?

– Creştinul înţelege că omul se naşte cu natura alterată şi e nevoie să fie semănate în el seminţele unei vieţi noi. Tainele bisericeşti sunt acele seminţe binecuvântate, care încolţesc în om. Prin ele se restaurează natura omenească şi predomină nu trupul şi sângele, acea orânduire pe care copiii o moştenesc de la părinţi, ci orânduirea pe care o primesc de la Hristos, de la viaţa veşnică. Iar dacă copilul trăieşte în afara Bisericii, prioritate are moştenirea trupească, genetică. Cu alte cuvinte, neajunsurile noastre şi deprinderile copiilor se adună, iar alte seminţe nu mai sunt. De aceea cel mai important este ca un copil să devină creştin, ca părinţii să nu caute în el ce le convine lor, ci ceea ce este al lui Dumnezeu, şi să se străduiască să nu le semene lor, ci lui Hristos. Mulţi părinţi vor să-şi educe copiii aşa cum vor ei, dar din lipsa unui ideal se îngrijesc numai de un singur lucru: copilul lor să nu fie mai prejos decât ceilalţi copiii, să fie învăţat, să se îmbrace bine, adică pun accentul pe lucruri nesemnificative, iar ce este important se neglijează. Dar ce poate fi mai important decât să se semene seminţe duhovniceşti, decât să-l înveţi pe copil să guste din bucuria duhovnicească, altfel spus, de a-l aduce la Dumnezeu. Trebuie să înţelegem că în afara Bisericii toate acestea sunt imposibil de realizat. Când omul încearcă să-şi educe copilul în afara Bisericii, de fapt el îl lipseşte de bucuriile viitoare, nu-i permite să se realizeze deplin, iar prin aceasta îl lipseşte de plinătatea existenţei. Iată de ce grija principală a părinţilor va fi îmbisericirea copilului, ca el să iubească din pruncie Biserica, să rămână în ea, iar ea să-l binecuvânteze, să-l ocrotească şi să-l îndrume mai departe în viaţă.

– Se spune că atunci când creşti un copil, cel mai important este a-l educa corect. Dar cum e posibilă realizarea acestui lucru dacă ziua întreagă eşti la serviciu, iar seara, din cauza multor griji eşti foarte obosit?

– A educa mai înseamnă şi a organiza viaţa copilului. E bine ca el să aibă şi anumite obligaţii în casă. Să se facă în aşa fel încât el să fie ocupat ziua întreagă; dacă toţi muncesc, înseamnă că şi copilul trebuie să muncească. Cel mai grav este atunci când părinţii sunt plecaţi toată ziua, iar copilul rămâne acasă singur, fără nici o ocupaţie. El începe să cutreiere, să se zbuciume, iar ispite se întâlnesc la tot pasul. Şi bineînţeles, mijlocul cel mai sigur este viaţa duhovnicească a părinţilor. Ei trebuie să se autoeduce permanent, să realizeze că există o legătură duhovnicească şi să se teamă că prin păcatele lor pot să pricinuiască un mare rău propriului copil. Iar dacă ei se vor feri de păcate, îl vor feri şi pe copilul lor de ispite. Prin urmare, ne vom îngriji de preocupările copilului şi de propria curăţie.

– S-a întâmpat să citesc într-o carte că mântuirea părinţilor depinde foarte mult de copii. în ce mod? Că viitorul copiilor depinde de modul de viaţă al părinţilor, e clar. Dar cum pot copiii determina mântuirea părinţilor?

– Pentru părinţi, educaţia copiilor este o ascultare faţă de Dumnezeu, deoarece copilul este darul Lui. De felul în care omul îşi împlineşte ascultarea şi îşi duce crucea pe care i-a dat-o Dumnezeu depinde mântuirea sufletului lui. Este plăcută lui Dumnezeu viaţa soţilor? Prin copii putem constata acest fapt.

Copiii sunt roadele vieţii noastre. Educându-i în dragoste faţă de Dumnezeu, părinţii împlinesc ascultarea faţă de El, iar prin aceasta ajung la mântuire.
– Trebuie să existe vreo diferenţă între educaţia băieţilor si educaţia fetelor?
– Desigur că trebuie să existe. Băiatul trebuie să crească un bărbat adevărat, responsabil, capabil să facă ceva, iar femeia să fie smerită si atentă. Educaţia sexuală este cunoaşterea şi îndeplinirea obligaţiilor de bărbat si de femeie. Acest lucru trebuie învăţat încă din pruncie.

”Familia ortodoxă”, Pr. Evgheni Șestun

LĂSAȚI UN MESAJ