Exerciţiile fizice în Grecia Antică

0
844

sport1Legenda argonauţilor, Poemele homerice (Iliada şi Odiseea) atestă practicarea exerciţiilor fizice în Grecia, atât vechimea şi practicarea acestora în perioada războiului Troian, cât şi tradiţionalismul acestora în perioada Greciei preelenice.

Concepţia greacă asupra educaţiei fizice originală şi superioară tuturor concepţiilor de până atunci a adus ideea armoniei fiinţei umane. În concepţia grecilor educaţia fizică a fost introdusă în şcoală în scopul dezvoltării şi pregătirii fizice, cât şi ca factor educaţional care să asigure eficienţa procesului instructiv-educativ.

Dacă în epoca preelenică educaţia se realiza mai mult instinctiv, în Epoca Clasică educaţia a devenit una din funcţiile fundamentale ale statului.

Grecii sunt cei care au introdus în terminologia specifică conceptul de gimnastică, iar educaţia fizică a devenit o componentă a culturii greceşti.

Concepţia despre practicarea exerciţiilor fizice a evoluat în următoarele direcţii: concepţia igienică militară şi a idealului armonic.

Reprezentant al concepţiei igienice Herodikos a conceput, experimentat şi recomandat normele gimnasticii igienice şi terapeutice. El recomanda îmbinarea exerciţiilor fizice cu dieta şi masajele.

Hipocrat părinte al Medicinei considera metoda lui Herodikos empirică şi a susţinut ideea legată de supravegherea dietei, stabilirea cauzei maladiei, înlăturarea superstiţiilor şi a prejudecăţilr legate de apariţia bolilor.

Galenius în lucrările sale  Jocul cu mingea şi Trasybul susţine că jocul are importanţă igienico-socială, iar relaţiile dintre igienă şi gimnastică sunt bine conturate. El împarte medicina în igienă şi terapeutică.

Theon din Alexandria a dezvoltat teoria masajului şi a aplicaţiilor acestuia. În acelaşi timp el a împărţit exerciţiile fizice după caracterul şi influenţa lor asupra organismului.

Potrivit concepţiei militare fiecare cetăţean era un bun soldat. La baza formării unei armate puternice spartanii au fost motivaţi din următoarele considerente:

absenţa proporţionalităţii numerice între stăpâni şi sclavi

desele conflicte externe atât pentru apărarea cetăţii cât şi pentru hegemonie.

Accentul în procesul educaţional de formare a cetăţeanului soldat se punea pe rezistenţa fizică asigurată prin marşuri, luptă, călărie, înot şi mânuirea armelor.

Concepţia idealului armonic este o contribuţie originală prin care Grecia s-a evidenţiat în întreaga istorie a educaţiei fizice. Dezvoltarea multilaterală armonioasă a individului uman este indisolubil legată de celelalte laturi ale educaţiei. Din punct de vedere conceptual fiinţa umană este percepută ca fiind un complex, o îmbinare a unor însuşiri fizice şi spirituale, mereu perfectibile şi direcţionate spre ideal.

Atenienii, urmaşii ionienilor aveau un adevărat cult pentru frumos şi armonie. Idealul vieţii lor exprimat prin formula Calos Kaiagatos exprima frumuseţe şi bunătate.

 Conform expresiei Kalos kai agatos prin procesul educaţiei omul trebuia să dobândească calităţi intelectuale, morale şi fizice contopite într-un ideal de armonie şi fumuseţe.

Pornind de la obiectivul întărirea sănătăţii prin exerciţiul fizic care avea ca rezultat frumuseţea corpului evidenţiată prin proporţionalitate şi ţinută concepţia idealului armonic exprimă desăvârşirea educaţiei spirituale.

În accepţiunea idealului armonic desăvârşirea educaţiei spirituale era posibilă prin armonia educaţiei generale. Aceasta se realiza prin frumuseţe trupească calităţi morale, rafinament intelectual.

Platon în lucrările sale Legile şi Republica considera că educaţia fizică este elementul fundamental al educaţiei armonioase.

Platon susţine că gimnastica este o ştiinţă deoarece îngrijirea corpului se face după reguli ştiinţifice. În viziunea sa termenul de gimnastică înglobează alimentaţia, băile, masajul şi odihna.

Oponent al concepţiei lui Filostrat care acorda gimnasticii o origine mitologică Platon afirmă că în cadrul sistemului educaţional educaţia fizică este cel mai important element al educaţiei.

Aristotel cel mai mare gânditor, om de ştiinţe şi pedagog al lumii antice susţinea că la educaţie trebuie să aibe acces toţi oamenii născuţi liber, şi că educaţia este cea mai înaltă funcţie a statului.

Educaţia în toate cetăţile greceşti era definită în acord perfect cu forma de guvernare. În Atena până la vârsta de 7 ani educaţia se realiza în familie. Între 17-18 ani adevărata instrucţie se realiza sub îndrumarea unui sclav numit pedagog. De la 18 la 20 ani educaţia tânărului continua sub statutul de efeb. Efebia reprezenta o instituţie de stat supravegheată de organele statului.

Intrarea în efebie se realiza cu o solemnitate prilejuită de depunerea unui jurământ prin care tinerii se angajau să păstreze onoarea armelor, să lupte pentru credinţă şi cămin, să se supună legilor, să apere cetatea.

Palestrele sunt incinte de formă pătrată cu latura de 96 m înconjurată de un zid.

Gimnaziile erau conduse de magistraţi pentru educaţia efebiilor. Educaţia din aceste gimnazii urmărea desăvârşirea pregătirii intelectuale şi fizice.

În construcţia unui gimnaziu se disting următoarele părţi componente palestra, gimnaziul propriu-zis, stadionul.

Principala formă de practicare a exerciţiilor fizice în Grecia Antică era gimnastica. Aceasta era alcătuită din exerciţii grupate în 3 categorii: exerciţii uşoare, grele, pentatlonul, dansurile şi jocurile cu mingea.

Alergarea cuprinde următoarele probe desfăşurate pe o pistă de nisip (dimensiunea) dromos (aprox 192m); diaulos (aprox 192m ori 2); dolicos (24 de stadii, 4,5 km).

Din probele pentatlonului lupta reprezenta cel mai greu exerciţiu. Existau următoarele modalităţi de desfăşurare a luptei: lupta verticală, orizontală acrocheismos.

Orchestrica (arta dansului) reprezentată de îmbinarea între exerciţiu fizic şi muzică este împărţită în funcţie de tipurile de dans în: dansuri funebre, religioase, dansuri pirice sau războinice, dansuri dionisiace.

Agonistica (totalitatea jocurilor de întrecere) are originea legată de periodicitatea unor evenimente.

Jocurile de întrecere au primit caracter panelenic evidenţiat de participarea reprezentanţilor tuturor popoarelor eladei. Aceste întreceri erau de două categorii: panelenice şi locale. Cele mai importante jocuri desfăşurate în această perioadă erau: Jocurile Olimpice (desfăşurate în Olimpia), jocurile Delphice sau Phitice (desfăşurate la Delphi), Jocurile Corintice sau Istmice (desfăşurate la Corint), Jocurile Nemeice (desfăşurate la Nemeea), Jocurile Panathenee (desfăşurate la Atena).

”Istoria sportului”, Cosmin Asavei

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ