Everestul nu este cel mai înalt munte din lume

0
161

everestEverestul, cu o înălțime de 8.848 metri, este știut drept cel mai înalt vârf din lume, dar în realitate, potrivit celor mai recente descoperiri, acesta este depășit de multe alte piscuri de pe glob.

Dacă se măsoară distanţa de la centrul Pământului, prin crusta ridicată din apropierea Ecuatorului, Muntele Chimborazo din Ecuador este de departe “cel mai înalt munte”, relatează Descoperă.

Astfel, deşi Everestul poate fi cel mai înalt vârf de pe Pământ, Chimborazo este cel mai proeminent.

Un alt vârf care întrece Everestul este Mauna Kea, un vulcan adormit de pe insula Hawaii. Deși are 4.207 metri deasupra nivelului mării, dacă apa din jurul muntelui este îndepărtată, atunci înălţimea sa ajunge la 9.330 de metri.

Nevăzut, dar foarte impresionant este Challenger Deep, cel mai adânc vârf din ocean, identificat la sudul arhipelagului japonez, fiind situat la 10.984 metri sub suprafaţa oceanului. Cu această adâncime, groapa este cu 2.136 de metri mai adâncă decât înălţimea Muntelui Everest.

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ